STIREA ZILEI 19 martie 2020

„Ne sperie acest «stat acasă» pentru că ne trezim brusc singuri”

de Iulia Drăghici - Taraș | 1180 vizualizări

Interviu cu psihologul clinician specialist Consuela Banciu 

Pandemia creată de noul coronavirus ne pune în situații dificile, greu de gestionat, care ne scot din zona de confort și ne schimbă viețile. Fără îndoială sunt timpuri grele pentru toată lumea, de la bătrâni, la tineri, copii, părinți, familii, colegi. Cum să ne păstrăm liniștea când vremurile sunt atât de tulburi? Câteva răspunsuri extrem de interesante la această întrebare ni le-a oferit psihologul clinician specialist din Sfântu Gheorghe, Consuela Banciu. Sfaturi avizate despre cum să ne protejăm mintea de bombardamentul de informații, cum să comunicăm cu copiii, ce înseamnă de fapt și cum să gestionăm statul acasă, în interviul următor. 

Suntem bombardați de informații și reacții din toate părțile. E greu să nu ne pierdem calmul în această situație. În același timp, ni se spune că panica nu aduce nimic bun, ba din contră. Cum trebuie să ne protejăm mintea în situații, ca cea pe care o trăim în prezent? 

Este clar că la nivel psihologic ne confruntăm cu mari provocări, limitele personale sunt greu încercate de criza aceasta. Dar dacă aruncăm un ochi asupra istoriei, vom vedea că isteria în masă nu era străină de oameni, însă acum din cauza tehnologiei se răspândește mai mult, devenind o contagiune informațională. Dacă ne miră ceea ce se întâmplă cu oamenii azi și credem că doar în zilele noastre se întâmplă, ne înșelăm. Lumea a fost așa dintotdeauna, doar că nu se știa, aflăm acum și trăim acest șoc al înțelegerii naturii umane.

„Pandemia” de fake news, acum când întreaga planetă este în alertă, se află la niște cote amețitor de înalte, există o toxicitate uriașă, mai puternică decât oricând, iar postările sunt multe exagerate și alarmiste, iraționale și nu toate au surse oficiale. Ar fi indicat să începem „curățenia de primăvară” la nivel mental și viral, mai ales pentru că emoțiile negative preiau controlul asupra minții noastre. Ar fi indicat să avem doar câteva canale tv și câteva site-uri pe care să le urmărim, dar să ne asigurăm că le-am ales pe cele de încredere și bineînțeles informațiile oficiale, mesajele corecte din surse oficiale. Îți poți seta un anumit interval de timp din zi sau o anumită oră la care să te preocupe știrile. Nu spun să cădem în panta cealaltă și să fim indiferenți, dar expunerea la media este un factor important de creștere a stresului și a dezechilibrului emoțional. Canalele de social media pot fi declanșatoare sau pot alimenta starea de anxietate. În rest, citește lucruri care să te facă să te simți bine, păstrează legătura cu oamenii dragi, contactează-ți prietenii cu care nu ai avut timp să vorbești de ceva vreme, rudele etc. Ieși în gradină, dacă ai posibilitatea, pe terasă, profită de soare, plantează flori, bucura-te de soare, citește o carte bună, căci poate nu ai avut timp când mergeai la serviciu, petrece timp cu copiii, joaca-te cu ei, roagă-te, meditează, ascultă muzică. Dacă nu ai familie, ține legătura cu prietenii, cu rudele, ajută-i, dacă poți, pe cei care au nevoie de suportul tău. Mai pe scurt: ajută-ți mintea să se elibereze de gânduri iraționale, gestionează-ți activitățile în 24 de ore astfel încât să nu te intoxici cu informații care nu îți folosesc. Cel mai important e să nu îți alimentezi teama. Frica de contaminare poate declanșa tulburarea obsesiv-compulsivă, nu trebuie exagerat cu spălatul mâinilor, am auzit de oameni care poartă masca și în casă, deși nu sunt suspecți de coronavirus nici ei, nici membrii familiei. Aceste comportamente sunt exagerate, iraționale. Cel mai important este să ne protejăm igiena mentală și totodată să respectăm protocoalele de igienă personală, la plecarea de acasă, cât timp suntem ieșiți, dar și la revenirea în casă, să reducem drastic mobilitatea, să păstrăm distanța de siguranță, minimum 1,5 metri unul față de celălalt, să nu ne strângem mâna. 

