ACTUALITATE Acum 15 minute

Iarna își intră în drepturi. Atenție sporită la volan!

de Covasna Media | 43 vizualizări

Temperaturile au scăzut considerabil, iar în unele zone ale județului precipitațiile sunt deja sub formă de ninsoare. În aceste condiții, carosabilul poate deveni alunecos, iar vizibilitatea poate fi redusă.

Pentru a preveni producerea unor evenimente rutiere, polițiștii le recomandă conducătorilor auto:

* Să adapteze viteza la condițiile de drum și să evite frânările și manevrele bruște;

* Să păstreze o distanță suficientă față de vehiculul din față;

* Să evite depășirile riscante și să manifeste prudență sporită în curbe, pe poduri și în zonele umbrite;

* Să utilizeze luminile corespunzătoare și să se asigure că parbrizul, geamurile și sistemele de iluminare sunt curate;

* Să verifice starea tehnică a autovehiculului și să se asigure că acesta este echipat cu anvelope de iarnă.

Atenție! Potrivit legislației rutiere, utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, indiferent de perioada calendaristică.

În cazul autovehiculelor de transport marfă cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone și al celor destinate transportului de persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, legea prevede obligativitatea echipării cu anvelope de iarnă și montarea pe roțile axelor de tracțiune a lanțurilor ori a altor echipamente antiderapante certificate.

Totodată, în condițiile în care partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață, zăpadă bătătorită sau mâzgă, viteza nu trebuie să depășească 30 km/h în localități și 50 km/h în afara acestora.

Recomandăm tuturor participanților la trafic să se informeze înainte de plecarea la drum cu privire la condițiile de circulație și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri.

Prudența la volan și adaptarea conduitei la condițiile meteo pot face diferența!

(Sursa: IPJ Covasna)

Distribuie articolul:  
|

ACTUALITATE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.