SOCIAL 12 ianuarie 2022

Cea mai frumoasă casă împodobită de Crăciun în 2021, premiată la Întorsura Buzăului

de David Leonard Bularca | 2600 vizualizări

Premiul de 1.000 de lei a fost plătit de primar și consilierii USR

Proprietarul celei mai frumoase case împodobite de Crăciun în anul 2021 din Întorsura Buzăului, a primit un premiu în valoare de 1.000 de lei. Casa este situată pe strada Libertății, numărul 22, a anunțat primarul Raul Urdă într-o postare pe Facebook. Toți cei care și-au dorit să participe la concurs s-au putut înscrie prin intermediul aceleiași rețele de socializare. Câștigătorul spune că nu și-a împodobit casa în mod special pentru acest concurs, dar se mândrește că a câștigat.

„Eu casa nu am împodobit-o cu ocazia concursului! Eu păstrez tradiția împodobirii casei cu ocazia Crăciunului de vreo câțiva ani buni! Îndemnul înscrierii în concurs cu postarea pozei pe pagina primăriei sau a primarului a venit din partea cunoscuților, pentru că și în anii anteriori am mai fost să spun așa „premiat" (carte de rugăciuni) de către un preot, vecin cu mine care și-a exprimat plăcerea de a privi instalațiile și decorațiile în serile de Crăciun”, ne-a spus Teofil Bularca.

Câștigătorul ne-a mai spus că nu se aștepta ca el să primească acest premiu. 

„Nu m-am așteptat să primesc acest premiu, vă dați seama. Pentru că au fost multe case înscrise în concurs, dar mă bucur că am câștigat! Este ca o mândrie! Mie întotdeauna mi-a plăcut să am curtea și casa aranjată, chiar și vara (bineînțeles, conform anotimpului). Ideea concursului este una foarte bună, stimulând oamenii să-și aranjeze casele și curțile”, ne-a mai împărtășit Teofil Bularca.

„Toți suntem astfel câștigători”

Primarul din Întorsura Buzăului, Raul Urdă, spune că prin acest concurs s-a contribuit la înfrumusețarea orașului. 

„Felicitari tuturor celor care si-au impodobit casa de sarbatori, contribuind astfel la infrumusetarea orașului nostru , (sic!) la dezvoltarea spiritului civic, incercand astfel sa creem (sic!) o comunitate !!

Si anul acesta consilierii USR Ovidiu Banita , (sic!) Urda Stefan si Calin Strîmbeanu alaturi de primar au premiat " Cea mai frumoasă casa împodobită de Craciun " cu o placheta de onoare si suma de 1000 lei .

Conform voturilor dvs premiul a fost acordat d- lui Teofil Bularca str Libertatii nr 22.

Felicitari, toti suntem astfel castigatori !!!!”,  a scris Raul Urdă pe pagina de Facebook. 

Aproximativ 15 case au fost înscrise în concurs anul acesta. 

În anul 2020, atunci când s-a și organizat pentru prima dată, premiul l-a primit o casă de pe Strada Aviatorului.

Sursa foto: Raul Urdă și Teofil Bularca / Facebook

Distribuie articolul:  
|

SOCIAL

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.