Peste 850 de contestaţii la Bac
Elevii covăsneni au depus 866 de contestații la Inspectoratul Şcolar Judeţean (IȘJ) Covasna, sperând ca astfel să schimbe mediile obținute la examenul de Bacalaureat (Bac) ce tocmai s-a încheiat.
Purtătorul de cuvânt al IȘJ Covasna, Alis Pop, a declarat că cele mai multe contestații au fost depuse pentru lucrările scrise la Limba și literatură română - 351, iar alte 129 de contestații s-au depus pentru Limba și literatura maternă - maghiară. Elevii covăsneni au mai depus contestații și la Matematică și Istorie.
2.015 elevi s-au înscris la sesiunea din iunie a Bac-ului, iar dintre aceștia s-au prezentat la probele impuse 1.978. Numărul elevilor care au reușit să obțină note de promovare este de 876, în vreme ce numărul celor care au fost respinși este de 1.099. Niciun elev din județul Covasna nu a reușit să ia Bac-ul cu media 10, cele mai multe medii, 312, fiind cuprinse în intervalul 7,00-7,99. Promovabilitatea înainte de rezolvarea contestațiilor la examenul din acest an al Bac-ului a fost de 44,29% în județul nostru.
Rezultatele finale ale examenului, după rezolvarea contestațiilor, trebuie afișate până pe 8 iulie. Prima probă a celei de-a doua sesiuni de Bac, cea de evaluare a competenţelor de comunicare orală în limba română, se va desfăşura între 22-23 august, fiind urmată de proba orală la limba maternă pe 22-24 august. Între 23 şi 24 august va fi susţinută proba orală de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limba de circulaţie internaţională, urmând ca proba de evaluare a competenţelor digitale să aibă loc în perioada 25-26 august. Prima probă scrisă, cea la limba şi literatura română va avea loc pe 29 august, urmând ca celelalte trei să se desfăşoare în intervalul 30 august – 2 septembrie.