Ideile ingenioase ale covăsnenilor. Face bani din nepriceperea bărbaților
Oana Korda din Sfântu Gheorghe a pornit în Bucureşti proiectul „calccamasi.ro”.
Oana Korda este o tânără din Sfântu Gheorghe care imediat după terminarea liceului s-a dus la facultate în București, unde a rămas şi după terminarea studiilor. În urmă cu un an de zile a lansat împreună cu o prietenă un proiect care, spune ea, va crește mare:calccamasi.ro. Conceptul este simplu: dacă cineva nu are timp, chef sau pricepere să calce cămăși, treaba este ca și rezolvată printr-un simplu telefon la Oana sau una dintre fetele cu care lucrează.
Ideea a venit „din propria ogradă”
„Totul a început în vara anului trecut când fratele meu m-a întrebat dacă nu îi calc „nişte” cămăşi. De la sine s-a simţit dator să-mi ofere 100 de lei, având în vedere că erau într-un număr indignant de mare: 30. Mi-am zis atunci că dacă la un tip însurat ţine faza, la cei burlaci plecaţi de la mama de acasă o să prindă sigur. Ceea ce s-a şi întâmplat” – povestește Oana. De aici și până la succesul pe care îl are acum călcatul cămășilor altora nu a fost decât un pas.
Succes încă de la început
Proiectul a avut priză la public încă de la început. Fără să se gândească prea mult sau fără să facă vreun studiu de piaţă, Oana a pus un preţ, şi printr-o postare pe Facebook a început să testeze reacţia bărbaţilor. „Mergea surprinzător de bine. Timp de mai bine de jumătate de an am avut constant fraţi, verişori, amici, prieteni de pe Facebook, necunoscuţi care aflaseră despre ce făceam, mă contactau şi îmi aduceau mormane de cămăşi. Călcam singură şi făceam bani cam cât să-mi acopăr cheltuielile lunare cu ţigările. Abia un an mai târziu m-am apucat să dezvolt, împreună cu Anca, un business din această idee. Am făcut primul shooting foto cu cămăşi, am dat drumul la o pagină de Facebook, la un site, ne-am făcut cărţi de vizită şi... cam atât. Restul a venit de la sine. Atât clienţii, cât şi fetele care fac acum parte din echipă” – spune Oana.
Job part time sau pasiune?
Atunci când nu calcă, Oana lucrează la o companie multinaţională, este voluntar în cadrul proiectul incubator107, învață să prepare cafea de specialitate la Bucharest School of Coffee sau pur şi simplu își dedică timpul să cunoască oameni. Călcatul este pentru ea mai mult decât un job. „Cred că dacă l-aş privi ca pe un job, n-ar mai ieşi treaba atât de bine. Cum îmi tot place să spun, este doar o metodă de a face bani din nepriceperea bărbaţilor. Calccamasi.ro este un proiect întâi de toate. Un proiect în care eu cred foarte mult. Un proiect pe care încă îl testez şi pe care îl fac să crească împreună cu Anca. Idei avem, multe... Şi-avem şi mulţi prieteni care ne ajută prin priceperea lor” – spune ea.
Vor să se extindă
Oana și colegele ei au în plan să se extindă naţional. „Pe măsură ce creştem, o să se arate lume doritoare să calce şi în alte oraşe decât Bucureşti. Deja se întâmplă – ultima oară ne-au scris doi colegi de apartament din Cluj. În Sfântu Gheorghe, la fel ca în orice alt oraş, ar putea merge foarte bine doar dacă va exista minim o persoană care pe lângă călcatul cu drag, va putea înţelege businessul şi care va putea împărţi cu entuziasm, şi cui trebuie, vestea despre ceea face” – ne-a declarat Oana. Așadar nu e exclus ca în viitor problema călcatului să fie rezolvată și în Sfântu Gheorghe prin calccamasi.ro.
Fiecare client este important
Am încercat să aflăm dacă prin mâna și fierul de călcat al Oanei trec și cămășile unor celebrități. Răspunsul primit a fost unul elegant. „Călcăm mereu cămăşile unor oameni importanţi. Pentru noi, chiar dacă poate sună a clişeu, fiecare client este important. Chiar dacă este vorba de fratele meu, sau de un client nou, chiar dacă are 5 cămăşi sau 65, pentru noi este important ca el să fie mulţumit. Să simtă fericirea din cămăşile pe care le poartă” – ne-a declarat Oana.
Cămăși bărbătești și atât
Pentru clienții care ar dori ca fetele de la calccamasi.ro să le calce și alte articole în afară de cămășile bărbătești, răspunsul este clar: nu. Cerințe ar fi, întrucât fetelor le scriu tot felul de oameni care ar dori ca cineva să le calce tricourile sau fustele. Oana și echipa ei însă vor să păstreze nișa, pentru că, spune ea, la cămăși se pricep. Așadar răspunsul la toate aceste mesaje este: „Călcăm doar cămăşi, şi exclusiv bărbăteşti”.
Cât de profitabil poate fi călcatul?
„E un business pe care l-am pus la cale împreună cu Anca şi care arată că afacerea, atunci când va mai creşte puţin, va deveni foarte profitabilă, tocmai din motivul investiţiei minime.
Momentan, satisfacţia mea este maximă! Nimic nu se compară cu momentul în care citesc bucuria din ochii bărbaţilor când îşi văd cămăşile „fericite”. Altfel, pe lângă că îmi place să calc, faptul că o idee de-a mea s-a concretizat într-o afacere în mai puţin de un an, şi ea ajunge să crească văzând cu ochii, nu poate decât să mă bucure şi să-mi dea încredere să merg şi mai departe” – ne-a declarat Oana Korda.
Faptul că românul se pricepe la toate, se știe. Iată însă că prin ingeniozitate și un pic de pricepere se poate pune la punct o afacere care pe lângă faptul că este profitabilă, este și extrem de utilă pentru mulți bărbați grăbiți sau femei care nu sunt prietene cu fierul de călcat. Iar atunci când calccamasi.ro va ajunge mare, poate vor fi mulți care vor spune: Bravo, uite un nou succes care a pornit… de la cineva din Sfântu Gheorghe.
(Foto: Sorin Florea - http://sorinflorea.tumblr.com)