Mâncăm mai mult decât este necesar!
Kilogramele în plus, o problemă din ce în ce mai prezentă. Specialiştii ne atrag atenţia că procesul de slăbire pornește de la creier, dar ne spun şi că nu există produse minune, ci doar voință și perseverență Kilogramele în plus sunt obsesia multora, iar persoanele care doresc să slăbească, fie că vorbim de femei sau bărbați, tineri sau mai puțin tineri, se așteaptă de obicei la rezultate spectaculoase în termen record. Aici intervine piața produselor „miraculoase”, care promit că vom scăpa de kilograme în timp record și fără efort fizic susținut. Greșit, spun specialiștii, care cred că ar trebui să ținem cont de sfaturile medicilor și nutriționiștilor înainte de a începe o cură de slăbire. Unul în minus, două în plus Medicul Münzlinger Attila din Sfântu Gheorghe este de părere că secretul slăbirii nu este abordarea unei cure de slăbire, ci constă în schimbarea modului de viață. El spune că orice cură de slăbire are un început și un sfârșit, iar cei care recomandă „rețeta perfectă”, nu țin cont de ceea ce se întâmplă după, adică de reacția organismului. „Mulți pacienți se plâng că au încercat mai multe metode de slăbire, dar niciuna nu a adus rezultatul dorit. Ori nu au slăbit, ori au slăbit, dar în timp record au acumulat dublul kilogramelor pierdute. Acest lucru nu este de mirare pentru că în cazul oricărei cure de slăbire în primele 20 de zile se consumă rezervele de glicogen, însă rezervele de grăsime sunt în continuare neatinse” – explică medicul. Mitul micului dejun este spulberat Doctorul Münzlinger spune că slăbirea în timp record nu funcționează pentru că nici îngrășarea nu s-a produs de pe o zi pe alta. „Pacienții spun că abia mănâncă ceva și tot se îngrașă. De cele mai multe ori însă se dovedește că într-adevăr mănâncă puțin, însă o fac în continuu. Este important să conștientizăm faptul că mâncăm mai mult decât este necesar, apoi să înțelegem funcționarea organismului uman și în final să ne adaptăm alimentația în așa fel încât organismul să primească ceea ce îi trebuie, și nu mai mult” – ne-a declarat Münzlinger. Medicul a spulberat și mitul micului dejun spunând că înainte de prânz nu ar trebui să mâncăm nimic solid. „Copiii care nu mai sunt bebeluși sau foarte mici nu vor să mănânce de dimineață din instinct. Noi însă îi educăm în așa fel încât să mănânce bine la micul dejun, deși organismul uman este conceput în așa fel încât să fie pregătit pentru primirea hranei solide în intervalul orar 12-20. Dimineața însă recomand consumul lichidelor – ceaiurilor și sucurilor de fructe” – spune medicul. Acesta a precizat că la capitolul mâncare ar trebui să evităm consumul excesiv de carbohidrați și să evităm consumul de desert. Medicul a mărturisit că prin atenție sporită asupra alimentației a reușit și el să scape de kilogramele în plus, iar copiii lui nu au devenit supraponderali. Kilogramele în plus pot ascunde boli Consilierii de alimentație de la o firmă de specialitate din Sfântu Gheorghe ne-au declarat că fără analize nu se poate începe nicio cură de slăbire. Reprezentanta societății, Müller Márta, ne-a spus că în primă fază trebuie determinat surplusul de grăsime din organism, la fel și eventuala retenție de apă, pentru că, spune ea, kilogramele în plus pot ascunde boli. „Multe persoane apelează la ajutorul nostru, noi le efectuăm analiza de grăsime corporală, vedem câte kilograme are și câte ar trebui să aibă, apoi întocmim un sistem de alimentație și suplimente personalizate, în funcție de organismul fiecăruia. Trebuie avute în vedere și eventualele boli cronice și alergiile pe care cineva le poate avea, însă la baza oricărui program stă schimbarea modului de viață. Omul trebuie să înțeleagă că nu se poate slăbi peste noapte, dar se poate slăbi dacă cineva își dorește cu adevărat și are perseverența necesară” – ne-a declarat Müller Márta. Fără efort nu se poate Antrenorii de fitness sau de sport spun că există metode de slăbit prin mișcare foarte bine puse la punct. Programele concepute pentru acest scop sunt rezultatul muncii unor specialiști și au menirea de a ajuta acele persoane care doresc să scape de kilogramele în plus. Antrenorul Liviu Botoș se ocupă de mai bine de un an de acest gen de antrenamente și spune că rezultatele se văd în cazul fiecărui participant. „Consider că