METEO 27 august 2017

Temperaturile vor scădea în cea mai mare parte a ţării. Prognoza meteo pentru luni şi marţi

de Covasna Media | 1583 vizualizări

LUNI. Temperaturile vor scădea în cea mai mare parte a ţării, mai accentuat însă în jumătatea de nord; astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 22...23 de grade în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei şi în jurul a 35 de grade în sudul Olteniei şi sud-vestul Munteniei. La începutul zilei, cerul va fi variabil, cu înnorări şi ploi locale în centru şi în nord-est. După orele prânzului, instabilitatea atmosferică se va accentua în zonele montane şi submontane, apoi şi în regiunile sudice şi sud-estice şi se va manifesta  prin  înnorări, averse, descărcări electrice şi izolat grindină. Pe arii restrânse, cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, local cu intensificări, mai ales asociat ploilor. Minimele termice vor fi cuprinse între 8 şi 18 grade, uşor mai ridicate pe litoral.

MARŢI. Valorile termice vor continua să scadă în mare parte din ţară, cele maxime urmând a se încadra între 20 şi 28 de grade, iar cele minime între 7 şi 17 grade, temperaturi de altfel normale pentru sfârşitul lunii august. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare mai ales pe parcursul zilei în sudul, estul şi parţial în centrul tării şi va ploua slab pe arii restrânse la munte, în Moldova, Oltenia şi vestul Munteniei şi izolat în Dobrogea şi sud-estul Transilvaniei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în regiunile sud-estice. Spre sfârşitul nopţii, izolat se va forma ceaţă.

Mediafax

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.