SOCIAL 15 noiembrie 2023

Peste 1.800 de persoane vor, oficial, Dreptate pentru Lehel

de Iulia Drăghici - Taraș | 1349 vizualizări

Petiția Dreptate pentru Lehel, bărbatul a cărui viață s-a sfârșit la doar 28 de ani, în urmă cu aproape doi ani, din cauza unui accident produs de un șofer beat, a adunat peste 1.800 de semnături.

Cei mai mulți dintre semnatari au declarat ca zonă de proveniență Sfântu Gheorghe, însă au fost și din alte localități: Târgu Secuiesc, Covasna, Ilieni, Baraolt, Olteni, Ozun, Reci, Bodoc, Valea Crișului, Zăbala, Sâncraiu, dar și din Brașov, Odorheiu Secuiesc, Miercurea Ciuc, București, Timișoara, Dumbrăvița, Arad și Cluj.

Potrivit lui Bicsak László, unul dintre inițiatorii demersului, semnăturile vor fi depuse la Curtea de Apel Brașov. Totodată, un grup de 10-15 persoane din județul Covasna se pregătește să meargă la Brașov, să asiste personal, în sala de judecată, la procesul în care se va da sentința definitivă în acest caz.

Semnăturile au fost strânse atât online, cât și prin intermediul unui eveniment public, organizat la finele lunii octombrie, în Piața Centrală din Sfântu Gheorghe. Cu această ocazie au fost aprinse și zeci de lumânări, ca gest comemorativ închinat tânărului care a murit în urma tragicului accident.

Petiția „Dreptate pentru Lehel” a fost lansată în numele societății civile covăsnene și este adresată judecătorilor Curții de Apel Brașov. Prin aceasta, inițiatorii vor să le transmită magistraților care vor rejudeca sentința inițială că nu e suficientă și corectă pedeapsa de trei ani de închisoare cu suspendare, la care a fost condamnat în primă instanță bărbatul care avea 40 de ani atunci, polițist la IPJ Covasna, acuzat că a condus beat și a provocat accidentul în urma căruia Lehel a murit, la doar 28 de ani.

„Rugăm onorata instanță, ca în sentința pe care o veți da, să-l condamnați pe numitul FETCU SORIN, în calitate de inculpat în dosarul mai sus menționat, la pedeapsa maximă legală și cu executare pedepsei, pentru săvârșirea a două infracțiuni grave, ucidere din culpă și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe!”, scrie în introducerea în textul petiției.

Accidentul a avut loc la începutul lunii decembrie, în 2021, pe DN12, la ieșire din Sfântu Gheorghe, spre Miercurea Ciuc.

Apelul în acest caz este programat pentru a fi judecat luni, 20 noiembrie, la Curtea de Apel din Brașov.

Cei care l-au cunoscut pe Lehel spun despre acesta că a fost un tânăr strălucit, autodidact și programator foarte priceput, un om bun, empatic și iubitor al dezbaterilor cu argumente puternice. Acesta lucra în Sfântu Gheorghe, în domeniul IT. Accidentul s-a produs în timp ce se întorcea spre casa lui din Valea Crișului.

Un val de nemulțumire a cuprins comunitatea covăsneană, cel puțin așa s-a văzut din reacțiile în mediul online, după ce a fost publicată sentința Judecătoriei Sfântu Gheorghe, la mijlocul lunii septembrie a.c. Aceasta prevedea că bărbatul de 42 de ani acum, inculpatul în acest caz, a primit 3 ani de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă și conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. Pe lângă asta, trebuie să facă și 100 de zile de muncă în folosul comunității, iar cel puțin cinci ani nu va mai avea dreptul de a conduce. Rămâne de văzut dacă sentința rămâne definitivă.

La vremea respectivă nu era în vigoare Legea Anastasia, 213/2023, care prevede acum că cei care vor fi găsiți vinovați de accidente care duc la decesul victimelor, în timp ce conduc autovehicule fără să dețină permis de conducere sau se află sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, vor fi condamnați doar la pedepse cu executare.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.