SOCIAL 6 iulie 2018

Persoanele cu dizabilități, în vacanță la Benedek Mező

de Geanina Lupșa | 1619 vizualizări

Pentru prima dată, la tabără iau parte persoane din Ucraina și Ungaria

Cea de-a 16-a ediție a Taberei Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități, organizată de Serviciul de Ajutor Maltez, în colaborare cu filiala din Sfântu Gheorghe, este în plină desfășurare în această săptămână. Zeci de tineri cu dizabilități iau parte zilele acestea la evenimentul ce are loc la Benedek Mező, în apropierea localităţii Vâlcele.

Activitățile din cadrul programului de tabără au debutat sâmbătă, în data de 30 iunie și se prelungesc până în data de 7 iulie a.c..

Programul taberei este unul diversificat și cuprinde activități creative, sportive, excursii la Dino Parc din Râșnov, Lacul Sfânta Ana, călărie și activități tradiționale.

„Programele încercăm să fie cât se poate de diversificate - sport, excursie la parcul Dino de la Râșnov, astăzi vom fi în centrul orașului Sfântu Gheorghe, ne plimbăm. Vineri vor fi niște scenete.(...) Ei vor realiza o scenetă pe care o vor prezenta celorlalți participanți. Tot vineri va veni o echipă de motocicliști din Sfântu Gheorghe, care îi vor plimba pe tinerii cu dizabilități la marginea pădurii. Avem și sesiune de călărit, de la Întorsura Buzăului va veni cineva cu doi cai și ne va ajuta să îi punem pe cal pe tinerii cu dizabilități, să călărească”, a declarat pentru Observatorul de Covasna, organizatorul taberei Tischler Ferenc.

În total, la ediția din acest an iau parte 134 de participanți, dintre care 48 sunt tineri cu dizabilități.

„Avem 134 de participanți, în total, asta înseamnă persoane cu dizabilități, însoțitorii lor, bucătarii, voluntarii care sunt responsabili cu programul. Persoanele cu dizabilități sunt 48, fiecare persoană a venit cu însoțitorul său”, ne-a mai precizat organizatorul taberei.

În premieră, la ediția din acest an, participă și persoane venite din Ucraina, Ungaria, Blaj și București.

Scopul unui astfel de eveniment este acela de a fi alături de persoanele cu dizabilități, de a le oferi șansa de a se distra și de a socializa, mai spun coordonatorii taberei.

„Ne-am gândit cum putem să fim alături de aceste persoane și ne-am gândit să organizăm o tabără. Ne-am gândit la această tabără cu scopul de a crea o comunitate, cel puțin o săptămână pe an, aceste persoane se pot distra, se pot întâlni cu persoane cu probleme asemănătoare, pot discuta despre experiențelor de viață”, ne-a mai declarat Tischler Ferenc.

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.