Interviu din cadrul campaniei „Femei care fac diferența: 20 de portrete”

Claudia Bândea are pe listă pacienți de la cei mai mici, până la oameni pe care, așa cum spun în glumă chiar ei, „Dumnezeu i-a uitat pe pământ”. Îi tratează însă pe toți cu aceeași dragoste și dăruire fără margini. Cei care o cunosc, o vor descoperi dintr-o perspectivă nouă, mai sensibilă și mai personală, iar cei care nu au avut ocazia să o întâlnească, vor face cunoștință cu un om care își iubește și își respectă cu toată inima familia, profesia și pacienții. Cum arăta spațiul în care și-a început activitatea, cine o inspiră pe plan personal și profesional, dar și ce înseamnă jocul „de-a albinele”, aflați în acest interviu.

– Cine este Claudia Bândea și ce roluri are în prezent?

O covăsneancă la origini, născută chiar în orașul Covasna, în prima lună a anului 1978, în timpul unei ierni grele, când mama mea a fost dusă din comuna Zăbala (unde locuiau părinții atunci), de către tatăl meu, la maternitatea din Covasna, să mă aducă pe lume. În acele vremuri, nu exista ecograf, nu știau părinții ce vor avea, fiind primul lor copil născut. Ambii părinți au provenit din perechi de gemeni, și mama avea soră geamănă, și tată avea frate geamăn. Gemeni univitelini (identici) astfel că luau în considerare că și ei, la rândul lor, o să aibă copii gemeni. Mama era mică de statură (155 cm) și îmi povestea că era atât de mare în ultima lună încât erau siguri că vor avea gemeni (măsura ei la pantofi era 36, iar la maternitate a plecat încălțată cu pantofii tatălui meu, care purta 42 la picior). Nu, nu au fost gemeni... a fost unul singur născut, dar mare și la lungime și la greutate (adică eu).

Din pricina serviciului tatălui meu, am perindat în mai multe comune din județ. Din Zăbala, ne-am mutat în Zagon, unde am urmat grădinița și primele patru clase generale. Ulterior, din clasa a VII-a, părinții m-au transferat la Brașov, la îndemnul unor profesori care au văzut în mine un potențial mai mare dacă aș urma cursurile unei școli urbane (meritul profesorilor Ciobanu Mirela, Negulescu Gheorghe, Mușat Larisa).

Astfel că în Brașov am terminat toate școlile, inclusiv Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universității Transilvania în anul 2002. Stagiatura am efectuat-o în cadrul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Fogolyan Kristof” din Sfântu Gheorghe, (fiind ultima promoție care am mai prins anul de stagiu), iar ulterior mi-am dat Rezidențiatul pe Medicină de Familie.

Am început activitatea în comuna Valea Mare, unde, prin concurs organizat de DSP Covasna, am participat și am fost admisă. Și așa am început cariera mea de medic, tot într-o iarnă grea, când, în luna februarie 2004, din casă în casă, prin nămeți până la genunchi, am umblat să îmi adun un număr de pacienți pentru a putea încheia un contract cu CAS Covasna.

Sediul unde am început prima dată activitatea medicală era într-o anexă a unei case, o bunică de bună credință (Reveica o chema) mi-a cedat spațiul, o singură cameră, în care făceam și consultații medicale, și recomandări, și tratament, și vaccinări. O cameră fără apă curentă, o fereastră mică în care chiar și ziua trebuia să stau cu becul aprins și cu o sursă de încălzire proprie (o sobă mică pe lemne). Dar eram tare mulțumită că aveam unde să stau și să acord asistență medicală cetățenilor comunei.

Ulterior, m-am mutat într-o anexă a Căminului Cultural, unde am activat până în primăvara anului 2016, când, în urma unor lucrări de decopertare ale acoperișului efectuate pe toată clădirea Căminului Cultural, nu s-au luat măsurile necesare de protecție și, în urma ploilor abundente din câteva zile consecutive, cabinetul medical a fost compromis.

Astfel am venit ca medic de familie în Sfântu Gheorghe, prin achiziționarea unui praxis de la un medic de familie care s-a retras din activitate (d-na dr. Szabo Toth Olga).

Pe plan profesional, sunt medic primar medicină de familie, cu pacienți de la 0+ la 100+.

Da, cea mai vârstnică pacientă de pe lista mea, doamna Rozsa, are 100 de ani împliniți în septembrie 2022 și afirmă deseori că pe ea „Dumnezeu a uitat-o pe pământ”.

Îmi plac bebelușii, îmi plac copiii, îmi plac femeile însărcinate, îmi plac bunicile și bunicii. Acesta este motivul pentru care am ales această specialitate medicală – Medicină de Familie, să pot ajuta, trata, vindeca toate categoriile de pacienți, de la nou născuți la centenari.

Pe plan personal, sunt soție și mama a doi copii minunați, Anisia (13 ani) și Andrei (6 ani), care sunt sursele mele de putere, pentru fiece zi lăsată de Bunul Dumnezeu. Orfană de ambii părinți și toți bunicii, prețuiesc cu mult mai mult bătrânii neamului nostru, iar vorbele blânde precum bunico, bunicule, mamaie sau tataie, mult pot bucura ziua unui pacient vârstnic în cursul unui dialog la cabinet. Există o zicală din popor: Cine nu are bătrâni să își cumpere. Eu aș completa: Și cine are să îi îngrijească și să îi iubească!

