METEO 8 decembrie 2017

Informare meteo: precipitații mixte, zăpadă la altitudini mari, intensificări ale vântului

de Covasna Media | 854 vizualizări
vant ninsoare viscol vreme cod galben covasna
vant ninsoare viscol vreme cod galben covasna

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo de ninsori și viscol în zona montană, respectiv de precipitații mixte și intensificări ale vântului, în restul regiunilor, care este valabilă de sâmbătă dimineața, ora 8.00, până duminică, 10 decembrie, ora 20:00.

„În intervalul menţionat, treptat aria precipitațiilor va cuprinde toate regiunile. În vestul, nordul și centrul țării, pe parcursul zilei de sâmbătă (9 decembrie), vor fi precipitații la început sub formă de ploaie, apoi mixte, iar din noaptea de sâmbătă spre duminică (9/10 decembrie), mai ales sub formă de ninsoare. La munte vor predomina ninsorile. Izolat vor fi condiții de polei”, se arată în avertizare ANM.

Cantitățile de precipitații vor depăși pe arii restrânse 15 l/mp, cu precădere în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali și vestul Carpaților Meridionali, unde se va depune strat consistent de zăpadă.

Vântul va avea intensificări în zonele montane, mai ales pe creste, unde rafalele vor depăși 70...90 km/h, iar ninsoarea va fi viscolită și vizibilitatea redusă. Intensificări temporare vor fi și în celelalte regiuni, cu viteze mai mari în cele vestice și sudice, unde se vor atinge 50...70 km/h.

Distribuie articolul:  
|

METEO

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.