STIREA ZILEI 6 aprilie 2022

Protecția animalelor la un alt nivel: Amy – o nouă imagine în online, dar cu aceeași determinare în offline

de Iulia Drăghici - Taraș | 1409 vizualizări

Asociația Amy din Sfântu Gheorghe duce activitatea de protecția animalelor fără stăpân la un alt nivel. În prezent, aceasta se află într-un amplu proces de transformare din punct vedere vizual, în online, și organizațional, în offline. Un site nou, modern și prietenos cu utilizatorii, va fi lansat în curând, dar noutăți vor fi și la alte capitole. 

Schimbările vin ca un pas natural al dezvoltării, mai ales după ce în ianuarie Asociația a reușit să cumpere un teren pentru construirea unui sanctuar pentru animalele abandonate, cu bani strânși din donații de la persoane fizice și juridice, dar și pentru a marca astfel maturitatea organizației, care împlinește șase ani. 

M-am decis că este momentul unei schimbări, Asociația Amy își schimbă înfățișarea și anumite reguli după 6 ani de activitate. Lucrez cu un tânăr foarte devotat pe un website care va fi lansat în curând, și voi schimba membrii oficiali ai asociației. Asociația, ca și mine, are nevoie de oameni care împart sarcinile, care au viziuni și sunt dispuși ca împreună să le realizăm. În ultimii 4 ani eu mi-am asumat absolut toate sarcinile, începând de la cele administrative și juridice, până la îngrijirea animalelor. Acum a venit vremea unei schimbări majore atât pe construcția administrativă a asociației, cât și pe terenul cumpărat recent, unde putem realiza un sanctuar cu condiții mult mai bune, țarcuri mai mari, betonate, voluntari, chiar și angajați dedicați pentru animăluțele în grijă noastră”, a declarat, pentru Observatorul de Covasna și CovasnaMedia.ro, Pora Kinga, președintele asociației. 

De noul site se ocupă Radu A. Călin, un tânăr voluntar care s-a alăturat echipei Amy tot din iubirea pentru câini, unul din punctele în jurul căruia gravitează toți cei care ajung în contact cu organizația.  

Mereu am simțit că vreau să dau înapoi comunității, doar că nu prea aveam cum. Cu pandemia, am început să studiez pe partea asta de design și programare și ușor-ușor a fost doar natural să fac un bine cu noua mea abilitate. Iubesc câinii și știu că dacă este mai frumos ilustrată cauza asociației și câinii au o șansă mai mare să fie ajutați”, ne-a spus acesta. 

Viața de salvator – între iubire și fericire, suferință și sacrificii 

Site-ul https://asociatia-amy.ro/ prezintă povestea asociației, are imagini multe, face mai ușor contactul cu voluntarii, se înlesnesc posibilitățile de donare, de adopție, de participare la activități, conține multe informații utile pentru crescătorii de animale și multe altele. De asemenea, este tradus în trei limbi: română, maghiară și engleză. 

Este ca un jurnal digital al unei asociații vii și extrem de utile, o ușă care ne poftește într-o viață plină cu devotament și iubire nemărginită. 

Viața unui salvator este iubire și fericire, dar totodată suferință și sacrificii atât din cauza animalelor pe care le salvează, cât și din partea oamenilor. Este o viață pe care foarte mulți o consideră anormală, nu înțeleg de ce ești tu tocmai acea persoană care ai ales tocmai această viață, că de ce vrei să faci mai mult decât majoritatea oamenilor. Fiecare salvator are un motiv și asta nu este doar că iubește animalele și vrea să ajute, ci este și un alt motiv, conștient sau nu, pentru care alege această viață”, ne-a mai spus Kinga Pora, vorbind despre rolul acestei asociații în viața ei. 

Mergând în povestea de la începuturile acestei organizații căreia i-a pus bazele, Kinga ne-a mărturisit că ea și-a găsit menirea de salvator după o mare pierdere personală. 

