STIREA ZILEI 23 august 2013

Producţie bună la cartofi în acest an

de Agerpres | 1115 vizualizări

Agricultorii din Covasna au început campania de recoltare a cartofilor

Agricultorii din judeţul Covasna au început săptămâna aceasta campania de recoltare a cartofilor, iar, potrivit estimărilor, producţia din acest an va fi foarte bună – în medie de peste 20 de tone la hectar.

Directorul Direcţiei Agricole (DGA) Covasna, Könczei Csaba, a declarat că în urma inspecţiilor făcute de teren a constatat că anul acesta cartofii sunt mulţi şi frumoşi, iar cultivatorii au toate şansele să iasă în profit dacă vor reuşi să îi vândă.

„În zona Câmpu Frumos s-au făcut chiar şi peste 30 de tone la hectar. Cartofii sunt frumoşi şi de bună calitate. Campania de recoltare abia acum a început în forţă, iar semnele sunt încurajatoare. (...) Nu putem spune cu exactitate ce cantitate de cartofi vom avea în final, dar estimăm o producţie medie de peste 20 de tone la hectar. Sigur, unii vor avea mai mult, alţii mai puţin, în funcţie de cum au lucrat terenul”, a spus Könczei Csaba.

Acesta a menţionat că la ora actuală kilogramul de cartofi se vinde cu 75-90 de bani kilogramul, o sumă acceptabilă care acoperă cheltuielile de producţie, dar preţul se va stabiliza abia peste vreo două săptămâni.

Anul acesta, în judeţul Covasna s-au cultivat 12.950 de hectare cu cartofi, faţă de 14.750 de hectare anul trecut, deci cu peste 1.000 mai puţin. Covăsnenii sunt prin tradiţie cultivatori de cartofi, dar schimbările climatice din ultimii ani şi concurenţa cartofilor din import au determinat mulţi agricultori să se reprofileze, iar suprafeţele însămânţate cu această cultură s-au diminuat tot mai mult.

„Dacă privim în urmă cu zece ani observăm că există o tendinţă de scădere de la an la an a suprafeţelor cultivate cu cartofi. Cultura cartofului este cultura cu cel mai mare risc. Investiţiile sunt ridicate, între 15.000 şi 25.000 de lei la hectar, şi depinde foarte mult de factorii externi, în special de precipitaţii, cartofii au nevoie de foarte multă apă. Anul trecut a fost un an secetos şi greu, mulţi au avut pierderi, iar după aşa un an mulţi nu mai riscă”, a mai spus directorul DGA.

Potrivit acestuia, culturile de porumb, rapiţă şi chiar şi de muştar au început să ia locul celor de cartofi, deoarece sunt mai puţin vulnerabile la capriciile vremii.

Anul trecut cartofii au fost puţini şi mărunţi, dar cu un an în urmă recolta a fost aproape la fel de bogată ca în acest an, însă agricultorii au avut probleme cu valorificarea producţiei. Mulţi dintre ei nu au reuşit să vândă cartofii en-gros nici la preţuri cuprinse între 30 şi 60 de bani kilogramul, fiind nevoiţi să-i arunce sau să îi dea la animale. Könczei Csaba spune că marii producători şi-au creat filiere de valorificare a cartofilor, marfa lor fiind livrată inclusiv supermarketurilor, în schimb micii gospodari au mari probleme din acest punct de vedere şi nu vor avea nicio şansă dacă nu se vor organiza.

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.