Întorsura Fest revine și în 2023! Cargo, Taxi și Ștefan Bănică Jr., printre artiștii care vor urca pe scenă
A III-a ediție a Întorsura Fest a fost anunțată de către organizatori! În perioada 23-25 iunie zona camping din Întorsura Buzăului va deveni din nou centrul distracției din regiunea Buzaielor și nu numai. Pe scenă, vor urca artiști precum Cargo, Taxi și Ștefan Bănică Jr., conform unui anunț publicat de autoritățile locale din Întorsura Buzăului.
Cei responsabili spun că s-au străduit să surprindă plăcut și în acest an oamenii care vor ajunge la Întorsura Fest.
„Vrem să devenim mai buni de la an la an. Legat de artiști, am încercat să facem o paletă mai diversă ca până acum. Adică avem și interpreți de folk, și de rock, și de pop. Am vrut să acoperim cam tot ce se poate”, a spus, pentru redacția noastră, viceprimarul de la Întorsura Buzăului, Silviu Popica.
În prima zi a festivalului, vineri, 23 iunie, va avea loc, la fel ca în anii precedenți, Festivalul Național de muzică pentru trupe de copii „Împreună, formații pentru viitor”.
Tot vineri, pe scenă va urca și trupa Taxi.
Sâmbătă, pe 24 iunie, va avea loc o paradă moto (care va avea un traseu prelungit față de edițiile anterioare, până în Brădet, ne-a spus viceprimarul de la Întorsura Buzăului), alături de Doomstriker România și, printre alții, vor performa și cei de la Cargo.
Ultima zi a festivalului, duminică, 25 iunie, va aduce pe scenă artiști precum Puya, Vescan și Ștefan Bănică Jr., conform organizatorilor.
Orbán Gabi Show va fi o altă surpriză a celei de-a III-a ediții Întorsura Fest. Cei prezenți duminică la festival vor avea ocazia să îl vadă, live, pe fostul participant la „Românii au talent”, Orbán Gabi din Sfântu Gheorghe, făcând cascadorii pe bicicletă.
Nu ne rămâne decât să așteptăm finalul lunii iunie, pentru a ne întâlni cu toții în zona camping din Întorsura Buzăului, la a treia ediție a celui mai tânăr festival din Buzaie!
Ediția de anul trecut a Întorsura Fest a fost un proiect finanțat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului prin Serviciul Dezvoltare Comunitară, din cadrul Direcției Generale Guvernare Deschisă, Relații Publice și Cooperare. Atunci, pe scena din zona camping au urcat atât tineri artiști, cât și trupe cu experiență, cum ar fi Holograf, care a încheiat cum nu se putea mai bine cele trei zile de distracție. După o estimare neoficială, în jur de 5.000 de oameni au luat parte la festival în 2022.
Și pentru ediția din acest an s-a cerut o finanțare asemănătoare din partea Guvernului, solicitare care încă așteaptă un răspuns din partea autorităților de la București.
Prima ediție a Întorsura Fest a avut loc în anul 2021 și a fost o adevărată premieră pentru orașul covăsnean. Atunci, pe scenă au urcat cei de la Phoenix (toboșarul, Flavius Hossu, fiind chiar din Întorsura Buzăului), Julie Mayaya, Prestige Orchestra și mulți alții.
Sursa foto: arhivă și organizatori