POLITICA 14 aprilie 2022

Care este motivul pentru care fostul edil din Barcani a dat în judecată primăria

de David Leonard Bularca | 2853 vizualizări

Fostul edil din Comuna Barcani, Gheorghe Marin a dat în judecată instituția pe care până nu demult a condus-o chiar el. Acesta își dorește astfel să îi fie plătit concediul de odihnă neefectuat, în proporție de 90 la sută, a anunțat actualul primar, Nicolae Pastor. 

„Dl. fost primar (Marin Gheorghe) cere plata concediului neefectuat în proporție de aproximativ 90%, pentru ultimii 4 ani. Menționez faptul că, conform prevederilor legale, a fost deja plătită suma de aproximativ 150 mil. (lei vechi) pentru concediul neefectuat în ultimele 18 luni dinaintea încetării mandatului”, a anunțat, într-un grup de Facebook local, Nicolae Pastor. 

Contactat telefonic pentru a-și expune punctul de vedere, Gheorghe Marin a refuzat comunicarea înainte chiar de a i se explica măcar motivul pentru care l-am sunat.

Dosarul de judecată a fost înregistrat pe 8 martie a.c. la Tribunalul Covasna. Primul termen din proces a fost stabilit în data de 5 mai 2022, conform portal.just.ro.  

Gheorghe Marin a fost primarul comunei Barcani din anul 1990 până în 2020. 

După alegerile locale din 2020, acesta a fost învestit în funcția de consilier local al comunei Barcani. Nu pentru mult timp însă, pentru că în mai 2021 și-a dat demisia.

Distribuie articolul:  
|

POLITICA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.