– Aveți o persoană care vă inspiră? Cine este și ce calități are?

De-a lungul vieții, de mic copil, am învățat și copiat începând de la educatoare (doamna Amalia Asztalos), la învățătoare (doamna Anca Bâlea), la profesori sau medici din timpul facultății, ceea ce am considerat că mi se potrivește mie, mă ajută și mă inspiră, atât pe plan personal, cât și profesional. Mentori au fost și vor rămâne în sufletul meu fiecare în parte și dacă de la unul am copiat stilul de a fi blând la vorbă, de la altul am furat modul de a face față unui diagnostic crunt pe care trebuie să îl comunic pacientului sau aparținătorilor.

Și, desigur, cei șapte ani de acasă, educația primită de la părinții mei, Joița și Ioan Nete, au pus bazele solide în formarea mea în viață!

– Cum arată o zi obișnuită din viața dumneavoastră?

Nicio zi nu se aseamănă cu alta. Dacă diminețile par la fel, fiind prima care mișună prin casă din zorii zilei, pregătesc micul dejun la copii, cafeaua, pachetele de mâncare pentru copii, trezirea și mobilizarea întregii familii, ceea ce se întâmplă peste zi poate fi oricând, altfel. Pentru că și pacienții sunt alții, patologiile sunt diferite, bolile îmbracă alte tablouri clinice, întrevederile, adunările, simpozioanele medicale sunt altele, noi, aducătoare de știință, de informații și de date medicale actuale.

Îmi plac zilele când ne jucăm de-a albinele cu copiii, vaccinez toate categoriile de copii. Știu cât de multă protecție primește acel copil prin una-două înțepături, îi pup, îmbrățișez, alint, dezmierd, îi recompensez cu dulciuri, diplome, ștampile pe mânuțe, baloane, abțibilduri pentru cei mai mari, și astfel nici eu, nici echipa mea de la cabinet nu suntem pe post de Bau-Bau pentru kinderi, cum le spun eu.

Serile, ne adunăm cu toți ai casei, după ce, în prealabil, după programul de cabinet, mai merg la domicilii acolo unde sunt solicitată sau pentru efectuarea unei prime evaluări medicale a nou-născuților, la externarea din maternitate.

– Ce vă place să faceți atunci când vreți să vă destindeți și să scăpați de stresul acumulat?

Îmi place lectura. Dar și aceea de profil, articole medicale, publicații medicale, citesc prevederi legale contractuale care mă interesează în practica de zi cu zi (nu îmi sunt foarte pe plac, dar îmi sunt necesare). Urmăresc și o parte din serialele medicale care difuzează pe canalele TV și îmi place să cred că pe viitor medicina în România va fi la fel ca în filme! Că vor fi medici din toate specialitățile, vor fi respectați și vor putea practica medicină oriunde în țară fără a avea constrângeri și limite de exercitare a acestei profesii nobile.

Puținul timp liber rămas îl petrec cu familia, cu copiii. Ne plac ieșirile, oriunde ne simțim bine, iar dacă suntem prea obosiți cu toții, rămânem acasă, gătim, gospodărim sau ne jucăm împreună.

Ori de câte ori am ocazia, merg cu o floare și o candelă la căpătâiul mormântului părinților mei în satul Băcel, în semn de prețuire și respect pentru sacrificiile și eforturile depuse ca eu să fiu azi ceea ce sunt... mamă, soție, medic!

– Ce vă face fericită?

M-am născut să iubesc oamenii. Îmi plac oamenii de la mic la mare, îmi place să interacționez cu ei, să relaționez. Îmi place să îmbrățișez, să zâmbesc, să glumesc...

„- Ce auziți, doamna doctor, la inimă?...

- Aud cum declară că vă iubiți soția!... și zâmbesc”. Cam așa începe un dialog între un pacient îngrijorat că are dureri precordiale (la inimă) și se prezintă la cabinet, îngândurat.

Mă simt fericită și împăcată sufletește când dăruiesc. Și dăruiesc ori de câte ori am ocazia, acolo unde știu că nu există sau este puțin din ceea ce este necesar.

Același sentiment l-am insuflat și copiilor mei și sunt tare bucuroasă când văd că vor a dărui o pâine sau un corn unei persoane nevoiașe sau din jucăriile sau hăinuțele lor rămase mici, cu drag le oferă copiilor săraci.

Un sentiment de mulțumire maximă să dăruiești, fără să primești nimic în schimb... doar împăcare sufletească!

A dărui poate fi o îmbrățișare, o recomandare, un sfat sau un bun necesar, un zâmbet sau o privire caldă, o vorbă blândă sau un tratament care vindecă atât trupul, cât și sufletul omului!

***

Interviul face parte din campania „Femei care fac diferența: 20 de portrete”. În perioada 10 martie – 12 mai, în paginile ziarului Observatorul de Covasna ați putut găsi o serie de 20 interviuri cu femeile din județ care și-au pus amprenta asupra comunității noastre. Colecția este disponibilă și pe covasnamedia.ro, la categoria „Femei care fac diferența”.