STIREA ZILEI 6 septembrie 2019

Nouă motive pentru care covăsnenii nu așteaptă începutul școlii

de Iulia Drăghici - Taraș | 1744 vizualizări

Sunt câteva aspecte care definesc începutul noului an școlar și care îl fac departe de a fi perfect 

Între toate incertitudinile, acum un lucru este sigur: luni, 9 septembrie, începe școala. Fie că ne place sau nu, fie că așteptăm sau nu, după acest sfârșit de săptămână, primul clopoțel va suna în toate școlile din țară și, implicit, din județ. Nimic nu poate opri acest moment, nici măcar haosul din sistemul educațional, care se resimte și la nivelul unităților de învățământ covăsnene. 

Că sunt puține sau multe, am găsit destul de ușor 9 argumente, din spusele covăsnenilor, pentru care începutul școlii e mai mult o corvoadă decât o bucurie. 

1. Comunitățile locale nu se implică suficient  

Liderii din învățământul covăsnean ne-au spus și acum și au mai făcut-o și cu alte ocazii că lipsa implicării comunităților locale, de la părinți și până la autorități, se resimte și că influențează educația tinerilor. 

„Sper să ne înțelegem mult mai bine toți factorii educației, copiii, profesorii, părinții, ajutați de comunitatea locală. Îmi pun speranța în comunitatea locală și că va depune eforturi în continuare pentru a susține educația în localități, pentru că dacă nu își susțin acum, în aceste momente, tinerii, atunci nu au cum să culeagă roadele peste zeci de ani. Așa cum vom educa și cum vor fi educați elevii noștri, așa va arăta și societatea noastră. Prioritatea să nu fie doar pe hârtie, ci trebuie depus efort maxim”, ne-a declarat inspectorul școlar general, Kiss Imre, joi, când l-am întâlnit la ședința de pregătire a noului an școlar, derulată cu directorii din județ, la Sfântu Gheorghe. 

2. Stresul de la Bac începe odată cu școala  

Nici nu s-au cules încă florile care vor ajunge luni la cadrele didactice, că deja stresul pentru „examenul maturității” se resimte. 

Sunt un om optimist. Vreau să mă gândesc la sentimentul împlinirii. Sper ca acest an școlar să aducă rezultate mai bune decât anul școlar trecut”, a mai punctat inspectorul. 

3. Schimbările de la o zi la alta sperie pe toată lumea 

Azi așa, mâine altfel. Azi un ministru, mâine altul. Și tot așa. Sistemul educațional este vlăguit de schimbările de multe ori negândite și grăbite, astfel că toată lumea se gândește cu o oarecare teamă la ce va urma după 9 septembrie. 

Sperăm să fie mai puține schimbări în timpul anului, că vom avea rezultate ceva mai bune la Bacalaureat decât anul acesta. În rest, să fim sănătoși, să ne facem treaba cum trebuie. Îi felicit pe copiii noștri care au intrat unde și-au dorit. Sunt mulți dintre ei care au intrat la facultăți, atât în țară, cât și în străinătate. Colegilor le transmit putere de muncă și toată lumea să fie mulțumită și împăcată”, ne-a spus, ca mesaj de început de an școlar, directoarea Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, Luminița Costea. 

4. Oboseala și haosul își spun cuvântul  

Scurtă și obositoare. Așa a fost vara, după cum o descriu profesorii și directorii. Ceea ce înseamnă că începutul de an școlar nu va fi altfel. 

„A fost o vară agitată. Calendarul activităților nu ne permite să avem o vacanță în adevăratul sens al cuvântului. Trebuie să avem mereu grija școlii. Nu poți închide ușa să pleci. Nici Ministerul nu are stabilit un program de două săptămâni în care să nu se solicite deloc informații. Școala s-a terminat în august, pentru că în toată luna iulie școlile tehnologice au avut activitate. Examene peste examene, de Bacalaureat, de titularizare, definitivat, de înscrieri, admitere, numirea directorilor, Consilii de Administrație, alt Bacalaureat și tot așa. Nu pot să vă spun că ne întoarcem odihniți și cu capul curat. S-au acumulat multe, mai ales pentru data de 9 septembrie, mai ales cu încadrarea și repartizarea și cred că în multe școli primele zile vor fi de bâlbâială”, a explicat Kiss Imre. 

5. Traficul infernal revine!  

Și polițiștii vor avea ceva mai mult de muncă odată cu începutul anului școlar, așa că au și făcut un apel, mai ales în contextul lucrărilor care se derulează în orașe ca, pe cât posibil, părinții să renunțe la mersul cu mașina, care ajunge să paralizeze, dimineața, orașele. 

