Românii şi-ar dori relaţii apropiate cu Ungaria vecină - nu zic „prieteneşti”, pentru că la ora asta mi se pare imposibil. Am văzut câţiva gazetari entuziasmaţi de rezultatele întâlnirii dintre ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, şi omologul român Teodor Meleşcanu pe tema exportului românesc de gaze Exxon din Marea Neagră. Dacă la întâlnirea respectivă n-ar fi participat Liviu Dragnea şi CP Tăriceanu mai c-aş fi zis şi eu că-i de bine, o apropiere dintre ţările noastre nu poate fi decât de dorit, chiar dacă sinceritatea şi durabilitatea acestor relaţii poate fi adesea pusă la îndoială.

Dar la întâlnirea asta au fost prezenţi şi şefii celor două Camere din Parlament, ceea ce m-a pus pe gânduri; oriunde apare cuplul ăsta politic te aştepţi la „nefăcute”: vânzări-cumpărări de influenţă, de voturi, de privilegii. Aşa că am căscat mai atent ochii şi-am aflat – nici nu era greu... – de ce şi-au rupt preşedinţii Camerelor din preţiosul timp ca să stea la o şuetă cu Szijjarto.

Ca de obicei, mizeria a fost ascunsă sub preşul nostru, nu al lor. Presa din Ungaria a relatat cu lux de amănunte obiectivele vizitei, ce-a obţinut ministrul lor de Externe, ce-au promis demnitarii de la Bucureşti, ce înţelegeri „secrete” pentru publicul român s-au făcut. Au şi exagerat, ca de obicei, ziariştii ungari, prezentând negocierea dintre autorităţile celor două ţări ca pe o victorie a diplomaţiei ungare împotriva unei Uniuni Europene ostile ţării lor. Proiectul BRUA, care asigură capacităţile de transport a gazului românesc din Marea Neagră, este asigurat din fonduri europene, iar aici Ungaria are unele probleme...  Mă rog, ei au războiul lor cu UE, la noi în această materie abia se sapă tranşeele. Interesant este, însă, că din comunicatele de presă ale MAE nu poţi afla decât cum îşi foloseşte „limba de lemn” venerabilul ministru ALDE, Teodor Meleşcanu. Ceilalţi participanţi din partea română vorbesc aceeaşi limbă de lemn, aşa că degeaba îţi pui ochelari, nu afli nimic. Decât dacă eşti într-un impas nostalgic: „Dezvoltarea bunelor relaţii bilaterale, cooperare economică sectorială”... bla-bla-bla.

Este relaţia economică cu Ungaria un secret pentru români? Sigur că nu e, avem nişte gaze în plus, le exportăm, nicio problemă câtă vreme nu ne subordonăm total ruşilor pe relaţia asta. Nu cred că Dragnea, Tăriceanu şi Meleşcanu vor da tot gazul din Marea Neagră Ungariei, cum zice agenţia ungară de ştiri MTI că s-ar fi înţeles cei patru. Nu că n-ar vrea, ci pentru că nu-i lasă „duşmanul comun”, Uniunea Europeană, care are nişte reguli stricte. Dar de ce n-a suflat o vorbă MAE român despre propunerea părţii maghiare pentru realizarea unei linii feroviare de mare viteză care să lege, într-o primă etapă, Clujul de Budapesta, urmând apoi să fie extinsă până la Bucureşti?! Vă spun eu de ce, Meleşcanu n-o să mărturisească niciodată asta: ai noştri au tăcut pentru că e o ruşine să recunoşti că ungurii se gândesc serios la etnicii maghiari din România, la cum să le faciliteze legătura cu ţara-mamă, în vreme ce pe noi nu ne interesează sub nicio formă românii de peste graniţe.

Şi s-a mai discutat situaţia Liceului teologic catolic maghiar din Tg. Mureş. În opinia mea, ca să-l plagiez puţin pe dl. Iohannis, un „non-subiect”. O instanţă judecătorească din România s-a pronunţat deja, Parlamentul României a făcut inutil „sluj” la ordinul lui Dragnea şi Tăriceanu, votul recent din Senat poate fi atacat la CCR... E drum lung până departe, dar „prietenia” Dragnea-Tăriceanu-Szijjarto-Orban a asigurat PSD-ALDE votul parlamentarilor UDMR în situaţii fără ieşire pentru majoritatea aflată la Putere.

Ce vreau să spun: marii noştri oameni politici (puneţi dvs. ghilimele unde doriţi!) nu reuşesc să fie, cu niciun chip, sinceri. Nu reuşesc să spună cinstit, în faţa naţiunii: ne trebuie voturile UDMR, de-aia suntem prieteni la cataramă cu Szijjarto pe gaze, căi ferate, liceu catolic maghiar şi câte-au fost şi vor mai fi. Nu ne mai place Uniunea Europeană, apreciem teribil autoritarismul iliberal al lui Viktor Orban, de-aia suntem fanii politicilor lui anti-UE. Vrem şi noi să punem la colţ Justiţia, societatea civilă şi politicienii incomozi, de-aia urmăm cu sfinţenie practicile în materie ale marilor conducători Putin-Orban-Erdogan. Păi nu?! Ce atâta izmeneală?!