STIREA ZILEI 31 octombrie 2019

Managementul gunoaielor: ce se mai pregătește pentru covăsneni

de Iulia Drăghici - Taraș | 1833 vizualizări

De la majorări de taxe, până la fracția de textile 

Gestionarea deșeurilor este un subiect tratat cu seriozitate de covăsneni, mai ales cei din Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc, după cum arată cifrele specialiștilor în salubritate. În vreme ce la Întorsura Buzăului și Covasna se fac, timid, pași mai mici sau mai mari, Sfântu Gheorghe se pregătește ca până la finalul anului viitor să cuprindă tot orașul în programul de colectare separată a biodegradabilelor. Tot anul viitor vor urma, inevitabil, și majorări de prețuri la salubritate, spun reprezentanții TEGA. Iar la nivel județean se vorbește de introducerea unei noi fracții de colectare – cea a textilelor.  

Procesul care privește managementul gunoaielor este unul în continuă schimbare și evoluție. Abia ce (unii) ne-am obișnuit să punem deoparte plasticul, hârtia, fierul și sticla, că autoritățile în domeniu vin cu o nouă temă „de casă”: biodegradabilele. Iar aceasta nu vine nemotivată, ci din necesitate concretă. 

În Sfântu Gheorghe se colectează selectiv de 10 ani de zile. (...) Sunt fel și fel de mici probleme, la care ne adaptăm, dar la noi, în județul Covasna, este cea mai mare rată de colectare selectivă din toată România. Anul ăsta ne apropiem de un 30% doar din colectare. De exemplu, municipiile Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc au depășit de mult 30%. Știți ce cantitate uriașă înseamnă? E imens. Față de 2 sau 3% unde stau alții. (...) Am ajuns la un nivel deja unde nu reciclabilele sunt problema, ci biodegradabilele”, ne-a declarat miercuri președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară - Sistem Integrat de Management al Deșeurilor în județul Covasna, ADI - SIMD Covasna, Ambrus József.

Acesta a reamintit că și în acest sens demersurile au început în urmă cu câțiva ani. 

La biodegradabile avem o situație foarte interesantă. Acest proiect a început de doi, trei ani în mediul rural. S-a mers pe compostare individuală, deci să nu se colecteze deșeurile biodegradabile. La Sfântu Gheorghe, la casele private de mult s-a inclus colectarea selectivă a deșeurilor biodegradabile, care se colectează săptămânal. La Târgu Secuiesc la fel. Covasna și Întorsura urmează acum. Deci se lucrează. (...) La casele private putem să ne mișcăm mai repede, la blocuri e mai greu”, a mai spus Ambrus József. 

Dar o soluție a fost găsită la Sfântu Gheorghe și în ceea ce privește blocurile. Aceasta a început să fie  testată din vara acestui an. 

Întâi găleți, apoi pubele speciale și în final containere 

Compania de salubritate TEGA a început recent împărțirea de găleți în etapa a doua a proiectului – pilot pentru colectare selectivă pentru biodegradabile. Aici sunt cuprinse încă aproximativ 4.000 de familii din zona centrală a municipiului Sfântu Gheorghe (Aleile Muzelor, Sălciilor şi Sănătăţii, străzile Presei, Stadionului, Gábor Áron, Crângului, Fabricii, Nicolae Iorga, Kossuth Lajos, Pescarilor, Gödri Ferenc, Grof Mikó  Imre, Bem József și Császár Bálint, dar și Piața Mihai Viteazul). Până vineri inclusiv se derulează etapa de împărțire, ne-au spus reprezentanții firmei. 

Cei mai harnici dintre beneficiari s-au trezit că li se strică în casă gunoaiele selectate separat, pentru că doar gălețile au ajuns la ei, nu și pubelele. 

