STIREA ZILEI 14 august 2019

Șantierul zis „Ozun”

de Iulia Drăghici - Taraș | 1484 vizualizări

Comuna a adunat proiecte de peste 67 de milioane de lei  

Se lucrează de zor, cu mai mult sau mai puțin spor, prin tot județul, prin toată țara, iar comuna Ozun nu face excepție. În toate cele șapte sate se mișcă ceva în ceea ce privește infrastructura, de la proiecte de apă și canalizare, la asfaltări, reabilitări de clădiri din patrimoniul local, grădinițe, școli și altele, potrivit unui raport al Primăriei. Valoarea proiectelor câștigate, în curs de aprobare sau executare, europene sau guvernamentale, se ridică la peste 67 de milioane de lei, mai subliniază autoritățile locale. 

Se zice că „lauda de sine nu miroase-a bine”. Dar cum nici lipsa de comunicare în ceea ce privește munca din Primărie nu e binevenită, autoritatea publică locală din Ozun a decis să organizeze marți, în plin șantier, o conferință de presă, lăsată cu o vizită de lucru în teren, la care am luat și noi parte. 

Aproape că peste tot unde te duci și pe unde te învârți, dai de vreun șantier, de vreo lucrare, de vreun proiect în executare. De praf și de gălăgie. Dar nici un lucru bun nu se întâmplă fără un pic de sacrificiu, spunea primarul Ráduly István, în timp ce ne vorbea despre proiectele câștigate și cele în execuție. 

„Ne-am axat, de la bun început, să executăm infrastructura subterană, apoi am trecut la modernizarea străzilor”, a ținut să explice, din capul locului, edilul. 

În prezent, în ceea ce privește rezultatele actuale din marele șantier al comunei, autoritățile spun că în satul Ozun 95% din străzi au rețea modernă de apă curentă, iar aproape 80% și sistem de canalizare, satul Sântionlunca are și apă și canalizare peste tot, în 98% din Bicfalău este finalizată rețeaua de canal și în totalitate cea de apă, iar în Lisnău – 95% canalizare și 100% rețea de apă. Pentru Lunca Ozunului, Măgheruș și Lisnău Vale sunt pregătite proiecte.  

Niciodată, de când sunt eu primar, cu toate că am avut consilieri de toate culorile politice, nu s-au luat decizii de culoare politică. Toți, fără nicio excepție, au luat decizii spre binele comunității. Datorită acestei înțelegeri am putut să avansăm în acest timp în care am avansat”, a punctat Ráduly István. 

Mitul banilor de la Guvern 

În ciuda faptului că la nivel general, fondurile europene sunt mai bine văzute și căutate de edili, Ozun a adoptat o altă strategie, adică aceea de a se folosi mai mult de oportunitățile venite de la București, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). 

Dacă la nivel de fonduri europene atrase în comună prin AFIR, bilanțul din perioada 2014 – 2020 se cifrează la 22 de milioane de lei, pentru 12 proiecte depuse, PNDL dă ozunenilor investiții de peste 32 de milioane de lei, din 6 proiecte depuse, a explicat primarul, precizând că altele 5, în valoare de peste 24 de milioane de lei sunt în curs de aprobare. 

Pot să afirm că, la ora actuală, programele guvernamentale sunt mult mai bune decât cele susținute din fonduri europene. Cred că nimeni nu v-a mai spus așa ceva. Așadar, administrațiile, fie că e vorba de oraș, municipiu, comune, au posibilitatea să acceseze bani atât din fonduri europene, cât și din cele guvernamentale. Această analiză ne îndreptățește să avem încredere în ambele surse. Dar...că există un mare „dar”, la fondurile europene sursa de finanțare este una 100% sigură. (...) La PNDL, această finanțare este asigurată din punct de vedere politic. Am avut parte acum 10 ani, la programul PNDI, de proiecte câștigate, la care s-a suspendat executarea când s-a schimbat Guvernul. Concluzionând, la ora actuală PNDL e mai bun pentru că nu plafonează valoarea investițiilor, față de AFIR, care are plafon la fiecare proiect”, a declarat marți, la conferința de presă, primarul Ráduly István. 

Pentru ce s-au solicitat fonduri europene 

Printre investițiile care sunt în curs de realizare prin AFIR, cu fonduri europene se numără: Modernizarea și extinderea sistemului de alimentare cu apă în comuna Ozun (5,7 milioane de lei – în executare și 85% realizat), Restaurarea și conservarea clădirii fostei biblioteci - Conacul Pünkösti (2,95 milioane de lei – în execuție, 35% realizat), Modernizarea unor străzi din comuna Ozun (6,3 milioane de lei, în executare, 25% realizat), Construirea și dotarea Grădiniței cu program prelungit din comuna Ozun (2,8 milioane de lei – în curs de licitație), Reabilitarea și modernizarea căminului cultural din satul Lisnău (1,6 milioane de lei – în curs de realizare a proiectului tehnic) și Reabilitarea clădirii fostului sfat popular al satului Lisnău, pentru înființarea centrului de asistență socială din comuna Ozun (630.000 de lei – în curs de realizare PT). Proiectele în curs de executare însumează peste 15 milioane de lei. 

În perioada 2015 – 2018, alte peste 7 milioane de lei s-au investit în lucrări de refacere și modernizare a infrastructurii rutiere pe DC 26, DC26B, DC27B ș refacerea a 12 podețe din comuna Ozun (în 2015 – 5,4 milioane de lei), reabilitarea clădirii bibliotecii comunale (2016 – aproape 630.000 de lei), modernizarea subsolului primăriei (2015 – peste 230.000 de lei) și achiziționarea de diverse utilaje. 

