TURISM 19 august 2012

Două băi tradiţionale de la Cernat, inaugurate după ce au fost reabilitate prin clacă

de Mediafax | 917 vizualizări

Două băi tradiţionale din comuna Cernat, reabilitate prin clacă, au fost inaugurate sâmbătă, în prezenţa conducerii Consiliului Judeţean şi a preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor.

În urmă cu doi ani, Consiliul Judeţean Covasna a iniţiat un proiect care vizează reabilitarea băilor tradiţionale de apă minerală.

În acest an, două băi tradiţionale din Cernat au fost amenajate prin muncă voluntară, inaugurarea având loc sâmbătă în prezenţa autorităţilor locale şi judeţene, a preşedintelui UDMR, Kelemen Hunor, şi a zeci de localnici.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Covasna, Tamás Sándor, a declarat că la renovarea celor două băi tradiţionale, “Malom” şi “Csókás” de la Cernat, au participat, în cele zece zile cât au durat lucrările, sute de voluntari şi specialişti din Ungaria şi din Covasna.

În lucrări au fost implicaţi şi şeful CJ Covasna, alături de angajaţi ai Consiliului.

Primul proiect cu caracter similar s-a desfăşurat în 2011, la izvorul Sütei, aparţinând comunei Bodoc. Atunci, zona greu accesibilă a izvorului a fost transformată în doar zece zile, voluntarii realizând un loc de camping şi un bazin cu apă minerală.

O altă baie a fost reabilitată în 2010 la Hătuica, din fonduri guvernamentale.

Consiliul Judeţean Covasna a iniţiat, în 2010, un proiect ce vizează reabilitarea băilor tradiţionale de apă minerală care se situează pe terenuri aflate în domeniul public al judeţului şi reintroducerea acestora în circuitul turistic. O parte din aceste băi vor fi reconstruite din fonduri europene şi guvernamentale, iar restul prin formula tradiţională - claca.

În judeţul Covasna există mai multe puncte turistice balneare, dar, din cauza lipsei de investiţii, se află în stare de degradare.

Distribuie articolul:  
|

TURISM

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.