STIREA ZILEI 15 septembrie 2021

Se face curățenie la Planul Înclinat din Covasna

de Iulia Drăghici - Taraș | 1591 vizualizări

Celebrul Plan Înclinat din orașul Covasna va avea parte sâmbătă, 18 septembrie, de o acțiune care vizează ecologizarea și curățirea zonei, anunță Asociația „Justinian Teculescu”. Organizatorii au lansat un apel către cei interesați să dea o mână de ajutor și au transmis mesajul că îi așteaptă la acțiunea care își dorește să redea un pic din strălucirea de altădată a bine-cunoscutei minuni a tehnicii. 

Ideea organizării unei astfel de acțiuni de voluntariat a venit din faptul că locația, deși este căutată de turiști, aproape că nu mai este vizibilă din cauza vegetației crescute, spun inițiatorii evenimentului. 

Prin toate pliantele turistice care fac referire la orașul Covasna este vestitul Plan Înclinat, care este minunea tehnicii de acum peste 100 de ani, dar care este ca și inexistentă. (...) Având în vedere și faptul că primăria s-a implicat și cumpărat calea ferată, de undeva trebuie început. Probabil cineva va voi să îl pună în funcțiune. Noi încercăm ca măcar să îl facem mai vizibil. (...) Va fi o acțiune de curățare a vegetației. Oricine e binevenit să ni se alăture. Plecând de la asta, poate facem și mai multe”, ne-a declarat reprezentantul Asociației Cultural Creștină „Justinian Teculescu” Covasna, Mihai Tozlovanu. 

Acțiunea va începe de la ora 9:00. Cei care au și doresc, pot să aducă și instrumente de lucru, care cu siguranță vor prinde bine: fierăstrău, foarfecă pentru vegetație, topor sau alte asemenea. 

Evenimentul de sâmbătă nu va fi singular, ci s-ar putea extinde și pe sfârșitul de săptămână următor, mai spun organizatorii. 

Planul Înclinat a fost în atenția voluntarilor asociației și partenerilor acesteia și în urmă cu doi ani, când aproximativ 20 de persoane au organizat o acțiune similară. 

Demersul are la bază un proiect finanțat de Primăria și Consiliul Local Covasna cu suma de 4.000 de lei, bani din care se vor achiziționa materiale, dar și premii pentru voluntarii care se vor alătura. 

Consiliul Județean (CJ) Covasna și Primăria Covasna au cumpărat la începutul anului 2020 activele care fac parte din monumentul istoric denumit „Ansamblul tehnic – Plan înclinat de la Covasna-Comandău” de la firma de exploatare forestieră care era în faliment. Cele două autorități și-au exercitat dreptul de preemțiune și au cumpărat activele constând în clădiri, terenuri și linia de cale ferată, cu aproape 1,5 milioane lei. 

Construcţia Planului Înclinat, sau Şiclăul, cum este denumit de localnici, a fost începută în anul 1886 şi terminată în 1889.

Linia de cale ferată cu ecartament îngust a fost pusă în funcţiune în 1892. Aceasta era folosită pe vremuri pentru transportul buştenilor din pădure, iar la jumătatea ei exista acest „plan înclinat” care folosea forţa gravitaţională pentru a urca şi coborî vagoanele. Astfel, între staţiile aflate la capete opuse exista o diferenţă de nivel de aproape 300 de metri, iar acest lucru permitea ca vagonul gol să fie tras în sus de vagonul cu lemne care cobora.

Cu timpul, calea ferată a rămas nefolosită şi s-a degradat. Planul Înclinat care a funcţionat aproape un secol a fost distrus într-un incendiu în anul 1996. 

Autoritățile au transmis în repetate rânduri că își doresc să readucă în atenție monumentul istoric și să îl pună în valoare din punct de vedere turistic. 

Sursa foto: primariacovasna.ro. 

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.