Clubul Sportiv Școlar Sfântu Gheorghe încearcă să facă performanță fără săli proprii
Clubul Sportiv Școlar Sfântu Gheorghe se confruntă, pe lângă lipsa banilor, caracteristică și altor cluburi, și cu problema lipsei sălilor proprii. Directorul CSȘ, Nemes Áron, ne-a vorbit atât despre provocările pe care le are de înfruntat clubul, cât și despre rezultatele sportivilor pregătiți de CSȘ.
Anul acesta CSȘ și-a desfășurat activitatea cu 5 secții: Lupte Libere, Baschet, Handbal, Atletism și Gimnastică. „La atletism doi sportivi au terminat junioratul anul acesta, Cosmin Trofin mergând la CSM, iar Blázer Imola a început facultatea la Târgu Mureș. În locul lor încă aștept să vină alți juniori”, a punctat Nemes.
„La gimnastică avem doi profesori care au rezultate foarte bune. Cel mai bun atlet, George Ghizdavu, s-a transferat în august la LPS Bistrița. Condițiile în care se antrenează gimnaștii, în sala Liceului Mikes Kelemen, nu permit execuția anumitor elemente, de exemplu ieșirea de pe aparate ridică probleme”, ne-a mai declarat directorul clubului.
„La handbal rezultatele sunt nesatisfăcătoare, niciuna dintre cele 4 echipe ale CSȘ nefiind pe un loc calificabil în campionat. Ca lucru pozitiv, am sprijinit echipa de senioare Sepsi Sic cu 5 sportive CSȘ. La baschet, situația stă mai bine. Astfel, din patru echipe înscrise, trei s-au calificat la faza semifinală, iar Taranek Andrea evoluează la lotul național U15, jucând în decembrie la Cupa Balcanică”, a mai spus Nemes. El a adăugat că 130 de sportivi CSȘ au luat parte în luna decembrie la campionatele de pregătire pentru concursurile din semestrul II.
Nici în 2016 CSȘ nu va avea săli de sport proprii
Clubul Sportiv Școlar a primit 250.000 de lei de la Ministerul Educației în acest an. „În decursul anilor a trebuit să tăiem din numărul cadrelor și să ne restrângem activitatea”, a punctat Nemes. Pe lângă problema de subfinanțare, cu care se confruntă probabil majoritatea cluburilor sportive din țară, CSȘ are ca specific lipsa spațiilor proprii de antrenament, neavând sală proprie pentru nicio secție. „Cred că suntem probabil singurul club sportiv școlar din țară care nu are bază proprie, ne desfășurăm activitatea în clădirea Liceului Tehnologic Kós Károly și ne bazăm pe sprijinul liceelor și școlilor care ne ajută cu sălile lor de sport și cărora trebuie să le arătăm recunoștință”, spune Nemes Áron. Acest fapt se datorează și înființării târzii a clubului, care funcționează ca instituție de sine stătătoare abia din 2008.
CSȘ Sfântu Gheorghe va avea un sediu nou, cu două săli de lupte și o sală de jocuri, în zona complexului stadionului mic din Simeria, dar, după cum evoluează lucrările, clădirea nu va fi gata la anul. Cât despre ce se va putea face în 2016, Nemes Áron spune că ar dori ca fiecare secție să facă un mic pas înainte privind rezultatele. „Trebuie să găsim alți sportivi și așteptăm un pic mai multă voință, îndârjire și poftă de muncă din partea profesorilor”, a subliniat directorul. Printre realizările anului 2016 se va număra și un almanah în limba română, care va marca, în luna mai, împlinirea a 55 de ani de la primul Club Sportiv Școlar din Sfântu Gheorghe.