Interviu cu maestrul naiului, Gheorghe Zamfir, aflat în aceste zile în judeţul Covasna unde are loc prima ediţie a „Festivalului Zamfir” Maestrul naiului, Gheorghe Zamfir, se află în aceste zile la Sfântu Gheorghe, unde se desfășoară prima ediţie a Festivalului Naiului Gheorghe Zamfir. Este un eveniment pe care şi l-a dorit foarte mult Gheorghe Zamfir și care în sfârșit aduce recunoașterea totală de care maestrul s-a bucurat până acum doar peste hotare, poate. În aceste zile de Festival, Gheorghe Zamfir a oferit inclusiv un concert cameral la Centrul de Cultură Arcuș, unde a cântat alături de Cvartetul Tiberius al Filarmonicii din Târgu Mureș și de primul oboist al Filarmonicii „George Enescu” din Bucureşti, Adrian Petrescu. Gheorghe Zamfir a interpretat compoziții vechi de-ale sale, compuse în anii de exil și despre care a afirmat că marea majoritate au fost cântate în premieră acum la Arcuș. Gheorghe Zamfir și-a încântat audiența nu doar prin interpretarea propriilor compoziții ci inclusiv prin vorbele calde și sinceritate – modalitate în care a acordat și un interviu exclusiv pentru Observatorul de Covasna. – Maestre, ce înseamnă pentru dvs. acest festival care vă poartă numele? – E un vis de-al meu, care durează de peste 20 de ani. Am luptat pentru el ca și pentru crearea unei orchestre naționale de folclor – dar asta nu am reușit. Cu contribuția reprezentantului covăsnenilor în Ministerul Culturii, Emil Pantelimon, s-a reușit organizarea Festivalului Gheorghe Zamfir. Un festival care sper că va crește de la an la an și va deveni tot mai complex, cu cât mai mulți artiști invitați, cu secțiune de concurs, premii, expoziții, astfel încât să devină reprezentativ în cultura românească. Prima ediție cred că a fost un succes deplin și sunt convins că oamenilor de aici le-a plăcut – am simțit asta din atitudinea lor, din prezența lor. M-au impresionat oamenii, inclusiv faptul că le-a plăcut muzica de cameră, un gen puțin explorat la noi. M-am simțit minunat aici, inclusiv prin faptul că am putut să mă exprim într-o paletă largă: muzică, pictură, poezie, compoziție de muzică. Așa că le mulțumesc tuturor celor care au sprijinit și au făcut posibil acest festival! – Ați cucerit întreaga lume cu naiul… cum ați ales acest instrument? – Cred că naiul m-a ales pe mine. De mic am vrut să fac muzică, iar pe la 12 ani i-am spus tatălui meu că dacă nu mă dă la muzică, mă sinucid. Dar eram cu acordeonul pe vremea aia, nu cu naiul. Dar m-a descoperit profesorul Fănică Luca, care a salvat naiul românesc de la dispariție și apoi mi l-a dat mie. Cum am zis, eram cu altele în cap, dar Fănică Luca m-a remarcat, mi-a remarcat configurația gurii, m-a pus să-i suflu în palmă și mi-a zis că-s bun pentru nai. Până atunci însă a fost o întreagă aventură, am fugit vreo trei luni, el m-a căutat, a ajuns până la Gheorghe Gheorghiu-Dej, a fost un periplu uluitor; apoi m-am întors la nai… și am reușit să înțeleg instrumentul, să fac o muzică deosebită, să duc mai departe naiul, să nu se piardă. Inclusiv prin compozițiile pentru nai – nu e vina mea că alții nu s-au gândit înainte la acest instrument, sau că prea puțini au făcut-o. Fănică Luca mi-a zis că el a făcut puțin acolo unde eu voi face mult, mi-a făcut crucea pe frunte – ca un miruit de mentor și… ăsta mi-a fost destinul! – Dacă nu ați fi făcut muzică, ce ați fi făcut? – Tot muzică! Ce era să fac, dacă n-am știut altceva…? Asta a fost dorința mea cea mai vie. – Mai aveți emoții pe scenă? – Dintotdeauna am avut, nu m-am lecuit. Iau pastile pentru asta. Din 1978 și până azi am fost mereu ca un copil pe scenă: mi-au tremurat mâinile, gâtul, capul, picioarele, trupul. Și nu am reușit să mă calmez decât cu pastile. Cu tot succesul meu, în orice concert eu iau pastile. Pentru că fiecare sunet al meu e o trăire, o parte din mine și din poporul meu, pentru că toate compozițiile mele sunt dedicate lui Dumnezeu și poporului român. – Ați vorbit zilele acestea despre perioada exilului – cum v-a influențat aceasta cariera? – A fost cea mai fructuoasă perioadă pentru creație, cu toate că exilul m-a marcat enorm pe plan de sănătate, psihic… a fost un chin cu lacrimi multe, un surghiun foarte greu de suportat, cu suferințe care au continuat și după ce am revenit în țară după 1990, când foarte mulți politicieni s-au transformat în adevărați torționari. M-au chinuit și m-au schingiuit, m-au pedepsit în așa hal încât m-au marginalizat într-un chip atât de odios încât nu există calificativ. – Dar ce v-ați așteptat să găsiți când ați revenit în țară? – Am crezut că voi găsi români de-ai mei, în ale căror vene curge același sânge cu al meu, că vor înțelege exilul meu și-mi vor da posibilitatea să particip la dezvoltarea culturii românești. Am crezut că după ani întregi în lume, voi putea să mă exprim la mine-n țară… dar nu, mi s-au barat toate ușile, nu am avut nicio posibilitate de a face ceva. – Ce ați vrut să faceți și nu ați reușit, odată cu revenirea? – Am vrut doar să creez. Orchestra națională de folclor a fost marea mea dorință și