METEO 1 septembrie 2014

Vremea până în 14 septembrie: începutul de toamnă vine cu temperaturi de vară

de Covasna Media | 150 vizualizări

Meteorologii aduc veşti destul de bune în privinţa vremii pentru următoarele două săptămâni. Începutul de toamnă vine cu temperaturi de vară, în special în sud-estul ţării, unde maximele termice se vor situa în jurul valorii de 30 de grade. Abia după data de 10 septembrie este posibil ca temperaturile să scadă uşor în toate regiunile şi să revenim la un regim termic normal, cu temperaturi maxime cuprinse, în medie, între 22 si 24 de grade Celsius.

Ploile vor fi mai numeroase la mijlocul acestei săptămâni când vor acoperi mai ales jumătatea de sud a României, unde şi vântul va sufla cu putere.

În Transilvania, temperaturile maxime, de 26...27 de grade, din primele două zile ale intervalului de prognoză, vor scădea cu aproximativ 2 grade, astfel încât între 3 şi 8 septembrie se vor menţine relativ constante, în jurul valorii medii de 25 de grade.

Ulterior, răcirea uşoară a vremii va continua, iar între 12 şi 14 septembrie mediile maximelor nu vor mai depăşi 21 de grade Celsius. Temperaturile minime vor marca o creştere, de la 10 la 13 grade, în medie, între 1 şi 4 septembrie, apoi vor scădea uşor şi se vor menţine în jurul unei medii de 11 grade până pe 10 septembrie, pentru ca în ultimele zile să coboare din nou, spre 8 grade la sfârşitul perioadei de prognoză.

Probabilitatea de apariţie a averselor va fi mai ridicată pe 3 septembrie şi, din nou, între 8 şi 10 septembrie. În restul intervalului de prognoză vor fi ploi trecătoare, slabe cantitativ.

 

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.