Titularizările încep în luna iulie
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna va organiza pe 13 iulie proba scrisă a concursului pentru ocuparea de posturi din sistemul de învățământ covăsnean, Consiliul de Administrație al acestuia aprobând scoaterea la concurs a 62 de posturi titularizabile în județ.
Inspectorul școlar general, Keresztely Irma, a declarat că numărul mic al posturilor scoase la concurs demonstrează faptul că posturile libere se ocupă definitiv în mod treptat, din sute de posturi netitularizate în anii trecuți rămânând disponibile tot mai puține în prezent.
În vreme ce posturile titularizabile sunt ocupate, IȘJ dorește să investească tot mai mult în perfecționarea cadrelor didactice, astfel că se accesează programe europene în acest sens. Din acest an, programele de formare profesională beneficiază de credite transferabile, ceea ce le face foarte atractive, deoarece cadrele didactice au obligația ca la fiecare cinci ani să acumuleze câte 90 de credite. Programele de formare sunt cu atât mai atractive cu cât sunt gratuite, fiind asigurat totodată costul transportului și al cheltuielilor de consumabile și de logistică, examenul final fiind și acesta gratuit. Într-un program de perfecționare pe Comunicare au fost cuprinse 660 de cadre didactice covăsnene, iar în altul, de perfecționare, au fost cuprinse 1.300 de cadre didactice. Programele au mai multe module și se întind pe cursuri de perfecționare graduale, participarea cadrelor didactice fiind structurată atent pe următoarii ani, pe loturi distincte.