CULTURA 23 august 2016

Proiect de reabilitare a Muzeului Naţional Secuiesc

de Iulia Drăghici - Taraș | 1222 vizualizări

Consiliul Judeţean (CJ) Covasna depune în această săptămână la Alba Iulia un proiect, cu o valoare totală de 22 de milioane de lei, pentru reabilitarea şi modernizarea Muzeului Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe. Lucrările îşi propun să dubleze numărul de vizitatori prin deschiderea turnului pentru accesul persoanelor, dar şi prin aducerea muzeului la standarde europene.

„Scopul nu este numai reabilitarea clădirii, ci şi punerea în valoare a obiectului de patrimoniu”, a declarat marţi, în cadrul unei şedinţe extraordinare, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamás Sándor. Acesta a mai punctat: „Este o clădire emblematică a judeţului, care a fost proiectată de marele arhitect Kós Károly şi finalizată între anii 1911 şi 1913. Pentru extinderea clădirii principale a fost elaborat un proiect în anul 1936, în perioada interbelică, lucrarea realizându-se însă numai în anul 1982. Din acest an nu a mai avut loc nici o intervenţie majoră”.

Potrivit preşedintelui CJ Covasna, valoarea totală a proiectului este de 22 de milioane de lei, respectiv 4,85 de milioane de euro. Contribuţia de 2% şi cheltuielile eligibile pe care le suportă Consiliul Judeţean  vor ajunge la 4 milioane de lei.

„În primul rând va fi o îmbunătăţire a infrastructurii, în general. Avem foarte mari probleme la capitolul apă pluvială, drenaj sau instalaţie electrică. Parcul în sine necesită modificări. Vorbim despre o modificare generală a ansamblului muzeal. Pe lângă asta, mai dorim să facem o modernizare a funcţiilor Muzeului pentru că acum 100 de ani când s-a proiectat clădirea, nu exista pedagogie muzeală. Trebuie să ţinem pasul cu timpul şi cu instituţiile muzeale din Europa. (...) Prin această modernizare o să poată fi expuse de cinci ori mai multe obiecte muzeale. Dorim să facem depozite vizitabile. (...) O să apară şi obiecte care nu au fost expuse până acum. Spre exemplu vom expune diplome ale nobililor din Evul Mediu. Acestea se află sub lacăt. Ele necesită nişte vitrine cu vacuum, care nu permit nici cea mai mică mişcare a temperaturii. Cu siguranţă o să apară şi noutăţi”, a spus directorul Muzeului Naţional Secuiesc, Vargha Mihály, care a mai complatat: „Turnul, care este simbolul muzeului şi care este un simbol al arhitecturii făcute de Kós Károly, va putea fi vizitat. L-am degajat şi dorim să facem un spaţiu expoziţional. Turistul va putea urca în turn, va putea bea o cafea şi se va putea uita prin geamurile acelea interesante”.

Ultimele investiţii la Muzeul Naţional Secuiesc au fost făcute în urmă cu patru ani, potrivit directorului Vargha Mihály. „Au fost investiţii care nu au suportat amânare”, a spus acesta.

Anual, circa 55.000 de vizitatori trec pragul Muzeului Naţional Secuiesc. „Unul din obiectivele modernizării este dublarea numărului de vizitatori”, a mai precizat directorul instituţiei.

Distribuie articolul:  
|

CULTURA

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.