Facem un apel ca începând cu data de 9 septembrie, părinții să încerce să limiteze deplasarea cu autovehiculele proprietate personală cel puțin pe raza municipiului Sfântu Gheorghe având în vedere lucrările existente. Știm din experiență că fiecare început de an școlar înseamnă o aglomerare cel puțin în zona centrală. Vremea va fi frumoasă, deci favorabilă deplasării pe jos și dacă chiar nu este nevoie, facem acest apel, independent de instituția noastră, pentru fluidizarea circulației, să evite circulația cu autoturismul proprietate personală și să respecte semnalele și indicațiile polițiștilor rutieri prezenți pe arterele de circulație”, a spus joi, într-o conferință de presă, șeful Biroului de Analiză şi Prevenirea Criminalităţii, comisar șef de poliție Tóth Sigismund. 

6. Problema chiulangiilor se întoarce și ea

Teribilismul vârstei, care în multe cazuri se manifestă prin absenteism sau fuga de la ore, dă bătăi de cap profesorilor și directorilor, care au primit deja sfaturi și rugăminți la atenție în acest sens. 

O să vă rog să aveți grijă la copiii care absentează de la școală. Aceștia pot fi primii care sunt victime ale infracțiunilor. O să vă rog să aveți un pic mai multă atenție”, a spus joi și comisarul-șef Adrian Ovidiu Vlădoiu, coordonatorul Centrului Regional Brașov Împotriva Traficului de Persoane. 

Nu putem să acceptăm că în pauze sunt elevi în afara școlii, care merg în localuri, în fața școlii, ies la fumat sau mai știu eu unde. De pauză vorbesc. Vă rog să rezolvați peste tot aceste situații, astfel încât când elevul e la școală, în incintă, nu afară. În acest an vor fi mai multe controale împreună cu poliția, nu numai în orașe, ci și în mediul rural. Este prioritate și pentru inspectorat, dar și dumneavoastră trebuie să aveți în vedere acest aspect important”, a punctat inspectorul școlar general. 

7. Nu au sosit toate manualele  

Nu mai este o noutate că școala începe fără manuale, pentru că nici în anii trecuți situația nu a fost perfectă nici din acest punct de vedere. 

„96% dintre manualele comandate au sosit. Au fost și distribuite și veți mai prelua și astăzi și veți mai primi și în primele zile, săptămâna viitoare. Mai puțin la clasa a VII-a. La secția maghiară sunt vreo trei titluri. Nici nu am cunoștință dacă în perioada imediat următoare va exista o schimbare, iar la secția română trebuie să faceți comandă pentru 10 titluri. Asta înseamnă că în septembrie sau octombrie, cândva, vor sosi și manuale pentru clasa a VII-a. În rest sunt cam asigurate”, a mai spus Kiss Imre. 

8. Semestru mai scurt, activitate mai concentrată  

Schimbările din calendarul anului școlar au dus la scurtarea primului semestru, fapt care aduce aglomerare a activităților, a mai spus Kiss Imre, joi, directorilor. 

Structura anului școlar este cunoscută pentru toată lumea. Mă refer la primul semestru care este mult mai scurt decât ne-am obișnuit până acum. Tocmai de aceea vă rog să aveți grijă cum planificați toate activitățile, toate tezele. Ne-am obișnuit noi până la mijlocul lunii ianuarie, dar acum trebuie să lucrăm mai concentrat. Calitățile manageriale vă vor fi puse, în mod sigur, la probă”, a transmis inspectorul.  

9. Nu sunt toate posturile ocupate

Și peste toate acestea, cireașa de pe tort este aceea că sunt școli care încă nu au toate posturile sau orele ocupate. Nu există un bilanț cu privire la câte locuri sunt și astăzi libere, dar cert este că weekendul va fi folosit din plin de directori și inspectori în acest sens. 

„Vă doresc putere de muncă, răbdare și înțelepciune multă pentru rezolvarea problemelor”, a fost mesajul transmis directorilor de către inspectorul Kiss Imre, atât la începutul întâlnirii de joi cu directorii, cât și la finalul acesteia. 

Într-o perioadă în care la noi școala e mai mult despre note, decât despre bucuria de a învăța și despre pregătirea pentru viață, e clar că prea puțini sunt cei care așteaptă sincer acest nou început. Dar, cu bunele și cu relele ei, școala rămâne totuși cea care ne aduce cu picioarele pe pământ și ne indică, într-un fel sau altul, direcția. 

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.