STIREA ZILEI 29 august 2019

Izbăvirea hainelor vechi

de Iulia Drăghici - Taraș | 6066 vizualizări

Unde ajung hainele covăsnenilor, după ce sunt „aruncate” în containerele Caritas 

„Raiul second-hand-urilor”, cum mai este numită reședința județului Covasna, înseamnă nu doar haine pe alese și prețuri relativ mici, ci și dulapuri burdușite, înțesate cu rânduri și rândulețe de culori diverse. „Scăparea” vine pentru mulți la containerele Caritas, care, de nevoie, ajung la rândul lor să fie golite de câte două ori pe săptămână. „Și de aici încotro?”, e întrebarea care rămâne pe buzele multora dintre noi. Răspunsurile sunt multiple, spun reprezentanții organizației.  

Cui nu i s-a întâmplat să își cumpere o haină și să nu o poarte niciodată sau de prea puține ori până să fie uitate în spatele unui sertar sau raft, în speranța că poate – poate va mai avea ocazia să o etaleze în public? Cei care au pățit, s-au bucurat probabil când au văzut prin orașe containerele Caritas, unde pot „arunca” hainele de care nu mai au nevoie. 

De fapt, containerele care aparțin Serviciului caritabil al Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia îndeplinesc două scopuri, atât social, cât și ecologic. 

Având în vedere că hainele sunt elemente care dăunează foarte mult mediului, pentru că vedem că în ultima perioadă avem un exces de haine, care sunt aruncate pe aici, pe acolo, acestea devin o problemă după o perioadă. Dar hainele care ajung în aceste containere sunt selectate. Cele care pot fi folosite ajung la persoanele care au nevoie, iar restul sunt tăiate în bucăți mici și reciclate”, ne-a spus și directoarea Caritas Covasna, Hubbes Kinga. 

În afară de faptul că avem mici probleme, dar nu doar noi, ci în toată țara, cu oamenii care intră în containere să scoată hainele, lucrurile merg bine. Toată lumea ne-a zis că aceste containere sunt foarte bune”, ne-a spus și reprezentantul departamentului de logistică de la Caritas, reprezentanța Covasna, Varga Csaba. 

Doar 10% dintre hainele aruncate de covăsneni pot fi donate mai departe 

Cu toate că nu există o statistică transparentă și clară cu privire la cantitatea de haine, încălțăminte și jucării care se adună în containerele Caritas amplasate pe raza județului Covasna, coordonatorii programului aproximează că undeva la 10% dintre hainele care sunt donate sunt suficient de bune pentru a fi dăruite mai departe persoanelor nevoiașe. La nivelul județului Covasna, astfel de pachete sunt distribuite în comunitățile sărace din județ, cum ar fi Őrkő, Araci, Vâlcele, Ariușd sau Belin Vale. 

După selecție, nu știu dacă 10% se mai pot distribui. Dar noi primim și donații din străinătate și acele haine sunt calitativ mai bune, în comparație cu ce adunăm din containere”, ne-a spus Varga Csaba.

Distribuția se face prin parohiile din zonă și prin reprezentanții grupurilor marginalizate. 

90%, la reciclat 

Restul, de 90% dintre hainele care sunt donate în containerele Caritas sunt preluate de firma cu care are contract organizația de binefacere, SC Secondtextiliasam 2010 SRL din Dorolţ, judeţul Satu Mare, care are ca obiect de activitate colectarea, sortarea, reciclarea şi comercializarea materialelor textile uzate.

„La Satu Mare se selectează bumbac, plastic, nasturi și așa mai departe separat și reciclează, fac ațe sau nu știu ce sau aruncă la gunoi ce nu e bun”, ne-a mai spus acesta. 

De aici, Caritas primește între 2 și 5 bani pe kilogramul de haine colectate. Banii, spune Varga Csaba, se întorc înapoi în proiecte pentru comunitate, pentru oamenii nevoiași. 

Cele mai mari „recolte” sunt între schimbările de anotimpuri, în special primăvara și toamna. 

Oricum, statisticile zic că dacă nu ai purtat o haină timp de 6 luni, nu o vei mai purta, așa că din jumătate în jumătate de an oamenii cam fac curățenie”, a explicat coordonatorul zonal al programului.  

Cantitățile mai mari pot fi colectate chiar de Caritas 

În cazul unor cantități mai mari de haine, există posibilitatea să fie donate chiar la sediul Caritas din Sfântu Gheorghe, din strada Kós Károly 11, au mai spus reprezentanții organizației. 

