STIREA ZILEI 4 octombrie 2022

Casă nouă pentru cultura din Întorsura Buzăului

de Iulia Drăghici - Taraș | 1551 vizualizări

În sfârșit, viața culturală din Întorsura Buzăului se manifestă într-un spațiu care îi face cinste. După aproape șapte luni de lucrări și o investiție de aproximativ 1,2 milioane de lei pentru reabilitare și modernizare, Casa Orășenească de Cultură are o față nouă. Evenimentul de inaugurare a avut loc duminică, 2 octombrie. 

Reabilitarea clădirii s-a făcut începând de la construirea de toalete, la schimbarea instalațiilor electrice și de încălzire, până la acoperiș și fațadă. S-a achiziționat inclusiv mobilier nou, atât pentru birouri, cât și pentru sala de spectacole. 

S-a refăcut acoperișul, instalația de încălzire în totalitate, instalația electrică, pardoselile, inclusiv scena, toți pereții interiori au fost refinisați, am înființat toalete, pentru că până acum nu erau, iar în spatele clădirii, unde era un fost garaj al primăriei, o dărăpănătură, lipită de Casa de Cultură, am făcut o clădire anexă. Aici vom muta arhiva primăriei. În toate birourile este mobilier nou, inclusiv scaunele din Casa de Cultură, perdele, draperii, covoare. Totul este nou. Avem spațiu favorabil pentru a se desfășura activități culturale”, ne-a declarat luni primarul Raul Urdă. 

Investiția a fost una necesară, susține acesta, din considerentul că în prezent orașul nu avea un spațiu adecvat pentru manifestări culturale și sociale. 

„Pentru clădirea din centrul Întorsurii, casa de cultură cea nouă, care acum este de fapt veche, pentru că are 30 de ani de când stă în aceeași stare de „adormire”, am depus un proiect spre finanțare la Compania Națională de Investiții, dar, în cel mai fericit caz, considerăm că în cel puțin cinci ani de zile se va finaliza o astfel de lucrare, un astfel de proiect. Întorsura nu putea rămâne fără un spațiu necesar desfășurării activităților culturale, și atunci am hotărât, împreună cu consilierii și cei din primărie, să renovăm această clădire. Satele Brădet și Floroaia aveau cămine culturale renovate. Doar Întorsura era nerezolvată”, a precizat edilul. 

Investiția a fost asigurată integral din bugetul local. Lucrările au început în februarie și s-au finalizat recent, iar 2 octombrie a fost ziua în care spațiul de cultură și-a redeschis ușile. 

Primii artiști care au urcat pe noua scenă au fost Corul „Plai Întorsurean”, Ansamblul „Cununa Carpaților” al Casei de Cultură și Cvintetul „Anatoly” al Operei din Brașov. Evenimentul de inaugurare a avut un dublu scop. Nu s-a marcat doar finalizarea lucrărilor de reabilitare, ci s-a celebrat și Ziua Persoanelor Vârstnice, având în centrul atenției cuplurile care au sărbătorit 50 de ani de căsnicie. 

Cu această investiție se asigură spațiul pentru o gamă mai largă de evenimente: conferințe, întâlniri cu cetățenii, concerte sau teatru, care până acum se organizau în sala de festivități a Liceului Teoretic „Mircea Eliade” din oraș. 

În continuare, ca și până acum, clădirea va fi administrată prin departamentul special din cadrul primăriei, care are doi angajați. 

De altfel, deja este planificat, pentru perioada următoare, un spectacol de teatru pentru copii, adus în oraș cu sprijinul Teatrului „Andrei Mureșanu” și al Centrului de Cultură al Județului Covasna, potrivit edilului-șef. 

Vom încerca să aducem și alți actori consacrați, și alte spectacole din țară de o valoare mare, pentru că acum avem și spațiul adecvat”, a mai spus Raul Urdă. 

Sursa foto: Facebook/Raul Urdă

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.