 

„Nu neapărat virusul te determină să-ți fie teamă, ci poveștile pe care le auzi despre asta”

 

Gândurile negative pot fi constructive? Dacă da, atunci care e limita, de unde încep să fie distructive? 

Gândurile negative sunt distructive și generează un stres continuu în organism, iar mai devreme sau mai târziu pot apărea somatizări în corpul fizic, întrucât în organism, în momentul când ai gânduri negative, sunt secretate substanțe chimice toxice. Pe de altă parte, a nu-ți permite să ai gânduri negative uneori este echivalentul reprimării emoționale. Metoda cea mai bună este acceptarea acestor gânduri, observarea lor și umplerea ulterior a minții cu altele, constructive și ajutătoare. Cu cât te opui gândului negativ, cu atât mai puternic el va acționa asupra ta. E bine să știm că le avem, dar să nu intrăm în panică. Gândurile negative sunt la fel de naturale ca și cele frumoase, important este să nu ne creăm scenarii catastrofale. Încep să ruleze în mintea noastră niște mecanisme psihologice care ne dau fantasme, care e posibil să aibă suport real, însă merg spre extrema negativă și oamenii ajung să simtă evenimentele la o intensitate de tip catastrofă. Gândurile negative pot avea consecințe ca: anxietate, ipohondrie, izolare socială, paranoia. Chiar și atunci când ai un fond anxios sau nu, nu neapărat virusul te determină să-ți fie teamă, ci poveștile pe care le auzi despre asta sau propriile scenarii pe care ți le fabrici pe baza gândurilor iraționale. Vedeți, anxietatea duce la apariția unor comportamente de asigurare: golirea rafturilor din magazine, purtatul măștilor de către oamenii sănătoși, etc. Acestea se numesc comportamente de asigurare. Port o mască deși sunt sănătos. De ce, pentru că mă face să mă simt în siguranță. Iar un comportament care crezi că îți reduce frica, pe moment îți dă senzația că te simți în siguranță, însă pe termen lung ajunge să ți-o crească. Extrem de utile, în această perioadă,  pentru cei care simt că au nevoie de ajutor specializat, sunt grupurile online de suport și consiliere psihologică. Acestea sunt create de specialiști, unde împreună cu colegi psihologi din toată țara oferim ajutor specializat tuturor celor ce au nevoie în această perioadă. Ne aflăm „la datorie” să spunem așa, pentru cei aflați în dificultate, și este bine că ei au început fără sfială să se adreseze psihologilor, medicilor de aici, pentru a primi informații, explicații pentru stările lor și suport psihologic direct de la profesioniști.

 

„Drumul de la comunicare la izolare nu e unul ușor de parcurs”

 

Apropo de carantină și izolare la domiciliu, cât de importante sunt interacțiunile directe între oameni? 

Atât Platon, cât și Aristotel defineau omul ca fiind un animal social. Firește, cu toții în funcție de personalitatea noastră, unii mai mult, alții mai puțin, avem nevoie de interacțiune directă. Oamenii interacționează diferit la stimulii de mediu. Ei comunică mai ușor sau mai greu cu ceilalți, în funcție de propriile trăsături și propriile experiențe. Drumul de la comunicare la izolare, și invers, nu e unul ușor de parcurs, pentru fiecare (după caz) și depinde de mulți factori exteriori, dar și de capacitatea fiecăruia de a-și recunoaște, accepta și satisface nevoia de comunicare. Uneori cei care nu pot avea interacțiuni directe devin apatici, triști, chiar depresivi. Este evident că în această perioadă de criză, omul este nevoit să-și schimbe complet rutina, programul, trebuie să se adapteze la o situație neobișnuită, inconfortabilă, netrăită până deunăzi, lucruri foarte grele pentru noi toți.

 

„Să ne percepem ca fiind persoane puternice și nu victime”

 

În China, unul dintre efectele izolării este creșterea cererilor de divorț, potrivit Mediafax, care citează Daily Mail. Ce putem face preventiv, ca să nu se ajungă la aceleași rezultate și la noi? 

