STIREA ZILEI 23 iulie 2018

FOTO Două zile de obiceiuri pastorale și nupțiale la Valea Zânelor

de Geanina Lupșa | 1982 vizualizări

Nedeia Mocănească a adunat mii de localnici şi turişti la Covasna

La fel ca în fiecare an, la sfârșitul săptămânii din în preajma zilei Sfântului Ilie, la Valea Zânelor, lângă stațiunea Covasna, a fost sărbătorită tradiționala Nedeie Mocănească. Programul a cuprins și în acest an prezentarea tradiţiilor Voineştenilor, una dintre cele mai impresionante fiind nunta tradiţională din Covasna. Obiceiurile nupțiale, programele artistice și bucatele alese au atras pe parcursul celor două zile, 21-22 iulie, mii de turişti şi localnici.

La sfârșit de săptămână, în Valea Zânelor de la Covasna - Voineşti s-a desfășurat o nouă ediţie a sărbătorii populare „Sântilia - Nedeia Mocănească”. Oameni din județ, dar și din diverse părți ale țării au luat parte la cunoscuta sărbătoare în orașul Covasna.

Obiceiurile nupțiale de nelipsit și în acest an

Programul a debutat sâmbătă după-masa, la ora 15:00, cu obiceiul nupțial numit făcutul de flori. La fel cum se întâmplă în fiecare an, alaiul de nuntași a pornit duminică dimineață din centrul Voineștiului, iar după ce a ajuns la Casa Nedeii din Valea Zânelor a urmat nunta tradiţională a românilor din Voinești. Nu au lipsit momente precum  cerutul miresei, bărbieritul mirelui, sârba, hora miresei sau ruperea colacului miresei. Mii de persoane s-au adunat în jurul Casei Nedeii să vadă aceste momente ale nunții.

„Atmosfera a fost foarte plăcută, foarte multă lume, în jur de 2.500 - 3.000 de persoane, iar  ca în fiecare an, duminica, după sfințirea alaiului, au plecat călăre, cu căruțe spre Valea Zânelor”, a declarat pentru Observatorul de Covasna, unul dintre organizatorii evenimentului, Mihai Tozlovanu.

Oaspeți de seamă

Invitați de onoare, la ediția din acest an a Sântiliei – Nedeia Mocănească a Voineștenilor, au fost trei mari doamne ale muzicii populare românești: Nineta Popa, Nicoleta Voica, Sava Negrean Brudașcu, dar și Ansamblul Ștefan Vodă-Caprina.

De asemenea, pe aceeași scenă au urcat mai multe formații locale și din țară. Corul „Voievozii Munților” din Vâlcele, Florile Zagonului, Ansamblul Oltul din Hăghig, Elena Istrate, Ansamblul Românașul Covasna, Ansamblul Junii Covăsneni, Junii Brașovului sau Ansamblul Tupilați sunt câteva din formațiile care au încântat publicul iubitor de tradiție românească.

Sântilia – Nedeia Mocănească a voineștenilor a fost organizată de Asociația Cultural Creștină Justinian Teculescu şi Asociaţia Judeţeană a  Crescătorilor de Ovine Covasna, „Proiect Cultural prioritar realizat cu sprijinul financiar al oraşului Covasna”, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Covasna și agenți economici din zonă.

Anul trecut, invitații de onoare au fost Sofia Vicoveanca și Ovidiu Homorodean, dar și o mulțime de artiști locali. Cu un an înainte, artista Maria Dragomiroiu a bucurat mulțimea prezentă la „Sântilia – Nedeia Mocănească a Voineștenilor”, eveniment cu o tradiție de peste 500 de ani, fiind, de altfel, unul dintre mai vechi obiceiuri populare pastorale păstrate în zona Arcului Carpatic.

Sărbătoarea s-a desfășurat sub denumirea de „Sântilie“ până în anul 1974, după care a devenit „Nedeia Mocănească”. Evenimentul are loc în fiecare an în preajma sărbătorii de Sfântul Ilie.

Sursă foto: Cătălin Călărețu

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.