putea deveni un brand cu care ne puteam mândri în toată lumea. Puteam să impun, așa cum m-am impus în anii gloriei mele, cu un taraf; puteam să o fac din nou, cu o orchestră mare - și astăzi, România ar fi avut o imagine colosală. – Dar v-ați gândit la o școală independentă, pentru tinerii care vor să urmeze naiul, tocmai pentru ca acest instrument să nu se piardă…? – Am fost cinci ani profesor la Conservatorul din București, dar am fost înlăturat și de acolo. O școală independentă…? Ce ce bani? Nu mi s-a dat niciun fel de considerație, nicio atenție, nimic. Cum am revenit în țară, am spus adevăruri care au durut atât de mult încât imediat am fost marginalizat. – Dar tineri de viitor în nai cunoașteți? – Am avut zece studenți buni cât am predat la Conservator, poate au fost și mai mulți talentați. Eu am fost însă înlăturat prin complot și acolo a ajuns o persoană lugubră, purtătoare ilegală de instrument, fără a fi făcut naiul cu nimeni și care strică talentele. A fost pusă politic, reprezintă altceva și distruge în mod voit tinerii de acolo. Nu am ce face, nu mă pot bate cu forțele politice ale țării. Acum, acest Festival de la Sfântu Gheorghe îmi dă o speranță pentru tineri: pe viitor vreau să includem un master-class care va fi o șansă pentru cei care chiar vor să învețe ceva. – V-au dezamăgit românii? – Enorm! Cu toate că atunci când am revenit în 1997, după cel de-al doilea exil, m-au tratat foarte atent, sensibil… însă de atunci și până acum, lumea s-a schimbat enorm. Chiar dacă felul în care am fost tratat a influențat tineretul, care s-a orientat spre muzica americană, de prost gust, ceea ce ei numesc latrina muzicală, o muzică fabricată într-o uzină colosală de melodii și armonii distrugătoare, care ne decimează creierul și spiritul. – Dar ce muzică ascultă Gheorghe Zamfir? – Păi nu ascult decât preclasicii. Eu am alte păreri despre muzică și cu toate că pe două discuri am interpretat și cele mai frumoase arii din operă, nu am o părere foarte bună despre operă și nici despre muzica simfonică, care de la Beethoven încoace a devenit o muzică de conflict. Au apărut durerea, revolta, acțiunea, omul revoluționar, care se răzbună. Iar opera a fost un dezastru, pentru că a arătat omul pe scenă în toată hidoșenia lui. Opera clasică din secolul 20 a fost un dezastru – nu arată decât conflicte, asasinări, gelozie, boli, ură, egoism, răzbunare… – Și atunci, mai pot fi salvați tinerii? Cum? – Nu avem cum să-i salvăm, pentru că americanii au copleșit totul și nu se mai poate face nimic. Dacă nu există o revoluție în sunet, măcar pe plan național, e totul pierdut. Pentru că americanii domină totul, nu vor să cedeze bucata de ciolan planetar pe care o păzesc ca pe Sfintele moaște; au acaparat toate popoarele, au impregnat cu muzica lor toate culturile și de aici vine un dezastru planetar. – Ați spus că v-au dezamăgit românii… Chiar și așa, vă mai iubiți țara? – Îmi iubesc țara și poporul în mod visceral. Pentru poporul ăsta am bocit, pentru el m-am rugat în toate catedralele lumii, lui i-am adresat mesaje, lui îi adresez zi de zi rugăciunile mele. Poporului meu, țării mele pe care am iubit-o și am reprezentat-o! Iubesc tot ce-i românesc, cu tot ce ține de pădure, câmpie, de glie, de țăranul român, de toți oamenii care respiră în țara asta. Însă nu-mi place că ei se orientează către non-valori care nu au făcut decât să ne decimeze spiritul și credința pe care am avut-o în noi înșine… ne-am îndepărtat de Dumnezeu, ca popor. – S-a vorbit mult despre succesul și averea pe care ați acumulat-o. Sunteți un om bogat? – Sufletește da. Material nu. Am lucruri acumulate ca orice om, dar nicidecum averea despre care vorbesc unii. Am cărți, discuri, benzi. Am pierdut bani mulți în viață, mi-au fost furați… am produs enorm, puteam fi cel mai bogat artist… dar nu! – Vă simțiți vreodată singur? – Nu, pentru că-l am pe Dumnezeu, am muzica și prietenii apropiați. Mi-am format o lume a mea – cu oameni dragi și mulți căței. Mă retrag în lumea mea, în speranța că voi mai putea compune ceea ce mi-am propus de multă vreme – lucruri pe care le am în cap dar pentru care-mi lipsește un singur lucru: liniștea. Fluidul, dorința, inspirația, toate există. Nu am însă liniștea și pacea pe care le aveam înainte de a reveni în țară. – În încheiere, aș vrea să transmiteți un mesaj tinerilor și tuturor celor din Sfântu Gheorghe. – Tinerilor le spun să părăsească cultura străină, muzica americană care distruge spiritul… Chiar și aceste manele, promovate prin țigani (eu nu le zic romi, nu există acest cuvânt), sunt fabricate de oculta care urmărește distrugerea spiritului. Țiganii sunt plătiți de ocultă pentru a distruge obiceiurile și tradițiile noastre… Oamenii trebuie să reziste însă, să nu cedeze presiunilor. Să se păstreze curați, să respingă prostul-gust, presiunile televizorului, tot ce e urât și murdar. Căci doar așa ne putem păstra tradițiile, ceea ce e curat și frumos în noi! Citeşte şi Maestrul Gheorghe Zamfir, propus pentru titlul de Cetățean de Onoare al mun. Sfântu Gheorghe