STIREA ZILEI 14 iulie 2022

Ghidfalău rămâne departe de rezolvarea problemei cu apa

de Iulia Drăghici - Taraș | 1105 vizualizări

Întâlnirea de marți, 12 iulie, de la Ghidfalău, pe tema calității îndoielnice a apei așa-zis potabile care ajunge în casele oamenilor, organizată cu scopul de a găsi soluții, nu și-a îndeplinit mare lucru din obiective. Deși lista invitaților era mai lungă, în cele din urmă discuțiile s-au purtat între autoritățile locale, câțiva consilieri locali, dar și aproximativ 50 de consumatori nemulțumiți de calitatea apei. Invitații din Sfântu Gheorghe nu au participat. 

Chiar dacă nu s-a identificat vreo soluție care să ajute la rezolvarea problemei, oamenii au găsit metode, mai vechi și mai noi, pentru ca problemele lor să fie auzite de cei care au și obligații în acest sens, după cum ne-a spus unul dintre inițiatorii acțiunii, consilierul local Máthé István. 

Tot el ne-a explicat că, în cadrul ședinței, oamenii prezenți au convenit că vor redacta o nouă petiție, care de această dată va circula în toată comuna și va fi semnată de toți cetățenii nemulțumiți de calitatea apei. Documentul va fi apoi trimis mai multor entități, printre care și asociației Aquacov, sub care a luat ființă operatorul regional Gospodărie Comunală SA, dar s-a discutat chiar și de Ministerul Sănătății. 

În același timp, oamenii își doresc să cheme experți independenți, chiar și de la București, care să analizeze calitatea apei, pentru că cei de la nivel local spun că este potabilă, deși la robinet ajunge deseori maronie, urât mirositoare și cu impurități. Totodată, vor fi chemați și specialiști care să verifice toate aparaturile de uz casnic și să ateste cu documente că apa este cea care a cauzat defecțiuni. 

Cu toate aceste probe, plus fotografii, filmulețe și alte mărturii, oamenii au de gând să cheme în instanță operatorul regional Gospodărie Regională SA.

Reacție de la Gospodărie Comunală SA 

Dar înainte de toate acestea reprezentanții cetățenilor vor să aibă o discuție cu cei din conducerea Gospodăriei Comunale, față în față, nu prin intermediari sau presă. Lucru care ar fi trebuit, dar nu s-a întâmplat marți. 

Întrebat de ce nu a participat la ședința de marți seara de la Ghidfalău, unde a fost invitat, directorul operatorului regional, Kozsokár Attila, a spus pentru Observatorul de Covasna și CovasnaMedia.ro că a lansat o invitație primarului și o va extinde și către consilierii locali, pentru a avea o altă întâlnire, constructivă, în care să se stabilească efectiv pașii de acțiune pentru viitor, pe termen scurt, mediu și lung, pentru că se pare că problema de la Ghidfalău nu se va rezolva fără investiții majore și e nevoie de implicarea tuturor factorilor. 

Am avut o discuție cu domnul primar și am propus efectiv să avem o discuție constructivă, să vedem care sunt problemele, motivele și cum am putea să găsim o soluție pe termen scurt sau mediu, cel puțin. Știm cam care ar fi problemele”, ne-a spus Kozsokár Attila. 

Acesta ne-a precizat și că recent, după mai multe testări în zonă Ghidfalăului, s-a observat în câteva locuri că analizele indică un conținut ridicat de fier. Dacă în mod normal maximul de fier care poate fi găsit în apă ar trebui să fie de 0,2 miligrame pe litru, la Ghidfalău s-au găsit și situații cu 3,3 și 1,1, ne-a declarat Kozsokár Attila. 

În același context, directorul Gospodărie Comunală SA ne-a spus și că cea mai bună soluție pentru a rezolva problema din Ghidfalău, dar care este una pe termen mediu și lung, o reprezintă conducta de aducțiune, care să lege comuna de Sfântu Gheorghe. Este o investiție deja inclusă în masterplanul județului Covasna, pentru proiectul care ar urma să fie finanțat cu fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Problema aici este că încă nu se cunoaște când se va primi un răspuns clar dacă se va finanța sau nu proiectul, iar în prezent documentele depuse sunt încă în revizie la București. 

O altă soluție posibilă ar fi construirea unei stații de epurare în Ghidfalău, un sistem nou, dar costurile aici ar fi net superioare. 

Încă o idee ar fi de a face investiții în stația actuală de tratare a apei. 

Dar toate acestea trebuie discutate și stabilite împreună cu autoritățile locale, care, în calitate de proprietar al rețelei, trebuie să vină în ajutorul operatorului fie cu alte soluții, fie cu lucrul în echipă pentru a identifica surse de finanțare care să rezolve problema din Ghidfalău, spune directorul Gospodărie Comunală SA. 

Între timp, miercuri, Gospodărie Comunală SA a transmis un comunicat de presă pe aceeași temă, în care s-a precizat, printre altele, că în satul Ghidfalău sunt încheiate aproximativ 800 de contracte, printre care se regăsesc inclusiv consumatori industriali. 

Tot în acest context se precizează că operatorul „primește de ceva timp plângeri din localităţile Ghidfalău, Zoltán și Fotoş. Problemele sunt de obicei legate de calitatea apei, care, conform analizei furnizorului de apă, este legată de consum. (...) Irigațiile vor fi din nou o problemă, deoarece dacă în martie numai la Ghidfalău consumul a fost de 1.800 de metri cubi de apă, până în iunie această cifră a crescut la 2.800, din care 1.400 de metri cubi au fost consumați de o fermă. Pe măsură ce consumul crește, calitatea apei se deteriorează - sistemul a fost preluat în acest fel, iar fenomenul se agravează de la an la an”, a explicat Kozsokár Attila.

În același comunicat de presă se precizează și că Gospodărie Comunală SA este deschisă la implementarea unor soluții care să rezolve problema. „Întrebarea care se pune aici este dacă să așteptăm să vedem dacă licitația va fi câștigată sau nu (n.red. pentru POIM), și apoi să mergem mai departe, sau să încercăm împreună să strângem bani din altă parte pentru acest proiect. Suntem deschiși și cred că și domnul primar vrea să ia măsuri. 6 km de conducte este mult, dar s-ar putea implementa relativ repede, deoarece ar trebui să treacă în afara zonelor locuite. Odată cu autorizația, estimăm că în 6-9 luni am putea oferi o soluție care să rezolve problema oamenilor, dacă se găsește finanțare”, a mai spus Kozsokár Attila, în comunicatul de presă transmis miercuri. 

La ședința de marți a fost invitat și prefectul județul Covasna, Ráduly István. Acesta a refuzat participarea printr-o adresă oficială, pentru că operatorul regional nu este o instituție publică deconcentrată și prin urmare nu este în subordinea prefecturii, așadar nu poate să intervină. A solicitat totuși DSP-ului să facă analize, dar rezultatele au arătat, ca și până acum, că apa este potabilă. 

Între timp, însă, aceasta rămâne, așa cum am scris și săptămâna trecută, un subiect de suferință pentru comunitatea din comuna Ghidfalău. 

Ca să nu mai vorbim de faptul că provocarea sătenilor către cei care susțin că apa din comună este potabilă, de a bea de la robinetele consumatorilor din Ghidfalău, rămâne fără o persoană dispusă să își asume acest... risc. 

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.