STIREA ZILEI 21 aprilie 2021

Ce s-a întâmplat cu gripa și alte infecții respiratorii acute, în „era” COVID

de Iulia Drăghici - Taraș | 1607 vizualizări

În primele trei luni din 2021, au fost de trei ori mai multe îmbolnăviri raportate, decât cazurile de COVID înregistrate de la începutul pandemiei 

Contrar a ceea ce s-a mai afirmat în spațiul public și pe rețelele de socializare, infecțiile respiratorii acute nu au dispărut și nici nu s-au transformat subit în COVID-19, ci doar s-a vorbit poate mai puțin despre ele. Cel puțin asta ne spun sursele oficiale, datele Direcției de Sănătate Publică (DSP) Covasna, dar și medicii din județ. S-au observat, într-adevăr, scăderi la numărul cazurilor de gripă și al altor infecții respiratorii acute, iar cauzele sunt multiple, spun specialiștii. 

Informațiile furnizate de către Direcția de Sănătate Publică a județului Covasna, la solicitarea ziarului Observatorul de Covasna, arată că în perioada 1 ianuarie – 1 aprilie 2021, la nivelul județului au fost înregistrate 24.997 de cazuri de infecții respiratorii acute. În aceeași perioadă a anului trecut, în evidențele DSP Covasna figurează 31.906 de astfel de cazuri, adică anul acesta sunt cu 6.909 mai puține îmbolnăviri diagnosticate și înregistrate. 

În context, de la începutul pandemiei, în județul Covasna au fost înregistrate până în 20 aprilie 7.903 cazuri de COVID-19, deci, dacă se poate face o asemenea comparație, sunt de peste trei ori mai puține infecțiile cu noul coronavirus, decât infecțiile respiratorii acute.  

Pe întreg anul trecut, numărul total al infecțiilor respiratorii acute a fost de 74.482, în creștere ușoară față de 2019, când au fost raportate 74.311. De subliniat este că 2020 este anul celor mai aspre restricții anti-COVID, cu stare de urgență, când a fost chiar și interzisă circulația. 

În ceea ce privește gripa, una dintre cele mai grave infecții respiratorii acute, care în alți ani ducea și la deces, datele arată că în 2021, până la 1 aprilie, în județ nu era înregistrat niciun caz de gripă clinică, adică îmbolnăvire confirmată și cu ajutorul testelor de laborator. Asta și pentru că nu s-au făcut astfel de teste, în contextul în care niciun medic nu a diagnosticat clinic vreun caz de gripă. Anul trecut au fost 65 de cazuri de gripă clinică, iar în 2019, 44, mai arată datele oferite de către DSP Covasna. 

În ultimii doi ani nu s-au înregistrat cazuri de deces cauzat de virusul gripal în județul Covasna, adică nici în 2021 până în aprilie, nici în 2020. A fost un caz, însă, în 2019.  

Masca și distanțarea 

Specialiștii din sănătate spun că măsurile de protecție anti-COVID (distanțarea fizică, portul măștii de protecție, evitarea aglomerărilor de persoane, spălatul pe mâini și altele asemenea) au redus și numărul infecțiilor respiratorii acute. 

Din fericire, față de anul trecut în februarie, când am fost copleșiți de bolnavi, anul ăsta sunt răceli, sunt și foarte multe cazuri de cazuri de COVID, dar nu numai. Dar masca își face efectul și pentru alte infecții respiratorii, pentru că da, comparativ cu februarie, începutul lui martie, când a intervenit lockdown-ul, comparația nici nu se poate face. Sunt mult, mult mai puține cazuri. (...) Există, dar mult mai puține”, ne-a declarat reprezentanta Asociației Medicilor de Familie și, potrivit site-ului Colegiului Medicilor Covasna, vicepreședintele organizației, medicul primar de medicină a familiei, Lucia Șereș. 

Și președintele Colegiului Medicilor din județul Covasna spune că masca de protecție a dus la scăderea numărului de infecții respiratorii acute. 

Din experiența mea proprie, care nu este foarte relevantă, pentru că eu sunt medic de medicina muncii, (...) pot să văd că există o oarecare reducere a cazurilor de gripă, ceea ce pot să pun pe seama măștii. Masca ajută și împotriva coronavirusului, dar și împotriva altor virusuri prin transmitere aerogenă. Am observat și eu în cazul angajaților unde mergem și noi să facem controale periodice, o reducere a infecțiilor de căi aeriene superioare, pe care am pus-o pe seama obligativității purtării măștii”, ne-a spus dr. Opris Zsolt. 

Sunt două cauze care au dus la scădere: restricțiile de circulație, care au efect și în cazul gripei, nu doar în cazul COVID-ului, că dacă nu se întâlnesc oamenii nu se întâlnesc nici cu gripă, nici cu alte infecții respiratorii, iar pe de altă parte masca”, ne-a spus și directorul DSP Covasna, Ágoston László.  