E posibil să fi crescut rata divorțurilor printre cuplurile izolate, însă am citit și o poveste de dragoste emoționantă, care s-a înfiripat între doi tineri din Rusia, aflați în carantină, care au devenit cuplu. 

Mulți dintre noi nu avem inteligență relațională, nu știm să comunicăm, nu ne-a învățat nimeni cum se face, pentru că nici părinții noștri nu au știut. Nu ne cunoaștem cu adevărat partenerul, doar credem că îl cunoaștem. Am fost prea puțin sau spre deloc atenți la nevoile partenerului, timpul petrecut împreună s-a consumat concentrându-ne pe alte aspecte, superficiale. Ne-am trezit deodată forțați să petrecem majoritatea timpului cu cel/cea cu care ne-am căsătorit și cu copiii pe care-i avem, și despre care nu știam mare lucru, noi fiind ocupați până atunci cu serviciul, colegii de muncă, proiectele profesionale etc.

Mulți nu ne cunoaștem propriile emoții, prin urmare nici nu reușim să le gestionăm adecvat, darămite să facem față avalanșei de stări și senzații  care dau năvală peste noi, găsindu-ne nepregătiți. Forțați de împrejurări, unii petrec 24 de ore din 24, săptămâni la rând, alături de aceeași persoană – partenerul/partenera, între patru pereți. Rutina este un dușman al vieții de cuplu. Făcând zi de zi același lucru, se instalează epuizarea psihică, mai cu seamă atunci când nu știm să ne comunicăm eficient nevoile, dorințele și acumulăm frustrări. Perioada pandemiei aduce pentru fiecare o stare de anxietate crescută, disconfort emoțional accentuat, nivel ridicat de stres, nu suntem relaxați psihic și nu ne focalizăm pe cunoașterea celuilalt neapărat sau a relației noastre de cuplu.

În situații tensionate nu reușim să gestionăm emoțiile în mod eficient, dacă avem și o rezistență la frustrare scăzută, până la izbucnirea certurilor în cuplu e doar un pas. Totuși, este posibil ca cei care în urmă izolării pe perioada pandemiei de coronavirus au ajuns să-și dorească să divorțeze să fi avut în prealabil disfuncționalități în cuplu, de care erau sau nu conștienți,  iar carantina, izolarea să fi fost un factor declanșator pentru ei.  În general, suferința îi unește pe oameni, dar când deja pământul se clatină, dinainte de epidemia de coronavirus și de izolare, sub picioarele tale, când sentimentele deja erau estompate, când nevoile sunt amenințate, emoțiile dau năvală, stările negative pe care le simt cei doi devin dominante și atunci partenerii încep să vadă diverse probleme la celălalt.

Alternativa benefică ar fi să îți identifici emoția, să o accepți și să alegi ce vrei să faci mai departe. Să te întrebi dacă e real că nu îți este satisfăcută o nevoie importantă sau că vei pierde ceva definitiv. Dacă într-adevăr ești convins că persoană cu care trăiești nu este compatibilă sau o iei tu prea personal. Creierul găsește deseori un motiv pentru reacțiile noastre, care pare să justifice comportamentul, oricât de absurd ar fi. Ar fi indicat să nu avem gânduri disfuncționale, să ne percepem ca fiind persoane puternice și nu victime, pentru a reuși să ieșim din confuziile pe care ni le creăm singuri. 

 

„Omul bun nu devine rău peste noapte sau într-o situație mai puțin bună, ci el devine mai bun”

 

Sunt întâlnite destul de des cazuri cu persoane care aleg să mintă, în ciuda riscurilor de a pune în pericol mulți oameni. Este o reacție psihologică? Se poate explica cumva? 

Există o categorie de oameni care mint, care ignoră reguli. Genul acesta de comportament, sunt șanse să fi existat în istoricul lor și înainte de coronavirus. Sunt aceiași oameni care înainte mințeau ca să scape de diverse lucruri, să scape de responsabilități, oameni lipsiți de asumare. Nu e un comportament care apare în situații de epidemie sau de criză. Omul bun nu devine rău peste noapte sau într-o situație mai puțin bună, ci el devine mai bun. Omul rău face ceea ce a făcut dintotdeauna. E o rutină de comportament. 