Acum 10 ani mi-am pierdut șansa să devin mamă, iar șansa asta nu am mai primit-o înapoi. Pierderea asta a lăsat un gol în mine, pe care nimic nu l-a putut umple. Și dacă nu am avut un copil al meu căruia să îi dedic viața, iubirea, grija și devotamentul, am ales să le dau animalelor care au nevoie de asta. Și toate astea le-am făcut inconștient, pentru că simțeam că îmi face bine, îmi făcea plăcere. Acesta este motivul meu pentru care am ales această viață. De când mi-am dat seama de toate acestea, am înțeles multe și am realizat că tot ceea ce am făcut sau nu am făcut în ultimii 10 ani, inclusiv Asociația Amy, este rezultatul a unei șanse pierdute, pe care nu o mai pot aduce înapoi”, ne-a mărturisit Kinga Pora.  

Câini în grădinițe, un program care continuă 

Pe lângă procesul de transformare, organizația are în derulare și activitățile pentru care este recunoscută, dar și altele începute mai recent, printre care și programul „Câini în Grădinițe”. 

Pe mine mă face foarte fericită programul Câini în Grădinițe, și nu numai pentru că în așa fel copiii au posibilitatea să mângâie și să petreacă timp cu câini salvați, ci și în mod egoist și sincer tocmai pentru că eu nu am copii pentru o jumătate de oră eu  „adopt” acești copii care se bucură de prezența câinilor”, ne-a mai spus Kinga Pora. 

Sunt așteptați voluntari noi! 

Chiar dacă este clar că viața de salvator nu este pentru oricine, persoanele care au de împărtășit determinare, iubire, timp, respect și bun simț sunt așteptați să se alăture echipei asociației Amy. Este un lucru cert că nu este un drum ușor, dar și că vor avea alături un mentor dedicat. 

Pentru viitorii salvatori: echipați-vă cu foarte multă răbdare, înconjurați-vă cu oameni cu viziuni pe care le puteți realiza împreună, oameni pozitivi care vă ridică atunci când este nevoie, care vă împing pe drumul vostru, care vă susțin moral și vă iubesc pentru ceea ce sunteți.

Greșelile pe care le veți face pe drum sunt normale că și noi suntem oameni, important este să învățăm din ele, să scoatem și din rău ceva bun.

Întotdeauna vor fi oameni în viața voastră care nu sunt de acord cu ceea ce faceți, sau cum faceți și aici mă refer la autorități, la vecini care trimit autoritățile peste voi că aveți prea multe animale, că îi deranjează mirosul sau zgomotul, oameni egoiști și invidioși care nu au puterea să vă controleze și atunci fac tot posibilul  să vă rănească. Dar oamenii ăștia nu contează, contează ca tu să te ții de drumul ales, să treci peste greutățile cu care te întâlnești”, transmite Kinga Pora, care spune și că din experiența personală a întâlnit și oameni răi, care au vrut să o descurajeze, dar și persoane foarte bune, care i-au înțeles visul și au pus o cărămidă la îndeplinirea lui. 

Ca și salvator te confrunți cu foarte multe lucruri care îți schimbă lumea și realizezi că răutatea oamenilor nu are limite, dar și că nici bunătatea oamenilor nu are. Ești jignit, trădat chiar batjocorit de oamenii pe care îi iubești, pe care îi consideri familie, ești doborât chiar și călcat, iar rănile astea sunt foarte adânci și se vindecă foarte greu. Sunt momente când te pierzi pe tine, dar întotdeauna sunt și oameni care te ajută să te ridici, oameni care în ciuda faptului că abia te cunosc sau nu au nici un interes să te ajute, tot îți sunt alături și nu numai în momentele bune, ci mai ales în momentele grele”, a mai spus Kinga. 

Cei interesați încă de pe acum să devină voluntarii acestei asociații pot să scrie mail pe adresa asociatia.amy@gmail.com. Odată cu lansarea site-ului, care se dorește a avea loc luna aceasta, se vor deschide și posibilitățile de înscriere online. 

Totodată și donații vor putea fi făcute cu ajutorul formularelor online, iar cei interesați vor putea chiar să își aleagă anumite obiective punctuale spre care să direcționeze bani. 

Între timp, în continuare se pot face donații și în conturile: RO25UGBI0000522005455RON și RO18UGBI0000522005456EUR. 

Asociația pentru câini fără stăpân Amy a fost fondată în 2016. De atunci, Kinga Pora a reușit să strângă în jurul ei o comunitate de oameni pasionați de fericirea și drepturile animalelor de pe străzile din Sfântu Gheorghe, dar și din alte zone din județ. 

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.