Este de spus aici și că un alt factor care a putut contribui la reducerea numărului de infecții respiratorii diagnosticate este reticența oamenilor de a merge la medic, de frica de a nu fi diagnosticați cu noul coronavirus, unde unele simptome sunt similare. De altfel, și autoritățile au remarcat această tendință, după cum se vede și în recomandările Prefecturii Covasna care apar zilnic, că la fiecare comunicat de presă se transmite, printre altele: „apelați cu încredere la medici și la specialiști, încă de la început, dacă aveți o problemă de sănătate”. 

Totodată, au fost și cazuri de infecții respiratorii acute la persoane care au fost diagnosticate și cu boala COVID-19, iar în astfel de cazuri, spun cei de la DSP, nu s-au analizat separat, ci s-a intervenit și raportat doar pentru SARS-COV-2. 

În același timp, reprezentanții DSP afirmă și că se poate vedea că nu au dispărut celelalte virusuri contagioase care duc la infecții respiratorii acute cu simptome similare celor provocate de SARS-COV-2 și din diferența de numărul de teste RT PCR și rapide prelucrate pentru depistarea noului coronavirus și numărul pozitivilor, pentru că la testare ajung în general cei cu simptome.

De exemplu, luni, 20 aprilie, au fost înregistrate 34 de cazuri noi de COVID-19 din cele 221 de teste prelucrate în ultimele 24 de ore. 

Simptomatologia e similară la gripă și COVID, dar diferența s-a făcut prin testare. Dacă am trimis spre testare și a devenit pozitiv, atunci a fost clar că era COVID, iar dacă rezultatul a fost negativ, atunci a fost o altă infecție respiratorie, care nu putem spune clar ce e, pentru că teste de gripă într-adevăr nu s-au făcut”, ne-a spus dr. Lucia Șereș. 

Recomandări pentru a evita îmbolnăvirea  

Din cauza schimbărilor frecvente de temperatură, dar și a ploilor, respectiv a ninsorilor din ultima vreme, sezonul răcelilor nu s-a încheiat, contrar obișnuințelor din anii trecuți. De aceea, pentru a evita îmbolnăvirea, se poate apela la o serie de „trucuri” despre care se știe că ajută să ne menținem sănătatea și care sunt recomandate și de specialiștii covăsneni, printre care: vestimentație corectă, nu conform calendarului, ci vremii de afară și alimentație bogată în vitamine și în general diversificată. 

Fiind vremea așa, încă rece și cu multe precipitații, suntem în plin sezon de infecții respiratorii. Să sperăm că din mai va fi mult mai frumos și atunci va fi bine, numai că, să sperăm, încep școlile și sigur la început de școală vor fi și infecții respiratorii”, ne-a mai spus medicul Lucia Șereș, care a precizat printre recomandări și respectarea regulilor de igienă, portul măștii și respectarea distanțării fizice.  

Mai mulți covăsneni vaccinați antigripal 

Chiar dacă în toi și foarte populară, ca recomandare din partea autorităților, nu neapărat ca interes din partea cetățenilor, este campania de vaccinare împotriva virusului SARS-COV-2, în stocurile DSP Covasna sunt disponibile și 4.079 de doze de vaccin antigripal, de care ar putea beneficia persoanele din grupe de risc, unde intră gravidele, bolnavii cronici, persoanele peste 65 de ani, cadrele medicale, oamenii din centre sociale și alții. 

Datele autorităților sanitare ne arată și că a crescut până acum în 2021 numărul persoanelor vaccinate antigripal, la 9.084, potrivit situației înregistrate în perioada 1 ianuarie – 1 aprilie, față de 6.472, câte au fost în 2020. Motivul? Disponibilitatea vaccinului. 

Am primit mai multe doze. A fost și informată populația că fiind și COVID, dacă se suprapun cele două boli e o problemă și atunci lumea care a avut acces și-a făcut vaccinul antigripal și foarte bine a făcut. Să sperăm că și la anul așa vor face”, ne-a spus medicul primar în medicină de familie Lucia Șereș. 

Totuși, poate pe fondul vaccinării anti-COVID, interesul pentru antigripal a scăzut, iar DSP riscă să rămână cu dozele. De aceea, autoritățile fac apel la cei interesați și care se încadrează în categoria care poate beneficia de vaccin gratuit, să contacteze medicii de familie sau să meargă la DSP. 

Situația la nivel național 

La nivel național, datele Centrului Național de Supraveghere și Control a Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cel mai recent raport săptămânal arată că „numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinică, IACRS și pneumonii) a fost de 38.581, cu 31,4% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână (29 martie – 4 aprilie a.c.) a sezonului precedent (29.342) și cu 16,4% mai mic comparativ cu cel din săptămâna anterioară (46.154)”. 

Este de precizat și că la nivel național, în perioada 29 martie – 4 aprilie a.c., au fost raportate 85 cazuri de gripă clinică, mai multe decât anul trecut în aceeași perioadă, când au fost 61 de cazuri. 

Totodată, în ceea ce privește vaccinul antigripal, până la data de 4 aprilie 2021 au fost vaccinate aproape 2,5 milioane de persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătății. 

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.