 

„N-ar fi de ajutor ca părinții să se transforme în profesori în această perioadă”

 

Închiderea școlilor nu înseamnă vacanță și, cu toate că e soare afară, trebuie evitată ieșirea în spațiul public. Asta ne spun autoritățile. Cum ar trebui să explice un părinte copilului situația din prezent astfel încât acesta să primească un răspuns pe înțelesul lui? 

Copiilor de vârste mai mari le putem explica concret, fără să-i alarmăm ce înseamnă o pandemie, ce este indicat și necesar să facem în perioada aceasta, cu toții, dar mai ales că este o situație de criză, care va trece. Este important să ne aplecăm atenția asupra stărilor lor emoționale, să-i ascultăm, să le fim alături, firește fără să proiectăm asupra lor propriile noastre temeri. Și ei, ca și adulții, experimentează stări emoționale diverse, negative, anxietate, neliniște, îngrijorare, nu înțeleg în complexitatea lor mesajele și informațiile transmise de media. Și pentru ei, nu doar pentru noi, adaptarea, schimbarea rutinei sunt lucruri grele. Ceea ce le cerem nu e ușor, să stea în case, să-și schimbe obiceiurile, să facă totul altfel ca până acum. Copiilor de vârstă mică, le spunem blând, dar ferm, că o perioadă, nu știm cât timp, dar o perioadă, nu putem ieși în parcuri, locuri de joacă sau să mergem în locurile pe care le frecventam înainte. Nu pentru că nu vrem noi, ci pentru că acum nu putem face asta. Punct. 

Probabil că cea mai simplă variantă ar fi să dăm frâu liber utilizării gadgeturilor. Este o soluție de compromis pe care să o ia în calcul părinții în această perioadă?  

Știm că nu e bine să se exagereze cu folosirea tabletelor, telefoanelor, că expunerea privitului prelungit a copiilor la ecranele TV este nocivă. Există însă platforme educaționale online pentru ca elevii să poată face lecții în continuare, așadar, cei care își permit, au nevoie să aibă acces la tehnologie.  Pentru copiii mai mici canale TV cu desene animate sigure, fără limbaj neadecvat, violență sau alte modele neadecvate de comportament, site-uri cu jocuri etc. În perioada aceasta de criză și izolare, nu cred că trebuie să stăm cu gura pe ei,  poate e momentul să ne dăm voie să avem voie să facem tot ce face bine creierului, e permis în doze controlate. Putem negocia cu ei durata de timp în care aceștia să stea pe telefoane, tablete etc, însă nu folosind critică și controlul în mod excesiv. Și ei, ca și adulții, comunică pe grupuri cu colegi, prieteni, au propriile metode și mecanisme psihologice care îi ajută să se adapteze pe perioada izolării.

Ce recomandare le-ai da părinților legat de programul pe care ar trebui să îl aibă copiii lor în această perioadă? 

Cred că n-ar fi de ajutor ca părinții să se transforme în profesori în această perioadă. Să ne păstrăm rolurile. Părinții nu sunt nici educatorii lor, nici profesorii lor. Copiii nici nu-și doresc decât să le fim prin preajmă. Cred că pentru părinți este un context bun să învețe să petreacă timp cu copiii lor. Am văzut mulți părinți care au afirmat și chiar au postat pe rețele de socializare faptul că această perioadă a fost benefică în sensul că au ajuns să-și cunoască mai bine copiii, că acel „Vai, Dumnezeule, acum trebuie să stau 24 din 24 cu ei” nu a fost chiar  atât de înfricoșător și au reușit să comunice mult mai bine cu copiii și invers. Cei care au copii de vârste mici, mamele, cred că sunt mai obișnuite cu perioade de timp mai dificile, în care nu au putut ieși din casă, nevoile copilului de vârstă mică fiind diferite față de  cele ale copilul de vârstă mai mare. Rutina unui copil mic nu suferă schimbări foarte mari, aceste familii stau însă mai mult în casă, dar, din interacțiunile mele cu părinții, pot afirma că mamele sunt adevărate izvoare de idei și au resurse suficiente pentru a petrece timpul într-un mod cât mai plăcut alături de copii. 

 

„Acest „acasă” poți să îl înțelegi la propriu, ca un stat în casă sau poți vedea oportunitatea a privi mai mult „înăuntrul” tău” 

 

Că ne place să recunoaștem sau nu, printre noi sunt și acele persoane care iau totul în glumă sau ignoră recomandările autorităților. Ce le-am putea spune acestor oameni, astfel încât să îi determinăm să fie mai atenți? 

