SOCIAL 16 august 2011

Suferinţă ascunsă în tăcere

de Covasna Media | 53 vizualizări

Victimele violenţei în familie pot fi chiar oamenii de lângă noi

A primi o palmă înseamnă pentru multe femei un lucru obişnuit, ceva ce se întâmplă zilnic, sau măcar de câteva ori pe săptămână. Violența domestică afectează soții, iubite, mame și inclusiv copii - astfel că, de cele mai multe ori, victimele acesteia sunt persoanele ”slabe” nu doar din punct devedere psihic ci și fizic, cei fără apărare. Femeile abuzate au lângă ele bărbaţi care uită că şi ei la rândul lor au fost născuţi şi crescuţi de către femei, astfel încât îşi varsă mânia de atâtea ori nebunească asupra femeilor care rabdă, de cele mai multe ori, fie de frica unei bătăi şi mai crunte, fie de ”dragul copiilor” sau, mai grav, de teama gurii lumii. Violența domestică nu ține cont de rasă, educație sau statut social, iar în lipsa ajutorului și a suportului, abuzul va continua și se va înrăutăți.

Femeile, victime sigure

Deşi fenomenul nu este unul rar, cu greu am găsit femei care să vorbească despre traumele pe care le trăiesc. Au vorbit fără să accepte să le scriem numele real şi fără să le facem fotografii. De înţeles atâta timp cât multe dintre ele aleg să rămână alături de bărbații care le bat.  

Primul caz este unul tipic. Femeie măritată cu cine nu trebuia, stă și rabdă, spune ea, din cauza celor doi copii pe care îi are cu soţul ei. Anamaria ne-a spus că este căsătorită de opt ani, lucrurile au fost bune în primele luni de mariaj, dar au început să se schimbe imediat după ce s-a născut primul copil.

„Soţul meu a devenit violent, vorbea urât şi într-o bună zi m-a lovit. Am crezut că este vorba de un caz izolat, aşa că nu i-am dat prea mare importanţă. După o vreme însă pentru el a devenit o obişnuinţă să mă bată. Dă în mine în locuri mai puţin vizibile, să nu lase urme. După încă doi ani s-a născut şi cel de al doilea nostru copil. Am sperat că îl va schimba faptul că are în sfârşit un băiat, aşa cum şi-a dorit, dar nu a fost aşa. Am încercat să îl conving să mergem la un psiholog, poate ne va ajuta, dar în loc de înţelegere am primit din nou pumni, şi o replică de genul: du-te tu dacă ai probleme, eu nu am nimic. În afară de două prietene nimeni nu ştie prin ce trec. El are grijă ca în afară să se vadă că noi suntem o familie reuşită, cu doi copii frumoşi şi dificultăţi minore. Nu am îndrăznit să spun nimic nici mamei mele, nici soacrei. Ce rost ar avea?”

Am întrebat-o dacă s-a gândit să depună plângere la poliţie, să scoată un certificat medico-legal sau să înainteze acţiune de divorţ. Răspunsul ei a fost că nimic din toate acestea nu ar avea vreun rost. „Copiii au nevoie şi de mamă şi de tată. Încă mai sper că acest coşmar va lua sfârşit, sper că într-adevăr vom fi o familie fericită. Avem doi copii frumoşi care merită tot ce e mai bun pe lume.”

Suferinţă în fiecare secundă

Cea de-a doua femeie cu care am vorbit are doar 25 de ani şi deja trei ani de bătăi în spate. Povestea Violetei este una de frică supremă, de o continuă căutare a unei uşi de ieşire care nu se ştie dacă există sau nu. Ea ne-a spus că deşi nu este căsătorită, îi este teamă să iasă dintr-o relaţie care a maturizat-o prea devreme.

„Îl cunosc pe prietenul meu de la vârsta de 21 de ani. După un timp m-am îndrăgostit de el şi am crezut că şi el simte la fel faţă de mine. Eram atât de oarbă încât nu am realizat faptul că mă întoarce împotriva părinţilor mei, că nu mai am nicio prietenă, că nu mai ies cu nimeni la o cafea pentru simplul motiv că el nu vrea. Se uită la mine de parcă aş fi un obiect oarecare pe care îl poate pune în sertar şi mă poate folosi oricând doreşte el. După doi ani am decis să ne mutăm împreună, iar această mişcare a fost de fapt începutul unui circ continuu, a unei suferinţe pe care o simt în fiecare secundă. Când m-a lovit prima dată, nici nu am putut reacţiona. Am rămas surprinsă şi am aşteptat să văd ce se va întâmpla. A urmat o a doua palmă, apoi o a treia şi tot aşa. Îmi propun în fiecare zi să plec, dar nu îndrăznesc. Mi-e teamă că va veni după mine, sau îmi va ataca familia. Nu pot să risc. M-a ameninţat de nenumărate ori că dacă îndrăznesc să îl părăsesc, va veni după mine şi le va face rău şi părinţilor mei. Câteodată mă gândesc, oare cu ce am greşit ca să primesc o astfel de pedeapsă? Noaptea plâng mult și mă întreb ce va fi cu mine dacă va trebui să îmi trăiesc toată viaţa aşa?”