„Am primit recent găleată, dar după ce am strâns în ea deșeurile, am rămas cu împuțiciunile în casă, pentru că nu s-a adus încă un container unde să le arunc. În final, le-am amestecat din nou la menajer”, ne-a spus o locuitoare a municipiului Sfântu Gheorghe. 

Lămuririle ni le-au oferit reprezentanții TEGA. Aceștia ne-au spus că abia de luni (4 noiembrie) , aici vor ajunge containerele speciale, unde cetățenii de la bloc vor putea scăpa de gunoaiele ce pot fi compostate, de la deșeuri de bucătărie, plante, legume și altele. Pubele speciale vor fi aduse în zonă de două ori pe săptămână (lunea și joia, în unele locuri, respectiv marțea și vinerea, în altele) și vor sta până la patru ore, după care vor fi preluate și duse, în mașina specială de colectare, la Centrul de la Leț. 

Va fi astfel până în luna februarie, ne-a explicat directorul TEGA Máthé László, care spune că această măsură este luată pentru a verifica dacă cetățenii într-adevăr înțeleg ce tip de gunoaie trebuie colectate în găleata de biodegradabile. Ulterior, în punctul de colectare din zona blocurilor va fi amplasat un container permanent pentru colectarea deșeurilor compostabile, ce urmează a fi transformate în pământ pentru flori. 

Cum s-a întâmplat, de altfel, deja, în zona străzilor László Ferenc, Aleea Teilor, Viitorului, Umbrei, Vasile Goldiș, Aleea Făcliei, Aleea Scurtă, Dealului, Stadionului, Andrei Șaguna, Benedek Elek, Aleea Înfrățirii și Centralei. 

Aici a fost aplicat pentru prima dată acest program pilot de colectare a biodegradabilelor, la care iau parte, încă din iulie, aproximativ 3.000 de familii.  

Și în prima etapă a programului pilot am făcut la fel. Am mers, de două ori pe săptămână, cu o pubelă, care a stat acolo patru ore. După aceea am introdus la punctul de colectare un container pentru deșeul biodegradabil. Primii beneficiari ai programului pot să pună singuri în acest container, că deja știu ce trebuie să conțină. Acum merge mai departe. La cei cărora le distribuim găleți o să mergem cu pubele și o să îi învățăm ce trebuie pus aici. Din nou, și aici, din februarie, vom lăsa un container fix”, ne-a explicat Máthé László. 

Autoritățile spun că răspunsul cetățenilor este unul pozitiv și că s-au arătat foarte responsabili în acest domeniu, motiv pentru care, ușor-ușor, programul va fi implementat, până la finele anului 2020 în tot orașul. 

Sistemul merge destul de bine. Cei care au înțeles că e important, selectează foarte bine. (...) Sunt cantități foarte frumoase. (...) În cursul anului viitor o să ajungem la toată lumea. Trebuie să urmăm un proces, pentru că noi trebuie să colectăm aceste deșeuri cu o altă mașină. E un întreg circuit și e vorba de o infrastructură pe care o putem pune la punct încetul cu încetul”, ne-a spus Máthé László. 

Importanța biodegradabilelor 

Și totuși nu doar legislația în vigoare sau simțul civic sunt argumente solide pentru a respecta regulile impuse de companiile de salubritate și cele de bun simț, ci mai există și altele. 

Ar fi păcat să ajungă la groapă biodegradabilele. Din acestea se poate face pământ pentru flori și nu trebuie să plătim pentru ele taxă de depozitare, nici taxă circulară. Deci e un proces foarte important. Că dacă nu reușim, atunci trebuie să mărim prețurile cu mult mai mult. De exemplu, noi acum adunăm frunzele din oraș și le transportăm separat la rampa de deșeuri”, a punctat directorul TEGA. 

Pe de altă parte, la întrebarea tot mai des venită din partea cetățenilor - „de ce să facă tot omul toată treaba, dacă plătește o companie pentru un asemenea serviciu?” – există un răspuns simplu, ne-a spus directorul TEGA. 

