Profesorii au început protestele
În jur de 40 de cadre didactice au pichetat ieri Prefectura Covasna, cerând alocarea unui procent din PIB de minim 6% pentru Educație din 2014, creșterea salariilor, depolitizarea și debirocratizarea învățământului, precum și modificări pentru Legea Educației Naționale – regândirea sistemului de evaluare a elevilor, a programelor școlare.
Cadrele didactice au venit de la școli din tot județul și s-au așezat pe scările din fața Prefecturii într-un mod inedit: și-au imitat elevii de la clase, în vreme ce în fața scărilor a fost așezat un birou unde unii au luat cuvântul și au vorbit despre nemulțumirile lor.
Profesorii au protestat inclusiv împotriva tăierii unor sporuri, subliniind totodată că nu este normal ca un dascăl să aibă un salariu sub 300 de euro, sau chiar sub 200 de euro un debutant.
Profesorii covăsneni au anunțat că se alătură protestelor de la nivel național, urmând ca peste 50 de cadre didactice din județ să participe, pe 6 noiembrie, la un miting de protest urmat de un marş de amploare la București.