Gheorghe Zamfir va concerta la Nedeia Mocănească de la Covasna
La sfârșitul acestei săptămâni, Valea Zânelor din apropierea stațiunii Covasna va fi din nou un loc plin de tradiții, bunătăți și voie bună. Asociația Cultural Creştină „Justinian Teculescu” organizează o nouă ediție a Nedeii Mocănești, o sărbătoare tradițională a voineștenilor, eveniment ce atrage anual sute de persoane.
Sărbătoare de două zile
La fel ca anul trecut, sărbătoarea va ține două zile, sâmbătă vor avea loc programe pentru tineri, iar duminică se va ține nunta tradițională a ciobanilor. Reprezentanta Asociației „Justinian Teculescu”, Florentina Teacă, ne-a declarat că sâmbătă vor avea loc programe distractive pentru tineri. „După masa va fi organizat tradiționalul făcut al florilor, ceea ce înseamnă că tinerii din Voinești confecționează flori din hârtie creponată, flori care vor fi folosite duminică la nuntă. De asemenea vor fi concerte, pe scenă vor urca trupele Youvenis Group, Fresh, trupa Hora și invitații. Seara se va încheia cu un foc de tabără” – explică Florentina Teacă.
Duminică va fi nunta tradiţională
Programul de duminică începe dimineața, când alaiul de nuntă va porni de la biserică spre Valea Zânelor, unde urmează pașii unei nunți tradiționale. De asemenea vor avea loc prezentări de costume populare și lupte dacice, dar și prezentarea unor meșteșuguri tradiționale. „Anul acesta am invitat diferiți meșteri populari care vor veni nu numai cu produse, dar și cu unelte, așadar vor prezenta pe viu anumite meserii. De exemplu un olar va aduce roata, dulgherul va veni cu uneltele lui, și așa mai departe. Ca un element inedit, vom aduce o turmă de oi, iar animalele vor fi mulse acolo, printre oameni” – spune Florentina Teacă. Asta nu înseamnă că vor lipsi oile „vedetă”, cele care vor face parte din expoziția de profil care atrage an de an cunoscători, dar și curioși.
Gheorghe Zamfir și Dan Puric printre covăsneni
Invitatul special al Nedeii din acest an este maestrul naiului, Gheorghe Zamfir, care va susține un concert duminică după masa. Florentina Teacă spune că artistul va participa și la nunta tradițională a voineștenilor, și nu va veni singur, ci cu actorul Dan Puric. „Am înțeles că domniile lor doresc să ne fie alături și să vadă tradițiile și obiceiurile noastre. Noi ne bucurăm și îi așteptăm cu drag” – afirmă Florentina Teacă. Înainte de concertul lui Gheorghe Zamfir doritorii pot participa la momente artistice susținute de mai multe ansambluri populare și de cântăreața de muzică populară Mariana Deac.
Vreme bună să fie
Nedeia Mocănească are loc anual în jurul zilei Sfântului Ilie și prezintă tradițiile străvechi ale unei nunți ciobănești din Voinești cu cerutul miresei, hora miresei, descălțatul nașilor sau ruperea colacului miresei. În cele două zile pofticioșii vor putea cumpăra și bunătăți cum ar fi pastrama de oaie sau bulzul, Nedeia fiind și prilej de târg. „Punem accent pe produse tradiționale, în Valea Zânelor, locul de desfășurare a sărbătorii vor fi comercianți care vând produse tradiționale, ceilalți vor primi loc mai spre stradă” – spune Florentina Teacă.
La Covasna așadar pregătirile sunt în toi, totul este pregătit, iar organizatorii spun că speră că va fi și vreme frumoasă, absolut necesară pentru succesul Nedeii.