Cine are cantități mai mari de haine poate să le aducă direct la noi la sediu sau să ne anunțe, că mergem noi să le aducem. De pildă, a murit cineva și a trebuit să golească apartamentul și voia să scoată hainele vechi. Ne-au anunțat și noi ne-am deplasat la fața locului și le-am luat”, a spus Varga. 

Containerele sunt văzute ca o idee bună 

Containerele de colectat haine, încălțăminte și jucării au ajuns în județul Covasna în urmă cu 5 ani. Organizațiile Caritas din România au demarat în anul 2013 o campanie pentru colectarea de îmbrăcăminte și încălțăminte uzată. Caritas Alba Iulia, din care face parte și județul Covasna, s-a alăturat în luna aprilie 2014. 

Atunci, în județul Covasna au fost amplasate 16 astfel de recipiente, însă curând la Sfântu Gheorghe numărul a fost suplimentat cu încă 10. 

Ideea a fost și atunci și este și acum văzută cu ochi buni de cetățeni. 

Pun destul de des în containere, și bune și pentru reciclat. Dar dacă am haine mai prețioase, prefer să mă duc cu ele la târguri, să le vând sau să le donez la cunoștințe. Am prietene care îmi spun să nu mă duc cu ele la container că nu au încredere că sunt folosite cum trebuie”, ne-a spus o tânără din Sfântu Gheorghe, care ne-a mai amintit că există și site-uri care preiau hainele vechi, dar că soluția necesită ceva mai mult timp decât drumul până la un container. 

„Nu știam că se pot pune și haine rele. Eu pun mereu hainele care mai pot fi purtate. Oricum, mi se pare o idee bună, pentru că tot timpul am prea multe haine în dulap”, ne-a spus o altă covăsneancă. 

Unde sunt amplasate containere 

În ceea ce privește amplasarea containerelor, reprezentanții Caritas spun că nu s-a schimbat nimic de acum 5 ani, când au apărut prima dată. 

Așadar, potrivit site-ului organizației, la Sfântu Gheorghe containere se găsesc astfel: B-dul Gen. Grigore Bălan nr. 33; în Piața centrală - Str. Crângului nr. 1; Str. 1 Dec. 1918, zona gării; Str. Sporturilor; Intersecția Str. Grigore Bălan și Mikes Kelemen; Str. Romulus Cioflec, zona Profi; Str. Váradi József; Str. Stadionului, stația de autobuz; Str. Nuferilor, zona Profi City; Intersecția Str. Grigore Bălan și Nicolae Iorga; Str. Tavaszy Sándor, pe insula dintre parcări; B-dul 1 Decembrie, stația de autobus, zona BRD; B-dul 1 Decembrie, colț cu Lidl; Str. Tineretului, lângă magazinul Kovamath; Str. Vasile Goldiș, nr. 11, lângă stația de autobuz; Str. Vasile Goldiș, Institutul de proiectare, lângă stația de autobuz.

La Târgu Secuiesc, acestea se găsesc pe: Str. Dózsa György, lângă ciupercă, în zona Băncii Transilvania (2 containere); Str. Cernatului, zona stadionului; Str. Cernatului, zona Asirom; Zona Penny și Lidl, pe trotuar.

Și în orașul Covasna se găsesc astfel de containere, pe Str. 1 Decembrie 1918, zona Băncii BRD; Zona centrului de informare turistică, în interiorul parcării la blocuri; Str. Libertății, zona magazinului Domo; Str. Mihai Eminescu, stația de autobuz în zona Bisericii Ortodoxe. 

De asemenea, potrivit sursei citate, astfel de containere s-ar găsi și la Întorsura Buzăului (Str. Principală, zona Poliției) și Sita Buzăului, în zona blocurilor.

Planuri de a aduce mai multe containere? 

Deocamdată, deși sunt des folosite și în unele dintre ele (de la Piața Centrală de exemplu) chiar se depășește des capacitatea, nu există planuri de suplimentare a numărului de containere, spun reprezentanții Caritas din județul Covasna. 

„Momentan nu. Cei care se ocupă să aducă spun că vor să deschidă și la Craiova, din câte am înțeles”, a explicat Varga Csaba. 

Că ajung la persoane nevoiașe sau că devin materie primă în afaceri, important este că hainele vechi au unde să își găsească locul, izbăvirea, departe de mediul înconjurător unde sunt cu adevărat dăunătoare. 

Dar să ținem minte: în containere pot fi aruncate îmbrăcăminte, textile, încălțăminte și jucării. Este foarte importantă evitarea aruncării gunoiului menajer, pentru că astfel materialele devin mai greu de reciclat! 

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.