Elevii din Sfântu Gheorghe sunt printre cei mai buni din țară la engleză
Mihai Tordai de la CNMV s-a calificat la etapa internațională a concursului de vorbit în public în engleză
Elevii Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, Mihai Tordai și Alexandrescu Andrei Robert, s-au întors cu rezultate uimitoare de la Concursul Național de Public Speaking (vorbit în public) în Limba Engleză, derulat la început de martie în București. Participarea a dus o calificare pentru Mihai Tordai, în premieră județeană, la etapa internațională, care va avea loc în luna mai la Londra.
Concursul național de vorbit în public în limba engleză a ajuns anul acesta la a 25-a ediție, prima în care un covăsnean reprezintă România la etapa internațională. Reușita îi aparține elevului de clasa a XII-a, Mihai Tordai, recent și marele câștigător, pentru a doua oară consecutiv, al concursului național de dezbateri academice pentru liceeni, Saint George City of Debate. Rezultate foarte bune a avut și colegul său, Alexandrescu Andrei Robert, care s-a oprit în semifinalele etapei naționale.
Competiția, care este structurată pe etape locale, județene, regionale, națională și internațională, le solicită tinerilor să pregătească un discurs, pe anumite teme date, prin care se evaluează atât capacitatea de vorbire în limba engleză, cât și abilitatea de a prezenta un discurs în fața unui public numeros.
„Dincolo de creativitate, se merge foarte mult pe abilitățile de vorbit în public, de orator, dar și de viziune sau mesajul pe care vor să îl transmită mai departe”, ne-a explicat profesoara celor doi elevi, Mihaela Vulpe.
Dezbaterile se dovedesc utile și în acest domeniu
Elevul covăsnean calificat pentru prima dată în istoria județului la etapa internațională a acestui concurs spune că dezbaterile academice sunt cele care l-au ajutat să atingă performanța extraordinară, cu toate că acestea sunt diferite de Public Speaking.
„A fost o experiență foarte frumoasă, mai ales că eu eram obișnuit cu dezbaterile academice. E o diferențiere între dezbateri și public speaking în sensul că la dezbateri nu întotdeauna prezinți doar ideea ta. La public speaking e interesant că poți să oferi lumii opinia ta personală. Când ajungi să ai succes, știi că tu ai făcut să îi faci pe oameni să empatizeze. (...) Asta te face să te simți mai puțin singur. (...) Faptul că mi se plătește avionul, stau într-un hotel scump din centrul Londrei, mă duc la restaurante selecte din Londra, mă face să mă simt de parcă am trecut la următoare etapă”, ne-a declarat Mihai Tordai.
Pentru etapa internațională din mai, de la Londra, Mihai este optimist că ar putea ajunge chiar în finală, tot datorită experienței sale din competițiile de dezbateri, care îi oferă un mare avantaj.
„Niciun speaker calificat din România la etapa internațională nu a reușit să treacă până acum de runda 1. Din fericire, mie mi s-a spus că eu chiar aș avea o șansă. Cred că dacă trec de prima rundă, care e pe tema pregătită, din a doua rundă eu cred că o să mă calific până în finală, pentru aici se disting oamenii care au pregătit de 200 de ori același discurs de cei care au 15 minute și o temă și trebuie să pregătească discursul. Acolo nu te mai pot ajuta profesorii și ești chiar tu, pe cont propriu. Atunci vine creația ta individuală. Așa că dacă reușesc să trec de prima rundă, și eu sper că da, cel mai probabil o să trec și de a doua și o să ajung în finală unde vor fi cinci vorbitori”, ne-a spus Mihai Tordai.
Totodată, elevul spune că va da tot ce are mai bun în etapa internațională, dar și că va fi prima și ultima lui participare la acest concurs, deși ar mai putea să facă acest lucru până la vârsta de 21 de ani, pe motiv că vrea să lase posibilitatea și altor colegi să ajungă la Londra.
„Nu aș vrea să particip și anul viitor, în sensul ca să aibă și altcineva experiența de a merge la Londra. Ar fi puțin urât din partea mea să revin și să sper să câștig din nou. În sine, oricum nu faci milioane de euro dacă câștigi competiția. Cea mai importantă este experiența de a merge la Londra, de a vizita orașul și de a fi în această competiție. Dacă eu le am deja, nu mai e aceeași satisfacție să mai merg încă o dată”, a punctat Mihai.