Au reușit să se rupă de agresori

Cazul Cristinei a avut un final fericit. Cu toate că nici ea nu a dorit să îi folosim numele real, şi nici să o fotografiem, această femeie de 30 de ani a vorbit senin, cu zâmbetul pe buze despre cum a reuşit să iasă din acest calvar al bătăilor, al nopţilor nedormite şi al dimineţilor în care se trezea cu perna udă de lacrimi. „Eram foarte tânără când m-am căsătorit, soţul meu a fost primul bărbat din viaţa mea - spune ea. Eu aveam 21 de ani, iar el 28. Fiind mai în vârstă, îmi dădea sentimentul de profundă afecţiune, simţeam că are grijă de mine, că mă protejează. Eu însă nu eram pregătită pentru rolul de soţie, îmi doream să ieşim în oraş, să trăim aşa cum trăiesc tinerii de 20 de ani. El însă vroia să se aşeze la casa lui şi nu a conceput nicio altă variantă. Venea acasă de la serviciu şi dacă nu era mâncare gătită, făcea scandal. Am început să mă tem de el, iar într-o zi m-a lovit. După aceea bătăile erau la ordinea zilei, şi sunt ferm convinsă de faptul că acest om este bolnav mintal, pentru că aşa ceva nu face o persoană sănătoasă. În prima lună nu am îndrăznit să spun nimănui despre drama mea. M-am încuiat în casă şi am plâns. M-am rugat să-i vină minţile la loc, dar nu s-a întâmplat. Într-o zi a venit mama la mine şi a văzut că aveam ochii umflaţi de plâns. I-am povestit ce se întâmplă, iar ea a început să îmi facă bagajele. M-a luat acasă, iar în câteva zile am băgat acţiunea de divorţ. I-am mulţumit lui Dumnezeu că nu mi-a dat şi copii, pentru că ar fi fost și mai greu. Câteodată mai am reţineri în ceea ce priveşte bărbaţii, dar ştiu că va trebui să merg mai departe, să las acestă felie întunecată din trecut şi să privesc către un viitor ce va fi mai fericit. M-am maturizat, am devenit mult mai pragmatică, iar încrederea în oameni am pierdut-o. Mai este mult de muncă până am să o recapăt, dar ştiu că sunt pe drumul cel bun”, spune Cristina.

„La prima palmă primită am rămas şocată”

Aceste cazuri sunt unele comune, în care femeile rămân fie pentru conceptul de familie, fie dintr-o teamă imensă, unele ajungând să iasă din ele cu ajutorul cuiva din exterior.

Iulia este însă o tânără de 28 de ani, școlită la o univeristate de renume din țară și de profesie traducător. Tânăra povestește că s-a căsătorit la 25 de ani, soțul său lucrând în domeniul IT.

”Problemele au început să apară după primii doi ani de căsnicie, iar la prima palmă primită am rămas șocată. Nu am spus nimănui atunci și am acceptat să rămân la rugămințile lui. După un an, însă, a venit o bătaie cruntă - pe motive de gelozie, amestecate cu avântul meu în carieră. Am încercat și atunci să rămân, dar n-a mai fost posibil, pentru că ajunsesem să-mi fie teamă de propriul meu soț și mi-am spus că nu asta e ceea ce vreau în viață, mai ales când el mi-a motivat că inclusiv mama sa a fost bătută de către soț dar n-a divorțat pentru că ”așa e viața”. La două luni după bătaie, am plecat de acasă și apoi a venit divorțul. Problema a fost să le explic celorlalți, care nu înțelegeau cum am renunțat la o căsnicie aparent perfectă, oamenii grăbindu-se fiecare să judece”, povestește Iulia.

Copiii, cele mai vulnerabile victime

Între zidurile caselor, ale blocurilor și printre lacrimi amare însă, locuiesc multe femei care se ascund în spatele tăcerii. Violenţa domestică este un fenomen de amploare, deseori ascuns acolo unde ne-am aștepta mai puțin. Ajutor este, dar pentru ca cineva să te ajute, trebuie să ceri. Problema mai mare intervine însă atunci când victimele violenței sunt copiii - direct sau indirect, aceștia sunt cei mai afectați. Pe lângă copiii care încasează de la părinți bătăi crunte, există copiii care văd în casă aceste acte de violență și care, potrivit psihologilor, ajung ca mai târziu să-și asume acest gen de comportament.

Psihologul Nadia Baloteanu explică faptul că, înainte de toate, violența domestică implică mai multe forme de abuz, care nu de puține ori se combină între ele: violența fizică, psihologică, socială - în care victima este ”anulată” ca și personalitate, economică - unul dintre parteneri câștigă mai puțini bani, iar cel care deține banii deține și controlul. În ceea ce privește cauzele, acestea sunt sărăcia/bogăția, lipsa de educație, urmarea unor coordonate ale societății de tip patriarhal, consumul de alcool sau droguri, apariția copiilor în familie - egoismul patologic al tatălui care se simte neglijat, tabuurile, lipsa de informare.