Există dintotdeauna mai multe categorii de oameni, indiferenți, nehotărâți, responsabili, ignoranți, unii nu gândesc critic, ci mai degrabă afectiv, irațional, bazat pe emoții primare și extreme. Vorbim și de faza de negare, care intervine la unele persoane, care reprezintă un mecanism de apărare psihologic. Unele persoane funcționează pe baza instinctului primar de apărare-fugă.  Ne aplecăm totuși asupra  categoriei din care fac parte cei asumați, aceasta fiind o categorie semnificativă. Nu avem control asupra celorlalți, nu-i putem schimba nici în momente de criză și experiențele personale ne-au demonstrat că nici în alte momente n-am reușit. Putem să fim exemplu de responsabilitate pentru ceilalți. Mai devreme sau mai târziu oamenii realizează că nu funcționăm individual și că noi, oamenii, ne influențăm unii pe alții. Mulțimea psihologică, conform psihologiei sociale, este formată de la o idee comună, aceasta fiind eterogenă în momentele de criză. Contaminarea mintală și emoțională va determina în cele din urmă indivizii să se comporte similar. 

Îndemnul „stați acasă!” este unul din ce în ce mai auzit în ultima vreme. Ce ar trebuie să însemne acest „acasă” în această perioadă? 

„Stați acasă!” poate însemna chiar să salvezi vieți. Trebuie să practici disciplina socială, distanțarea socială, toate protocoalele de igienă personală care se impun, trebuie să bagi de seamă amenințarea.  Pe de altă parte, e timpul  să renunți la convingeri și să îmbrățișezi valori.

Însă depinde cât de pregătit mental ești, ce abordare ai, cât de anticipativ anxios ești. Nu avem o cultură a riscului, nu suntem familiarizați cu incertitudinea și nici nu știm s-o gestionăm, ne sperie acest „stat acasă”. Ne trezim brusc singuri, doar noi cu noi înșine în majoritatea timpului, nu știm ce să facem, pentru că, nu-i așa, nu mulți suntem obișnuiți să petrecem timp cu noi înșine.  Acest „acasă” poți să îl înțelegi la propriu, ca un stat în casă, să ieși doar când este imperios necesar sau poți vedea oportunitatea, forțată, ce-i drept de a privi mai mult „înăuntrul” tău și mai puțin „în afara” ta. Provocarea acestei perioade este cu ce umplem pustiul de afară, dar și pe cel dinăuntru. Cum facem să fim aproape unii de ceilalți, rămânând la distanță? Avem multe răspunsuri de căutat. Provocarea este să tolerăm nesiguranța și necunoscutul, care ne aduc mai aproape de condiția noastră umană. Dacă în alte condiții nu ne-am dat permisiunea să fim vulnerabili, fragili, dependenți unii de ceilalți, acum sensul, poate, este să redevenim umani, să ne vedem  exact așa cum suntem, nu cum ne plăcea să credem că suntem sau cum credeam că trebuie să fim. Acest „acasă” ne testează capacitatea de adaptare la realitate. Sunt convinsă că atât pe plan personal, cât și profesional, nimănui nu-i este ușor în aceste momente. Poate că e un timp bun să ne descoperim resursele interioare, această criză te obligă la dezvoltare personală, la autocunoaștere. Un lucru este sigur: trăim o perioada de criză, care ne scoate din ordinea firească a vieții, din confortul nostru și ne ridică semne de întrebare în legătură cu modul în care am trăit și trăim. Orice criză scoate la iveală  trăsăturile noastre, știute și neștiute, caracteristici pe care le negăm sau nu le acceptăm. Suntem forțați să stăm mai mult cu noi înșine, decât „afară”. Poate în goana de zi cu zi am omis prea mult aspecte semnificative ale vieții noastre interioare, iar acum e vremea să ne apropiem mai mult de sine și de cei de lângă noi. Răspunsurile la întrebările noastre nu prin cuvinte vor veni. Criza va trece, depinde de noi, dacă vom ieși cu sufletul fărâmat sau mai buni. Vă doresc tuturor sănătate!

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.