POLITICA 20 noiembrie 2024

Parlamentare 2024/Covasna: Deputatul UDMR Miklós Zoltán propune subvenţionarea dobânzilor creditelor ipotecare pentru familiile cu copii

de Agerpres | 959 vizualizări

Deputatul UDMR Covasna Miklós Zoltán a anunţat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că a depus în Parlament un proiect de lege pentru sprijinirea familiilor cu copii, care prevede instituirea unui program naţional de subvenţionare a dobânzilor pentru creditele ipotecare.

Acesta a menţionat că iniţiativa vine pe fondul scăderii demografice accentuate şi are scopul de a atenua acest fenomen, precum şi consecinţele sociale pe care le va avea pe termen lung.

„Am depus ieri un proiect de lege pentru sprijinirea familiilor care întreţin copii. Ştim cu toţii că trendurile demografice sunt nefavorabile, că natalitatea nu este acolo unde ne-am dori şi am şi câteva date: în 1990 s-au născut 314.000 de copii, în 2000, 234.000, (...) anul trecut s-au născut vreo 135.000 de copii, iar anul acesta, în zece luni nu am ajuns la 100.000. Deci, scăderea natalităţii, emigrarea şi îmbătrânirea populaţiei sunt fapte ce vor avea consecinţe negative inclusiv în ce priveşte sistemele sociale, plata pensiilor şi aşa mai departe. Proiectul de lege pe care l-am iniţiat are ca scop instituirea unui program anual prin care să subvenţionăm dobânzile creditelor ipotecare în cazul familiilor care întreţin copii. Vorbim despre acele familii care au un singur imobil şi acel imobil este achiziţionat prin credit bancar, respectiv despre creditele „Prima casă-Noua casă” şi despre creditele ipotecare standard” a precizat deputatul Miklós Zoltán, care candidează pentru un nou mandat.

Propunerea sa este ca valoarea subvenţiei să fie stabilită în funcţie de numărul de copii aflaţi în întreţinere.

„Există un sold de 106 miliarde de lei la creditele ipotecare în România, din care 30 de miliarde de lei sunt pe „Prima casă” şi 76 de miliarde de lei sunt pe credite ipotecare standard. Ceea ce propun prin acest proiect de lege este ca atât în cazul creditelor existente, dar şi în cazul creditelor care vor fi contractate de acum încolo, în viitor, să existe un program prin care toţi cei care respectă criteriile să aibă acces la această subvenţionare de dobândă. Propun ca, în cazul familiilor care au în întreţinere un singur copil, această subvenţie să fie la 10% din dobândă, în cazul familiilor care au doi copii, 50%, deci statul să preia jumătate din dobândă, iar în cazul familiilor care au trei sau mai mulţi copii, această subvenţionare de dobândă să fie de 100%. Consider că e nevoie de politici publice pentru sprijinirea familiilor cu copii”, a mai spus Miklós Zoltán.

Parlamentarul covăsnean a precizat că această propunere legislativă vine în continuarea altor iniţiative ale UDMR menite să sprijine familiile tinere şi creşterea natalităţii.

„Am considerat că este nevoie de un asemenea program naţional, prin care statul să preia o parte din povara financiară de pe umerii familiilor (...) Există şi anumite condiţii prin care propun să se instituie această schemă. În primul rând, creditul să nu fie declarat scadent anticipat, să nu fie sub executare, restanţe să nu existe, maximum o restanţă de până la 30 de zile, dar cei care nu sunt disciplinaţi nu au cum să beneficieze de aceste facilităţi. Ne-am gândit şi la familiile monoparentale, sunt foarte multe asemenea familii în România, părinţi care s-au văduvit, au divorţat, au adoptat un copil şi alte cazuri de genul acesta, unde, de asemenea, propunem instituirea acestei scheme (...) Cum o să decurgă în practică? Practic, familiile care sunt potenţiale beneficiare vor prezenta documentele doveditoare la bancă, deci merge acolo părintele, prezintă copiile de pe certificate de naştere, buletine de la copiii, se constată la bancă că acea familie poate fi beneficiară a programului şi Ministerul de Finanţe, din luna următoare, asigură această coplată (...) Nu am propus să existe un buget alocat, pentru că consider că toţi cei care îndeplinesc condiţiile ar trebui să beneficieze de acest lucru, deci cumva bugetul ar trebui să fie nelimitat, astfel încât toată lumea să beneficieze de pe urma acestei facilităţi, acestei subvenţionări de dobândă”, a declarat Miklós Zoltán.

Acesta şi-a exprimat speranţa că şi celelalte partide vor înţelege importanţa instituirii programului şi îl vor susţine.

„Sigur, costă, există un impact bugetar, dar cred că dacă vrem să facem ceva cu acest trend demografic, atunci asemenea politici publice sigur că costă. Ăsta este rolul statului, ca să adopte asemenea politici şi să influenţeze cumva, măcar pe termen mediu şi lung, că pe termen scurt nu putem opri acest trend negativ. În concluzie, am înregistrat acest proiect de lege ieri, ajunge în Senat ca prima cameră sesizată, în Senat o să înceapă dezbaterea în comisii, Senatul are 45 de zile ca să adopte, să respingă, să modifice, dacă nu se ia nicio decizie în plenul Senatului, se va considera adoptat tacit şi ajunge în Camera Deputaţilor, unde reluăm toată procedura (...) Eu sper să înţeleagă toate partidele că vorbim despre un fenomen extrem de îngrijorător. Dacă continuăm în ritmul acesta, atunci România va pierde un milion de persoane pe deceniu, în fiecare deceniu câte un milion de oameni şi o să ajungem undeva în deceniul al nouălea, deci prin 2090, sub 10 pe milioane de oameni. Sunt nişte date ale Eurostat. Eu sper să înţeleagă toată lumea că e un fenomen extrem de îngrijorător şi că trebuie să luăm alte măsuri, astfel încât, poate nu reuşim să inversăm trendul, dar măcar să stopăm acest trend”, a concluzionat deputatul covăsnean.

Teme articol: Miklós Zoltán UDMR
Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.