E o lege care zice că selectarea se face la sursă. Noi mai selectăm din deșeurile selective, dar dacă sunt amestecate cu cele biodegradabile și menajere, atunci nu mai poate fi reciclat pentru că e contaminat. De aceea e important ca selecția să fie făcută la sursă, din casă. Legea spune că fiecare cetățean trebuie să colecteze selectiv. Obligația îi revine cetățeanului. Dacă e contaminat, nu se mai poate recicla. Dacă hârtia ajunge la un loc cu mâncarea stricată, ea nu mai poate fi reciclată. Sau dacă PET-ul nu e bine spălat”, a explicat Máthé László. 

Se așteaptă majorări de taxe 

Vestea proastă este că, pe fondul pedepselor impuse de Uniunea Europeană pentru nerespectarea țintelor, chiar și covăsnenii, care sunt cei mai harnici la colectarea selectivă din țară, vor avea de suportat consecințele, care se traduc în majorări de taxe la salubritate. 

Există și o veste bună și anume că la Sfântu Gheorghe majorarea s-ar dori  să fie de un leu de persoană, potrivit informațiilor furnizate de TEGA, în condițiile în care în alte municipii, ca Odorheiu Secuiesc, s-au impus deja majorări de peste 2,60 de lei de persoană. 

De majorat, poate că trebuie să majorăm, dar nu într-un cuantum foarte mare. De exemplu, putem să majorăm doar cu un leu, nu cu trei. Acum citesc că cei de la Odorheiu Secuiesc au mărit de la 1 octombrie cu 2 lei și 60 de bani. Noi prognozăm că trebuie să mărim cu un leu. Nu e tot același lucru”, ne-a dezvăluit directorul TEGA. 

Acesta a mai adăugat că majorarea va veni din cauza taxei de economie circulară, care în 2019 a fost de 30 de lei pe tona de deșeu depus la Centrul de Management Integrat. Din 2020, acesta se va majora la 60 de lei. Totuși, eforturile covăsnenilor înregistrate până acum vor face ca mărirea tarifului să nu fie maximă. 

Noutatea absolută: fracția de textile

O altă noutate cu care se pregătesc să iasă la lumină reprezentanții ADI-SIMD este selectarea separată a textilelor, care în prezent se încadrează la deșeu menajer și ajunge pe rampa de gunoi. 

Cred că sunteți primii care află și vă spun că urmează textilele. Până în 2023 noi vom face niște eforturi uriașe pentru a scoate textilele”, ne-a dezvăluit Ambrus József, precizând că detaliile vor fi făcute publice la momentul potrivit. 

Pași mai mici, dar tot înainte 

Chiar dacă reședința de județ e „fruntea” în colectarea selectivă, și în celelalte localități, de voie, de nevoie, se fac pași înspre dezvoltarea infrastructurii în acest sens. 

 „Și la Întorsura Buzăului s-a introdus colectarea selectivă la blocuri. Acolo aveam niște carențe, să le spun așa. Dar uite că împreună cu IBSV-ul am reușit acum să facem acele insule nou-nouțe, s-a inscripționat tot, la intrarea în blocuri li s-a explicat oamenilor cum trebuie să colecteze separat”, ne-a mai spus președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară - Sistem Integrat de Management al Deșeurilor în județul Covasna, ADI - SIMD Covasna, Ambrus József.

În general, concluzia este că nu sunt ușoare vremurile ce vor urma, pentru că se va conta tot mai mult pe sprijinul cetățenilor responsabili, însă, potrivit spuselor specialiștilor, îngrijorarea mare apare când ne uităm în „ograda vecinilor”. 

 „Noi suntem pe drumul foarte bun. La nivel național nici nu avem cu cine să ne comparăm în ceea ce privește colectarea selectivă”, este concluzia formulată în repetate rânduri de coordonatorul ADI - SIMD Covasna. 

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.