„Ceea ce este cel mai grav este că aproape întotdeauna principalele victime nu sunt victimele în sine, ci copiii. Persoanele abuzate în sine trăiesc cu spaima, iar unele ajung chiar să-și iubească agresorul, instalându-se sindromul Stockholm. Dar ceea ce se întâmplă cu copiii este o perpetuare a acestei stări de violență. Astfel, copiii din aceste familii unde există violență domestică ajung să fie timizi, introvertiți, agresivi, cu rezultate slabe la școală chiar dacă ei sunt foarte inteligenți - iar aceasta este prima urmare. Pe măsură ce vor înainta spre viața de adult acești copii, ceea ce au văzut acasă va îmbrăca diverse forme și chiar dacă se vor comporta ”firesc” în relații și nu vor urma neapărat comportamentul agresorului, vor fi persoane incapabile să-și arate afecțiunea sau își vor alege partenerii conform unui tipar. Acești parteneri vor avea "figura" agresorului din copilărie, iar copiii proveniți din familii în care violența domestică e la ea acasă - deveniți adulți, vor încerca mereu să se autodepășească, să fie buni și protectori cu partenerul, care - măcar el... ar trebui astfel să le arate dragoste și apreciere”, explică psihologul, subliniind că persoanele supuse abuzurilor, ca și copiii proveniți din astfel de familii, sunt persoane cu o stimă de sine în general scăzută.

Societatea trebuie să se implice

În ceea ce privește motivele pentru care victimele rămân în relațiile abuzive, Nadia Baloteanu a arătat că principala cauză o reprezintă tabuurile.

„Indiferent de condiția socială a victimelor, există prejudecăți și tabuuri. Există femei cu carieră, împlinite profesional și recunoscute deci, care nu pot concepe că oamenii ar putea afla că ele sunt bătute și abuzate acasă, deoarece a vorbi despre asta le-ar știrbi imaginea (...). Dacă femeile acestea nu vor vorbi niciodată, societatea se va uita la rândul său în altă parte, atunci când va vedea un caz de abuz, iar până la urmă așa se va ajunge să se rămână în astfel de relații, pe cele mai variate motivații”, a mai spus Nadia Baloteanu.

Potrivit psihologului, soluția pentru aceste cazuri de violență în familie o reprezintă implicarea societății în ajutorarea victimelor. Astfel, societatea trebuie să ofere sprijin, mai ales în condițiile în care fiecare om de pe planetă cunoaște cel puțin o persoană agresată. Ajutorul trebuie oferit și dacă nu este cerut, iar pentru sprijinirea victimelor există nenumărate asociații care se implică fie prin sprijin juridic și chiar material. În plus, este recomandată apelarea la un psiholog.

Oficial, avem puţine cazuri de violenţă          

Dacă ar fi să ne luăm după datele oficiale existente la nivelul județului Covasna, cazurile de violență domestică ale căror victime sunt femeile și copiii nu sunt foarte numeroase. Astfel, la Inspectoratul Județean de Poliție (IJP), în prima jumătate de an au fost înregistrate, pe linie de violență, 21 de infracțiuni. Purtătorul de cuvânt al IJP Covasna, Dumitru Ungureanu, a declarat că aceste infracțiuni sunt împărțite, la rândul lor, în categoria lovirilor și a altor violențe - viol, omor, tentativă de omor și respectiv amenințări. Pe prima categorie au fost înregistrate oficial zece reclamații de lovire și o vătămare corporală, însă gravitatea acestora nu a fost atât de serioasă încât să ducă la omor sau tentativă de omor. În cazul amenințărilor, numărul acestora a fost tot de zece, iar cele mai multe au vizat cazurile de încredințare a minorilor în situația separării sau divorțurilor părinților.

La nivelul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna există și un Centru Maternal la care pot apela inclusiv mamele abuzate, Centrul fiind un serviciu de tip rezidenţial pentru prevenirea separării copilului de părinţii săi și care adăpostește în prezent patru mame.

Aici se oferă consiliere mamelor, precum şi îngrijire şi activităţi de dezvoltare a copilului după programul său individualizat de dezvoltare stabilit de către psihologul centrului, în funcţie de vârsta şi nivelul de dezvoltare la care se află copilul. Mamele din Centru sunt educate cum să-şi îngrijească copiii, primesc sprijin în mod individualizat şi personalizat, în demersul de asumare a rolului matern, dorindu-se deprinderea acestora cu o viaţă independentă. În județul nostru nu există niciun ONG care să aibă ca principal obiect de activitate protejarea victimelor violenței domestice, însă persoanele abuzate se pot adresa inclusiv celor de la Crucea Roșie, care le pot oferi ajutor și consiliere.

La nivel național însă, există asociații și ONG-uri care oferă sprijin femeilor și mamelor abuzate, însă așa cum spun psihologii, ideea este conștientizarea de către victimă a situației și căutarea ajutorului. 

Monica Vajna, Székely Emőke

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
"PANORAMIX", 16 august 2011
UN BARBAT CARE LOVESTE O FEMEIE, PENTRU MINE CA BARBAT ESTE O CARPA ,UN NIHIL SI UN BOLNAV PSIHIC !!!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.