STIREA ZILEI 11 aprilie 2013

Președintele Colegiului Medicilor Dentiști din Covasna: „Sunt mai mulți bani pentru câinii vagabonzi, decât pentru copiii noștri”

de Székely Emőke | 891 vizualizări

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a sistat în aprilie alocarea fondurilor pentru asistenţa medicală stomatologică, astfel că medicii dentişti nu vor mai putea acorda consultaţii gratuite categoriilor defavorizate şi copiilor, toate serviciile urmând să fie plătite

Începând cu această lună toată lumea plătește la dentist, indiferent dacă vorbim de copii, de bătrâni sau alte categorii defavorizate. Din cauza lipsei de bani, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Covasna nu a încheiat contracte cu stomatologii și astfel nu se decontează nicio intervenție.

Poate la rectificare...

Directorul CJAS Covasna, Ghiță Drăgoiu, ne-a declarat că nu se încheie contracte cu stomatologii din lipsă de bani. „Din cauza lipsei de fonduri nu încheiem contracte cu medicii dentiști din județ. Am primit o adresă de la Ministerul Sănătății prin care ni se aduce la cunoștință faptul că Ministerul are în vedere îmbunătățirea sistemului stomatologic. În acest sens, în urma unor analize se vor identifica acele servicii care vor primi finanțare în urma unei rectificări bugetare. Totodată Ministerul va pune accent pe prevenire, va fi demarat un program în rândul copiilor și tinerilor, care va avea acest scop” – ne-a declarat Ghiță Drăgoiu. Când va fi acest lucru, nu se știe, cert este că acum nimeni nu primește tratament stomatologic gratuit.

Se plătesc și urgențele

Președintele Colegiului Medicilor Dentiști din Covasna, Antalka Huba, ne-a spus că nu se mai decontează nici serviciile medicale stomatologice de urgenţă. „Nu se mai face nimic gratuit, nici măcar urgențele. Se pare că sunt mai mulți bani pentru câinii vagabonzi, decât pentru copiii noștri. Cei de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate ne-au spus că degeaba întocmim documentația pentru că nu se vor încheia contracte” – spune Antalka.

Tratamente gratuite până nu demult

Stomatologul ne-a mai spus că înainte de aceste prevederi medicii dentiști au putut efectua în jur de 11-12 intervenții pe lună la copii în mod gratuit. De asemenea, stomatologul a menționat faptul că CAS a contribuit și la plata protezelor dentare în cazul bătrânilor. Aceste lucruri însă sunt date uitării deocamdată. „În vremurile bune am putut efectua lunar și câte 40 de intervenții de sigilare a fosetelor. În ultima perioadă am avut bani de la CJAS pentru 11-12 asemenea proceduri pe lună. Casa a decontat 60 de lei pentru fiecare astfel de procedură, care este frecventă la copii. În ceea ce privește protezele dentare, CJAS a plătit între 40-60% din valoarea acesteia, acum nu mai plătește nimic” – afirmă stomatologul.

Măsura nemulțumește stomatologii

Proprietarul unui cabinet de stomatologie din Sfântu Gheorghe ne-a vorbit despre faptul că le va fi greu să refuze cazurile sociale. „Cum să îi spun eu unei mame care și-a adus la mine copilul suferind și despre care știu că se află într-o situație materială grea, că va trebui să plătească? Dacă ești cu adevărat dedicat meseriei, ți se rupe sufletul când te confrunți cu o asemenea situație. Contractele cu Casa nu au fost niciodată mari, noi nu am câștigat cine știe ce bani de acolo, dar am știut că totuși ajutăm câțiva copii sau tineri. Este foarte bine că Ministerul dorește să demareze un program de prevenire a bolilor dentare, însă nu cred că acest lucru ar trebui făcut în locul acelor contracte pe care le aveam cu CJAS” – afirmă medicul dentist.

De ce să plătim?

Maria este mama a doi copii. Ca orice copii, și aceștia adoră dulciurile, au carii, motiv pentru care merg des la dentist. Femeia a aflat de la televizor că începând din această lună va trebui să își deschidă portofelul nu numai pentru consultațiile sale, dar și pentru cele ale copiilor. „Mi se pare absurd. Este o aberație și sunt profund dezamăgită. Din alocație nu numai că nu se poate crește un copil, dar acum am ajuns în situația că nu ajunge nici măcar pentru o consultaţie la stomatolog. E normal așa ceva? Adică va trebui să mă gândesc ca din acei 42 de lei să cumpăr o pereche de pantofi sau să mai pun ceva bani și să îl duc la stomatolog?” – se întreabă revoltată femeia.

Protezele au devenit un lux

Doamna Magdalena din Sfântu Gheorghe amână să își facă o proteză dentară de mai bine de un an. Spune că acum îi pare rău că nu a făcut un efort pentru a beneficia de un ajutor din partea CJAS. „Întotdeauna s-au găsit lucruri mai importante pe care să dau banii. Aș avea nevoie de o proteză, dar nu știu când și dacă o voi mai avea pentru că din pensia de 900 de lei nu îmi pot permite să o plătesc integral. Asta e, poate se mai schimbă legea. Speranța moare ultima...” – ne-a spus pensionara.

Dacă speranța acestei pensionare va deveni sau nu realitate, rămâne de văzut. La fel cum vom vedea și în ce constă acel program de prevenire a bolilor dentare pe care dorește să îl pornească Ministerul Sănătății. Până atunci însă… mergeți la dentist cu portofelul pregătit.

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.