ACTUALITATE Acum 1 ora, 15 minute

Horoscop 23 octombrie 2026 (vineri)

de Covasna Media | 116 vizualizări

Vineri, 23 octombrie, Soarele intră în Scorpion, unde va rămâne până pe 22 noiembrie. Începe o perioadă de intensificare a trăirilor afective, aprofundare a relațiilor și a preocupărilor legate de bani, intimitate și transformările personale.

Scorpionul este un semn al perseverenței, al pasiunii și al interesului pentru ceea ce se află dincolo de aparențe.

Soarele se apropie totodată de conjuncția cu Venus retrogradă, ceea ce pune în evidență relațiile și valorile personale. Avem parte de experiențe ce ne determină să acordăm mai multă atenție dorințelor proprii și felului în care ne raportăm la persoanele importante din viața noastră.

Berbec

Primești o propunere de a deveni beneficiar al unui bun sau al unei sume de bani pe care cineva dorește să ți-o lase în viitor. Gestul te surprinde și începi să te interesezi de formalitățile necesare pentru ca dorința persoanei respective să fie respectată.

Taur

O persoană cu care ai colaborat ocazional îți propune să transformați această colaborare într-un parteneriat stabil. Îți prezintă proiectele pe care le are în vedere și discutați despre contribuția fiecăruia. Perspectiva unei relații de durată te atrage.

Gemeni

Te hotărăști să faci un control medical preventiv pe care nu l-ai mai efectuat de ceva vreme. Sau te gândești să renunți la o dependență ori să introduci un obicei sănătos în programul tău zilnic. Vrei să acorzi mai multă atenție sănătății în perioada următoare.

Rac

O persoană recent cunoscută îți spune că ar dori să vă cunoașteți mai bine. Discuția vă apropie și stabiliți să petreceți mai mult timp împreună, într-un cadru în care să puteți vorbi fără grabă.

Leu

În familie apare propunerea de a păstra și restaura un obiect sau o piesă veche de mobilier, în loc să fie înlocuită. Te interesezi de demersurile și costurile necesare, fiindcă obiectul are o semnificație aparte pentru cei apropiați.

Fecioară

Primești ocazia să intervievezi o persoană care a avut un rol important într-un eveniment despre care ai auzit multe versiuni. Pregătești întrebări și te bucuri că vei putea afla detalii direct de la cineva care a fost prezent.

Balanță

Cineva îți face o ofertă pentru un obiect pe care îl folosești rar, dar de care ești atașat. Oferta este tentantă, însă îți dai seama că valoarea lui sentimentală contează mai mult pentru tine decât suma pe care ai primi-o. Alegi să îl păstrezi.

Scorpion

Soarele intră în semnul tău și inaugurează o perioadă în care preocupările personale capătă mai multă importanță. Te hotărăști să reiei o activitate la care ai renunțat din lipsă de timp și îți rezervi de acum un interval fix pentru ea.

Săgetător

Ajungi să petreci câteva ore într-un loc în care accesul este limitat, precum birourile unei instituții, culisele unui teatru sau o arhivă. Ai ocazia să vezi materiale păstrate departe de public și să afli cum sunt organizate și conservate.

Capricorn

Un prieten îți propune să vă implicați într-o inițiativă dedicată unei cauze pe care o susțineți amândoi. Afli ce activități sunt planificate și alegi o responsabilitate potrivită experienței tale, cu intenția de a contribui pe termen mai lung.

Vărsător

Primești o invitație să participi la o întâlnire profesională alături de persoane cu funcții de conducere. Ai ocazia să îți prezinți activitatea și să discuți despre perspectivele de dezvoltare ale domeniului în care lucrezi.

Pești

Te interesezi de posibilitatea de a obține o certificare profesională recunoscută atât național, cât și internațional. Afli ce competențe sunt evaluate și ce presupune examenul, iar perspectiva de a-ți valorifica pregătirea într-un mod nou  îți stârnește interesul.

Horoscop întocmit de clubmistic.ro

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

ANUNŢ

Acum 1 ora, 17 minute

ANUNȚ!

Acum 16 ore, 30 minute

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.