Tomi Janežič a revenit la Teatrul Tamási Áron pentru un spectacol cu rădăcini în poveștile personale ale actorilor
Următorul spectacol al Teatrului Tamási Áron este semnat de renumitul regizor sloven Tomi Janežič, care va pune în scenă un text construit pe baza poveștilor de viață ale actorilor. Regizorul a lucrat online cu Trupa încă de la începutul lunii octombrie, iar în 9 noiembrie a sosit la Sfântu Gheorghe și a început repetițiile cu actorii, în Sala Studio, noua producție având programată premiera în decembrie.
Tomi Janežič este considerat unul dintre cei mai importanți regizori ai teatrului contemporan, creator al unor spectacole care emoționează profund și, în același timp, provoacă la o adâncă reflexie. Montările lui Janežič impresionează prin inventivitatea și originalitatea viziunii regizorale, esențial pentru el fiind nu interpretarea textelor dramatice, ci construirea unei relații autentice cu oamenii: cu actorii și întreaga echipă de creație, iar în cele din urmă cu publicul. În timpul repetițiilor, folosește metoda psihodramei pentru a descoperi / activa resursele creative ale actorilor și pentru a crea un mediu sigur, favorabil exprimării autentice și procesului de creație. Montează constant spectacole în Slovenia, Croația, Serbia, Italia, Norvegia, Portugalia, România, Bulgaria, Rusia și în alte țări. Producțiile sale au fost prezentate în întreaga lume și au fost invitate la cele mai importante festivaluri de teatru, precum Wiener Festwochen, Festivalul de la Avignon, Kunstenfestivaldesarts sau MESS. A fost distins cu numeroase premii internaționale, printre care Masca de Aur a Festivalului Internațional de Teatru BITEF. Pe lângă activitatea regizorală, Janežič este profesor la Academia de Teatru, Radio, Film și Televiziune din Ljubljana (AGRFT) și psihoterapeut specializat în psihodramă. De asemenea, este unul dintre fondatorii Studioului Internațional pentru Cercetarea Artei Actorului și directorul artistic al acestei instituții.
Regizorul Tomi Janežič este recunoscut în primul rând ca un remarcabil interpret al dramaturgiei lui Cehov, revenind constant la operele marelui autor rus, iar în montările sale absurdul și drama existenței cotidiene se întrepătrund cu subtilitate și cu un șocant amestec între ironie, poezie și melancolie. Publicul din Sfântu Gheorghe a avut deja ocazia să vadă două dintre spectacolele sale inspirate din opera lui Cehov, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Reflex. Pescărușul, montat în 2012 la Teatrul Național Sârb și prezentat în Sfântu Gheorghe la Reflex3, din 2015, a fost un adevărat pelerinaj spiritual, un spectacol despre posibilitatea întâlnirii purificatoare cu sine, apreciat și premiat la festivaluri de la Sankt Petersburg până la New York. Acest spectacol de aproape șapte ore, realizat în decurs de un an și jumătate, este un eseu teatral despre artă, creație și relațiile umane. Spectacolul a adus o nouă perspectivă asupra relației dintre actor și regizor, dintre spectacol și textul dramatic, precum și asupra rolului regizorului și al spectatorului. Unchiul Vania, realizat la Teatrul Mic de Stat din Vilnius, în colaborare cu o echipă internațională de artiști, s-a bucurat, la rândul său, de un mare succes la Sfântu Gheorghe, în cadrul Festivalului Reflex5, din 2023, într-un spațiu teatral amenajat la Sepsi Arena.
În vară, la sfârșitul stagiunii trecute, Tomi Janežič a făcut cunoștință cu Trupa Tamási Áron în cadrul unui Atelier de creație, în care actorii și-au împărtășit povești transgeneraționale, vorbind despre părinți, bunici, străbunici și strămoși din generații și mai îndepărtate. Pornind de la aceste amintiri, au construit, cu ajutorul regizorului, diferite scene. A fost un demers experimental, fără prea multe precedente în istoria Trupei din Sfântu Gheorghe, care a pus în mișcare energii noi și a readus în atenție întâmplări uneori tulburătoare, alteori pline de umor, solicitând din partea artiștilor autenticitate și o sinceritate deplină. Pe baza acestor confesiuni, regizorul va construi textul noului spectacol chiar pe parcursul repetițiilor.
„După ce două dintre spectacolele mele au fost prezentate la Sfântu Gheorghe, Teatrul m-a invitat să montez aici, însă, din păcate, nu am avut posibilitatea să accept. Mai târziu, mi s-a propus să susțin un atelier de creație aici, dar nici acest lucru nu l-am putut face, timp de mai mulți ani. Între timp, auzeam lucruri frumoase despre Teatrul Tamási Áron și despre Reflexul său, astfel am devenit tot mai curios în privința acestei trupe. Când am fost invitat din nou, am hotărât că de data aceasta nu voi mai rata ocazia”, a mărturisit Tomi Janežič.
Întrebat de ce a ales să construiască un spectacol pornind de la poveștile personale ale actorilor, Janežič a precizat: „Mă preocupă de ani buni această dimensiune personală și încerc să dezvolt această metodă de lucru. De fapt, nu este nimic nou în asta: numeroși autori de teatru – printre care și Shakespeare – lucrau în acest fel încă de acum câteva secole”.