numai prin mișcare, prin efort poate cineva elimina acel surplus de grăsime și proteine care s-a acumulat în organism. Nu recomand înfometarea sau așa zisele produse minune, care pot fi periculoase. Desigur, pe lângă mișcare e nevoie și de alimentație corespunzătoare, adică omul să mănânce doar cât are nevoie și nu mai mult” – ne-a declarat antrenorul, adăugând că prin programul sportiv pe care îl conduce unele persoane au reușit să slăbească și 10 kg în decurs de 4 luni. Foame de sacrificiu Femeile din Sfântu Gheorghe au păreri diferite cu privire la slăbit. Krisztina, o mamă de 32 de ani, ne-a spus că o prietenă i-a recomandat o metodă de slăbit printr-un program de alimentație foarte strict. „Practic am răbdat de foame o lună de zile, timp în care am slăbit 15 kilograme. Regimul pe care l-am ținut a avut efect la mine, și cu toate că mi-a fost foame mai mereu, nu îmi pare rău. Metoda pe care am încercat-o prevede zile tematice, de exemplu zi de fructe, în care am mâncat doar fructe, zi de produse lactate, când am mâncat iaurt, apoi zi de lichide, când doar am băut. De altfel, pe toată perioada dietei am consumat foarte multe lichide, ceaiuri și apă. Nu cred că sunt în măsură să pot recomanda cuiva această metodă, dar la mine a funcționat, de la 74 de kilograme am ajuns la 58-59 și mă simt excelent” – ne-a declarat femeia. Ea ne-a mai spus că înaintea acestei metode a încercat să slăbească prin mișcare, dar nu a avut perseverența necesară alergării zilnice. Metode de pe internet O altă mamă, de 45 de ani, ne-a spus că de 10 ani încearcă să slăbească, dar până acum nu a reușit. „Am încercat tot ce am găsit pe internet. Am luat de la pastile de fasole la capsule de vitamine, toate minunile. Nu am reușit să slăbesc mai mult de două-trei kilograme. Nu sunt adepta sportului, obosesc, deci speram ca măcar una din metodele la care am văzut reclame să funcționeze și în cazul meu. Am dat o grămadă de bani, însă rezultatul nu a apărut. Astfel acum nici nu îmi mai bat capul, am acceptat faptul că eu așa sunt și așa voi rămâne” – ne-a mărturisit femeia. Bune sau nu, pastilele se vând În special femeile caută tot felul de pastile, prafuri sau ceaiuri pentru slăbit. Atât reprezentanta unui magazin naturist, cât și o farmacistă din Sfântu Gheorghe ne-au spus că aproape zilnic le trece cineva pragul și le cere „ceva pentru slăbit”. „Există produse care pot ajuta în procesul de slăbire, însă acestea nu pot face munca singure. Degeaba bea cineva ceai pentru slăbit, apoi merge la un fast food și mănâncă până nu mai poate. De asemenea, este foarte important ca în cazul tuturor suplimentelor alimentare, fie că vorbim de cele pentru slăbit sau nu, să citim cu atenție prospectul și să ținem cont de eventualele boli de care suferim” – ne-a declarat o farmacistă, precizând că recomandă consultarea unui medic înaintea oricărei cure de slăbire. 12 kilograme în minus prin alergare Pe pista de alergare de la stadion întâlnim în fiecare seară zeci de persoane care fac ture după ture, unii dintre ei din obișnuință, alții pentru a-și menține tonusul muscular, iar alții care doresc să slăbească. Aici l-am întâlnit și pe András, un tânăr de 28 de ani care ne-a declarat că de când aleargă a pierdut 12 kilograme și se simte foarte bine. „Eram cam grăsuț și m-am gândit să încep antrenamentele pentru a scăpa de kilogramele în plus. Sunt atent și la ce mănânc, nu mai consum zahăr deloc, iar după 8 seara nu mănânc nimic. Alerg zilnic, de cele mai multe ori pe drumul spre Vâlcele, dar mai vin și pe la stadion. Aici este mai bine pentru că pista e gumată și nu mă dor picioarele. Am început aceste antrenamente în urmă cu 6 luni, așadar slăbitul nu a mers de pe o zi pe alta, dar nici nu m-am așteptat la așa ceva” – spune tânărul. El a adăugat că recomandă tuturor mișcarea pentru că, spune el, te face să te simți mai bine. Părerile specialiștilor sunt așadar împotriva pastilelor sau a metodelor care promit slăbire în timp record. Aceștia avertizează că luarea unor asemenea produse după ureche poate avea consecințe grave, chiar tragice, așa cum s-a întâmplat săptămâna trecută la Arad, unde o tânără a decedat, iar cauza se pare că a fost consumul de suplimente de slăbit fără sfatul medicului. În schimb, aceștia recomandă schimbarea modului de viață, alimentație sănătoasă și sport.