Pe 12 august, din Motive Extrem-Orientale, artistul Ion Lazăr vă aşteaptă la Arcuş
În perioada 9-16 august, Centrul de Cultură Arcuş găzduieşte expoziţia de pictură şi grafică a artistului Ion Lazăr, profesor la Academia UNARTE din Bucureşti. Expoziţia va fi deschisă de jurnalistul Aristotel Bunescu, vineri, ora 19, în Galeria din Grajd a Centrului de Cultură Arcuş, în prezenţa artistului.
Ion Lazăr s-a născut la Bucureşti, pe 22 iulie 1960 şi este absolvent al Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, secţia Pictură de Şevalet, promoţia 1985. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din 1990, iar în calitate de Lector universitar doctor coordonează cursul „Tehnicile picturii, cromatologie şi restaurare” al Catedrei de Pictură din cadrul Universităţii Naționale de Arte Bucureşti.
Expoziţii personale: Bucureşti (1992, 2003, 2011), Arcuş (2010), Dej (2000), Blaj (2006), Sfântu Gheorghe (2010).
Este autor al volumului de eseuri „Această enigmă, pictura” şi redactor al tratatului „Curs de desen” de Traian Brădean.