STIREA ZILEI 29 septembrie 2021

Examinarea auto în județul Covasna: când se va ajunge la timp de așteptare „la zi”

de Iulia Drăghici - Taraș | 1964 vizualizări

Timpul de așteptare pentru susținerea examenului practic pentru obținerea permisului de conducere, de la momentul promovării probei teoretice, ar urma să ajungă cel mai devreme în luna noiembrie „la zi”, de la peste trei luni cât este acum la Sfântu Gheorghe, a spus prefectul județului Covasna, Ráduly István, marți, într-o conferință de presă. Tot acesta a explicat și că s-au adus examinatori din alte județe ca să mai scadă această perioadă. 

Problema timpilor mari de așteptare între programările dintre momentul promovării examenului teoretic și cel al probei practice pentru obținerea permisului de conducere în județul Covasna, care a fost, de exemplu, și de peste patru luni la Târgu Secuiesc, pare că își găsește soluții. 

Un demers care ajută este aducerea de examinatori din alte județe, care să îi ajute pe cei patru angajați ai Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din județul Covasna la examinarea candidaților. 

Vreau să îi mulțumesc domnului comisar Rico Racoviță, pentru că dânsul a venit cu o inițiativă extrem de folositoare pentru cetățenii care s-au înscris la școlile de șoferi. A vorbit la Vaslui, la omologul dânsului, și a împrumutat, în ghilimele, câțiva polițiști de acolo. Au fost în weekendul trecut, sâmbătă, duminică, șase polițiști. Au reușit să examineze împreună 216 persoane. Raportat la 90 de persoane pe săptămână, cât puteam să facem noi la nivelul județului Covasna cu oamenii noștri, este un avantaj foarte mare”, a declarat prefectul. 

O acțiune similară va avea loc în 30 octombrie, când vor veni în județul Covasna opt polițiști din județul Bacău, tot de la Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor. 

Dacă acum o săptămână perioada de așteptare era de trei luni la Sfântu Gheorghe și patru luni jumătate la Târgu Secuiesc, acum perioada de așteptare este de două luni. După 30 octombrie, după ce o să fie încă un val de examinare cu ajutorul celor de la Bacău, ajungem la o lună de așteptare. Și mai vrem să organizăm și în noiembrie, ca să ajungem la zi. Este de neacceptat ca cineva care plătește, că știți că dosarul este valabil un an de zile după ce termină școala, să nu reușească să dea măcar de două ori examenul practic”, a mai spus Ráduly István. 

Totodată, Instituția Prefectului Județului Covasna a primit asigurări de la Ministerul de Interne că posturile blocate care erau disponibile la Serviciul din județul Covasna, vor putea fi scoase la concurs, astfel încât în județ să fie mai mulți examinatori. 

Posturile sunt scoase la concurs și chiar azi am primit o veste foarte bună, că este vorba de toate cele patru. (...) Așa o să avem 12 oameni sau cel puțin 10, că doi se pregătesc să plece – unul la Harghita și unul în pensie”, a mai spus prefectul. 

Atât numărul mare de persoane care vor să obțină permis de conducere, dar și pandemia, care a impus restricții și distanțare, puse la un loc cu numărul mic de examinatori, au dus la situații în care candidaților la examen le expira școala de șoferi până să apuce să dea măcar de două ori examenul practic. 

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.