covasnamediaProfesoara Otilia Buzea: „Motivația mea în tot ceea ce fac sunt copiii”
Interviu din cadrul campaniei „Femei care fac diferența: 20 de portrete”
Profesoara de limba și literatura română Otilia Buzea a fost de multe ori menționată în paginile ziarului Observatorul de Covasna și pe CovasnaMedia.ro, datorită proiectelor și implicării de care a dat dovadă de-a lungul timpului. Pe lângă rezultatele bune pe care le obține cu elevii săi la diferite concursuri școlare, Otilia Buzea are grijă să le ofere celor mici și alte oportunități de dezvoltare, în afara orelor obligatorii de la școală. Astfel, coordonează trupa de teatru „N.R. – Be You” și a pus bazele festivalului „Actor Fest”, proiecte care s-au bucurat de un real succes la nivel local și nu numai. Tocmai de aceea, în cadrul campaniei „Femei care fac diferența: 20 de portrete”, lansată cu ocazia sărbătoririi a 20 de ani de existență a ziarului nostru, am vrut să aflăm de la Otilia Buzea ce o motivează să se implice atât de mult în viața comunității, dar și dacă există un model feminin care o inspiră. Detalii, în interviul următor.
Aveți un model feminin care vă inspiră? Cine este și ce calități are?
Viața mea fără mentori de calitate nu ar fi fost așa cum este acum. Cel mai important mentor, care a pus bazele educației mele, a fost mama mea, căreia îi mulțumesc enorm pentru devenirea mea ca om. Următoarele mele modele feminine au fost profesoarele mele de limba română din gimnaziu, doamna Aioanei Teodora, și liceu, doamna Marika Badiu. Nu întâmplător, am devenit profesor de limba și literatura română! Am apreciat la ele profesionalismul, obiectivitatea, rigurozitatea, pasiunea cu care își țineau orele, pasiune pe care mi-au insuflat-o și mie. Nimic nu se făcea cu jumătăți de măsură și niciodată nu se făcea rabat de la calitate. Îmi aduc aminte cât de uimită eram de scrisul doamnei Aioanei pe tablă cu mâna stângă. Avea un scris atât de frumos! Eram de-a dreptul fascinată. Îmi aduc aminte de asemenea de entuziasmul dânsei, pe care nici astăzi, deși anii au trecut peste dânsa, nu l-a pierdut. Îmi aduc aminte de orele de limba română din liceu cu doamna Marika Badiu, care se transformau în adevărate seminare de facultate. Iubeam acele ore datorită oamenilor din spatele orelor. Nu vreau să uit un alt model feminin din viața mea care completează mentorii din gimnaziu și liceu: doamna Pătrunjel Doina. Un om riguros, obiectiv, implicat, determinat, foarte meticulos și atent la detalii, neobosit pot spune. Nu face niciodată lucrurile pe jumătate, iar calitatea primează în tot ceea ce face. Datorită dânsei, provocărilor sale, am avut doar câștiguri sufletești în cariera mea profesională. Mi-o aduc aminte ca formator la cursul IntelTeach, când imposibilul se transforma zi de zi în posibil. Acest curs s-a resimțit în cariera mea profesională. Gradul I a stat sub semnul acestui curs, precum și primul titlu de Creator de educație pe care l-am primit. Am învățat de la acești oameni minunați tot ceea ce s-a putut învăța și parte din devenirea mea le-o datorez. Vă mulțumesc, oameni valoroși! Voi sunteți cei care m-ați inspirat!
Cum credeți că ar trebui să ne raportăm la timp, cel pe care multe femei îl consideră cel mai mare inamic?
Timpul nu poate fi considerat un inamic. Timpul e prețios și într-adevăr „nu are răbdare" întotdeauna, după cum spunea și scriitorul Marin Preda. Timpul este aliatul nostru dacă știm să îl valorificăm. Atunci când nu-mi ajunge ziua pentru ceea ce am de făcut, transform noaptea în zi (pot spune că se întâmplă destul de des acest lucru). Pot spune că sunt într-un continuu maraton cu mine, cu timpul, și încă funcționează și acea sintagmă „ultima sută de metri". Cert este că mă bucur că există timp pentru provocările pe care mi le oferă viața și îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt sănătoasă și face în așa fel încât să-mi ofere acest timp de care toată lumea se plânge. Depinde acum de fiecare cum valorifică timpul pe care îl deține.
Cum vă găsiți motivația zi de zi pentru a vă implica și duce la capăt toate proiectele pe care le coordonați sau din care faceți parte?
Motivația mea în tot ceea ce fac sunt copiii. Datorită entuziasmului elevilor mei, vin și provocările. Proiectele pe care le inițiez sunt pentru ei și vor exista atât timp cât va exista dorința lor de a participa, de a accepta aceste provocări. Am mers mereu pe ideea că un copil se dezvoltă foarte mult prin activitățile extrașcolare, unii dintre ei regăsindu-se pe sine prin aceste activități. Am încercat să îi implic în proiecte de calitate, pentru a le oferi soluții pentru devenirea lor ca oameni. Ce motivație mai mare îți trebuie când vezi un copil care la clasă nu reușește să învețe o lecție, se poticnește la scris, nu-i iese niciun calcul, iar la teatru reușește să rețină un scenariu întreg, să urce pe scenă și să interpreteze atât de bine spre uimirea multor colegi de-ai mei? Adevărata față a copiilor o descopăr aici, în proiectele pe care le propun pentru ei. Motivația este alimentată și de copiii mei personali, recunosc! O dorință nu le-am îndeplinit-o. Aceea de a implementa un proiect Erasmus în școală până ca ei să meargă la liceu. Urmează... Așadar, nu adulții mă motivează, ci copiii, învățăceii mei. Doresc tuturor elevi așa cum am avut și am eu.
Cum se împacă viața de familie și viața profesională?
Ca să răspund la această întrebare mă voi lega de întrebarea legată de timp. Cel mai mare regret al meu este că timpul petrecut alături de cei de-acasă îmi este insuficient. E destul de greu să găsesc echilibrul aici, DAR am o familie minunată care înțelege ceea ce fac și mă susține în tot ceea ce fac. Fără susținerea, îngăduința, ajutorul lor nu aș reuși să realizez atât de multe. Până la ora actuală, copiii mei au fost implicați în toate proiectele mele. Am fost împreună în tot și-n toate. Șahul, „Gambitul prieteniei", în școala noastră s-a născut din pasiunea lui Sebi pentru șah, care juca alături de alți colegi șah în timpul pauzelor. Profesorul de engleză l-a descoperit și a fructificat această pasiune prin organizarea concursului „Gambitul prieteniei". Mi-am învățat copiii să fie deschiși la provocările pe care școala le oferă. Îi mulțumesc soțului pentru că este alături de mine, deși uneori îmi spune „Termini cu una și începi cu altceva! Așa ești tu". Așa sunt eu și iubesc enorm ceea ce fac. De foarte multe ori uit de mine când vine vorba de proiectele școlii, de tot ce înseamnă munca la școală. Merg la școală, nu la muncă, iar elevii de la școală sunt „copiii mei".
În săptămânile următoare vom continua să vă prezentăm „Covasna femeilor care fac diferența”, adică o serie de 20 de interviuri cu tot atâtea femei din județ care și-au pus amprenta asupra comunității noastre. La final, voi, cititorii, veți putea vota, după ce veți afla povestea fiecăreia, care dintre cele 20 de femei v-a impresionat cel mai mult prin acțiunile și realizările sale.
