Sfântu Gheorghe își caută debaterii! Înscrieri la clubul din oraș
Tinerii din Sfântu Gheorghe care vor să își dezvolte abilitățile de vorbire în public și de argumentare sunt așteptați să se înscrie la Clubul de Dezbateri din oraș. Mihai Roșu, unul dintre coordonatorii clubului, spune că dezbaterile sunt o ocazie perfectă pentru elevi să se dezvolte și să cunoască persoane noi, din medii diferite.
„E al doilea an deja de când ne ocupăm de clubul de debate (n. red.: din engleză: dezbateri). Primul an știu că am fost și prin școli și am vorbit despre debate și așa mai departe. Au fost atunci înscriși 51 de elevi. Anul acesta nu am mai mers prin școli, din cauză că e mai greu din punct de vedere fizic. Fiind nevoie și de traineri, o să luăm mai puțini oameni. Acum sunt 22 de elevi în club, din mai toate clasele, în afară de clasa a XII-a. În clasa a XII-a suntem doar noi, trainerii. Adică eu, Tudor Negrea și Ionela Gabriel”, a spus, pentru CovasnaMedia.ro și Observatorul de Covasna, Mihai Roșu.
Anul trecut, membrii clubului au participat la diverse competiții, din mai multe zone ale țării.
„Vor participa la competiții de dezbateri. Anul trecut, debaterii au fost la Arad, la Botoșani, Timișoara, Câmpina, Craiova, București și Brașov. Dezbaterile sunt importante pentru viața tinerilor, pentru că le dă și chestia asta de a ieși din oraș, de a vedea o lume nouă, de a cunoaște oameni proactivi care vor să facă lucruri și vor să se dezvolte”, a detaliat coordonatorul, care a precizat și că momentan nu se știu prea multe detalii despre competițiile viitoare.
„Întâlnirile cu membrii clubului sunt săptămânale, ne întâlnim câte două ore. Ori jucăm un meci, ori îi învățăm criteriile care sunt importante în timpul unei dezbateri”, a mai spus Mihai Roșu.
Cei care doresc să se înscrie pot lua legătura cu Mihai Roșu, Tudor Negrea sau Ionela Gabriel pe Instagram sau Facebook.
Dezbaterile au rolul de a-i ajuta pe participanți să își exprime punctele de vedere cu argumente. Nu se merge pe ideea de contrazicere sau ceartă, ba dimpotrivă, se pune accent pe ascultarea punctelor de vedere diferite și înțelegerea lor, ne-a mai spus coordonatorul Mihai Roșu.
În anul 2020, la Sfântu Gheorghe a avut loc Saint George City of Debate (SGCoD), ediția a XIV-a. Atunci, peste 300 de participanți din toată țara s-au duelat în argumente în orașul covăsnean.
Sursa foto: Mihai Roșu/Facebook