Lucrări cu fonduri guvernamentale 

În PNDL, sunt în curs de execuție, licitație și aprobare alte 11 proiecte. Printre acestea, șase în curs de realizare: Modernizare drumuri de interes local în comuna Ozun ( 9,8 milioane de lei – în curs de licitație), Modernizare drum comunal DC16A, între DN11 (Sântionlunca) și DC16 (aproape 10 milioane de lei – în curs de execuție proiect tehnic), Modernizare drum comuna Ozun, DC16 km 0+000 – 6+800) – Ozun (DJ103) – Măgheruș (DC26) (8,8 milioane de lei – în curs de licitație), Reabilitare prin ranforsare cu strat de uzură din beton asfaltic a drumului comunal DC27 km 0+000 – 5-300 (2,7 milioane de lei – în curs de licitație) și reabilitarea și modernizarea clădirii școlii din localitatea Bicfalău (945.000 de lei – în curs de execuție PT). În total, peste 32 de milioane de lei. 

Alte proiecte, în valoare de peste 24 de milioane de lei, sunt în curs de aprobare, mai arată autoritățile. Printre acestea se numără: Reabilitare, extindere, modernizare și dotare a clădirii școlii și a căminului cultural din localitatea Lisnău Vale și transformarea acestuia în Centru Cultural multifuncțional (3,6 milioane de lei), Reabilitarea, modernizarea și dotarea clădirii căminului cultural din localitatea Măgheruș (790.000 de lei), Reabilitarea, modernizarea și dotarea clădirii sediului primăriei din Ozun (1,9 milioane de lei), Extindere rețele de apă și canal în satul Lunca Ozunului (4 milioane de lei), Lucrări de reabilitare rețea de iluminat public din comuna Ozun (552.000 de lei), Modernizarea drumurilor comunale și a străzilor din comuna Ozun (13 milioane de lei). 

CNI și Banca Mondială

O altă sursă de finanțare accesată de ozuneni este Banca Mondială, care a investit 8,5 milioane de lei, pentru trei proiecte realizate prin Ministerul Mediului: Sistem de canalizare în comuna Ozun, 3,4 milioane de lei, finalizat în 2014, Sistem de canalizare în comuna Ozun, satele Lisnău și Bicfalău, aproape 4 milioane de lei, finalizat în 2015, Platforma de depozitare și gospodărire a gunoiului de grajd și a deșeurilor menajere în comuna Ozun, peste un milion de lei, finalizat în 2015. 

Și Compania Națională de Investiții a lăsat în Ozun aproape 2 milioane de lei, pentru reabilitarea așezământului cultural din satul Bicfalău, proiect finalizat în anul 2016. 

Nu în ultimul rând: bugetul local 

Aproape 600.000 de lei din bugetul local. Atât este suma acordată anual în ultimii ani pentru investiții în comună din taxe și impozite locale. În 2016 – 2019 s-au investit peste 2,4 milioane de lei, bani din vistieria comunei pentru: Construirea capelei mortuare din Ozun (peste 830.000 de lei – finalizat în 2019), Amenajarea sistemului de trotuar din Sântionlunca, de-a lungul DN11 (peste 900.000 de lei – finalizat tronsonul I, în curs de executare tronsonul II), Parcul de copii din Ozun (170.000 de lei – finalizat în 2019), Extinderea sistemului de supraveghere video exterior în localitatea Ozun (peste 131.000 – 2016 – 2019), Realizarea sistemului de trotuar în localitatea Ozun (peste 570.000 de lei – realizat în 2016), Amenajare mansardă și dotare cu mobilier la biblioteca comunală din Ozun (200.000 de lei – 2017), Realizare racorduri la sistemul de canalizare în localitățile Lisnău și Bicfalău (192.000 de lei – 2018), schimbarea corpurilor de iluminat tip LED în localitatea Ozun (70.000 de lei – 2017 – 2019) sau Remedierea drumurilor comunale (180.000 de lei – 2016 – 2019). 

Cum alege Ozunul care străzi sunt prioritare în procesul de modernizare

Dar, în condițiile unui buget limitat, cum alegi care străzi sunt prioritare? Soluția autorităților din Ozun, adoptată în Consiliul Local, a fost de a interveni pe rând, de la străzile cele mai populate, la cele mai puțin populate. Ideea nu a fost apreciată de toată lumea, recunoaște primarul, însă a fost rețeta cea mai corectă, a mai spus acesta.  

Am încercat să vedem care sunt acele străzi unde sunt ca număr mai multe gospodării și am lăsat în urmă acele străzi în care sunt mai puține. Pe bună dreptate, la ora actuală avem această problemă, că avem o grămadă de cereri de la cetățeni din Bicfalău și Lisnău, că sunt câteva străzi, într-adevăr foarte puține, care spun „și eu sunt plătitor de impozit și eu vreau serviciu de apă și canal”. Și ce poți să îi spui la omul ăsta? „Da, o să facem”? Noi nu așa spunem. Am promis oamenilor că apa o să o facem prin angajații noștri, iar canalizarea prin alte proiecte”, ne-a explicat Ráduly István. 

Nu știm dacă modelul de administrație din Ozun este unul care ar trebui copiat și de alte localități, nu doar pentru că orice sistem este perfectibil, ci și pentru că fiecare zonă are specificul ei, cu oamenii ei, însă cert este următorul lucru: într-o țară în care multe, prea multe, nu merg, sunt oameni care arată că lucrurile pot să se miște. Primarul Ráduly a tot repetat că nu în spate, ci alături are o echipă bună, cu oameni dedicați și dornici să își vadă nu doar buzunarele proprii, dar mai ales comuna înflorind.  Poate de aici ar trebui să înceapă totul.  

Distribuie articolul:  
|

STIREA ZILEI

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.