METEO 22 decembrie 2017

Vreme închisă în cea mai mare parte a ţării

de Covasna Media | 741 vizualizări

Prognoza meteo pentru vineri şi sâmbătă

Vineri. În vestul, nordul şi centrul ţării, cerul se va menţine mai mult acoperit şi vor cădea precipitaţii, pe arii mai extinse seara şi noaptea, informează ANM. Acestea vor fi sub formă de ninsoare, iar în regiunile vestice, trecător şi sub formă de lapoviţă sau ploaie, favorizând depuneri de polei. În restul teritoriului, înnorările vor fi temporare şi precipitaţiile cu totul izolate, în a doua parte a intervalului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, în special pe creste, viscolind şi spulberând zăpada. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 şi 8 grade, iar cele minime între -7 şi 1 grad. În zonele joase de relief, pe arii restrânse, va fi ceaţă, îndeosebi dimineaţa.

Sâmbătă. În vestul, nordul şi centrul ţării, înnorările vor persista şi vor mai cădea precipitaţii, sub formă de ninsoare, dar trecător şi lapoviţă şi ploaie, favorizând depuneri de polei. Astfel de manifestări, în condiţiile unui cer temporar noros, vor fi şi în restul teritoriului, dar pe arii mai restrânse, cu precădere în cursul zilei. Vântul va sufla moderat cu unele intensificări, îndeosebi în regiunile sud-vestice şi de răsărit, iar la munte, în special pe creste, va sufla tare, viscolind şi spulberând zăpada. Temperaturile maxime se vor încadra între -1 şi 8 grade, iar cele minime între -7 şi 2 grade.

Mediafax

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.