De la frica de a vorbi în public la semifinalist într-un concurs național de public speaking
Și exemplul elevului Alexandrescu Andrei Robert merită punctat, mai ales că, la cum a precizat el însuși, chiar în urmă cu trei ani ura să vorbească în fața oamenilor. Atunci, la insistențele profesoarei sale, Mihaela Vulpe, a început pregătirea pentru concurs. Munca depusă în mod constant și dorința de a se autodepăși au dat rapid rezultate, pentru că și anul trecut, nu doar anul acesta, tânărul a ajuns în semifinalele competiției la care participă cei mai buni elevi din toată țara.
„A fost o experiență constructivă. Am participat cu scopul principal de a-mi face prieteni și să îmi îmbunătățesc abilitățile de vorbit în public. (...) Cred că în orice domeniu m-aș duce, indiferent ce o să fac, o să am de a face cu vorbitul în public. Și de ce să nu învăț de acum, dacă tot o să am nevoie? În ultimii patru ani mi-am dat seama că mie de fapt îmi place să vorbesc în public și să am în față oameni care să mă asculte. O să încerc, cel puțin în ultimul timp mă tentează, să mă duc înspre o carieră în educație, să învăț cât mai multă lume și să fac ceva care să conteze”, ne-a spus Andrei.
Exemplul lor, bun pentru elevii mai mici
Profesoara Mihaela Vulpe a subliniat și că rezultatele celor doi elevi nu sunt o întâmplare, ci sunt rezultatul muncii lor asidue, de peste ani. Tocmai de aceea, spune profesoara, e important să fie promovat și făcut public exemplul lor, pentru că astfel pot fi motivați și elevii din clasele mai mici, care uneori își găsesc mai greu motivația de a munci în plus.
„Mie încă nu îmi vine să cred. Băieții ăștia au foarte multă pasiune și dedicație. Au stat și muncit, printre picături, că ei sunt a XII-a amândoi, iar engleza este o materie care nu prea ține de examene. Și totuși, ei au stat în ultima vreme mult din timpul lor pentru asta. De aceea, noi vrem să îi încurajăm și pe ceilalți prin exemplul lor și să avem cât mai mulți tineri implicați, care să vadă că există ceva care aparent nu îți aduce în fiecare zi recompense, dar care te poate salva din niște situații uneori chiar neplăcute”, a punctat profesoara Mihaela Vulpe.
Colegiul Național „Mihai Viteazul” reprezintă județul Covasna la această competiție de 4 ani, însă aceasta este prima dată când elevii covăsneni au avut rezultate atât de bune, care au culminat chiar cu această calificare internațională. La nivel mondial, 600.000 de elevi participă anual la concursul de vorbit în public în limba engleză. La etapa internațională din Londra vor participa concurenți, cei mai buni, din aproape 60 de țări.
„În ceea ce priveşte rezultatele acestor elevi nu pot decât să îi felicit pe amândoi, cât şi pe doamna profesoară Mihaela Vulpe. Sunt rezultate extraordinare cu care colegiul nostru se mândreşte şi în acelaşi timp sunt o confirmare atât a muncii şi dedicaţiei doamnei profesoare care i-a pregătit, cât şi elevilor care au depus eforturi susţinute în acest sens. Ne bucurăm că avem astfel de elevi care fac cinste unităţii noastre de învăţământ deoarece prin rezultatele lor, imaginea şi prestigiul şcolii noastre au crescut considerabil, atât în plan local, naţional şi de ce nu chiar şi internaţional. În aceeaşi măsură mă bucură rezultatele bune obţinute de toţi elevii şcolii noastre, atât la competiţiile şcolare judeţene, cât şi cele naţionale. Ei sunt de fapt dovada faptului că unitatea noastră de învăţământ susţine şi derulează un proces educaţional bazat pe valori reale atât de necesare în societatea noastră”, ne-a spus, în încheiere, directorul adjunct al Colegiului Național „Mihai Viteazul”, Maria Băilă.