(Update) O nouă serie de școli cu clase care au intrat în scenariul roșu din cauza COVID-19
UPDATE: Confirmarea unor noi cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în unele unități de învățământ determină suspendarea activității didactice „față în față” pe o perioadă de 14 zile astfel:
- Colegiul Național „Mihai Viteazul” Sf. Gheorghe – clasa a XII-a C (un elev depistat pozitiv). Activitatea clasei se suspendă pentru perioada 08 - 23.10.2020.
- Liceul Teologic Reformat Sf. Gheorghe - clasa a V-a/ 15 elevi, clasa a VII-a/ 14 elevi, clasa a XI-a/ 14 elevi (un cadru didactic depistat pozitiv). Activitatea claselor se suspendă pentru perioada 14 - 25.10.2020.
- Școala Gimnazială „Apor István” Sânzieni - structura GPP „Pitypang” - grupa mixtă (un cadru didactic depistat pozitiv). Activitatea grupei se suspendă pentru perioada 07- 20.10.2020. - GPP „Benedek Elek” Sf. Gheorghe - grupa mijlocie „Csemete”, secția maghiară (un cadru didactic depistat pozitiv). Activitatea grupei se suspendă pentru perioada 14-23.10.2020. În toate aceste situații procesul instructiv- educativ în aceste clase se va desfășura online, conform Scenariului 3.
Știrea inițială: Mai multe școli din județul Covasna au clase care au intrat în scenariul roșu (sau Scenariul 3), de învățare exclusiv online, după ce au fost descoperite cazuri, fie la elevi, fie la cadre didactice, pozitive COVID-19.
În cel mai recent comunicat de presă, transmis marți, 13 octombrie, de Inspectoratul Școlar Județean se arată că s-a suspendat activitatea didactică „față în față” la clasa a IV-a A de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Sfântu Gheorghe, după ce un elev a fost depistat cu SARS-COV-2 (activitatea clasei se suspendă pentru perioada 10 – 23 octombrie 2020).
Și la Școala Gimnazială „Tatrangi Sándor” din Ozun clasa simultană (I-IV) - secție română a intrat în scenariul roșu după ce un cadru didactic a fost depistat pozitiv. Activitatea clasei se suspendă aici pentru perioada 8 – 21 octombrie 2020.
Clasa pregătitoare și clasele I - III H simultan de la Școala Primară Hetea, structura Școlii Gimnaziale „Romulus Cioflec” Araci vor continua școala online după ce două cadre didactice au fost depistate pozitiv. Aici, activitatea „față în față” este suspendată pentru perioada 3-16 octombrie 2020 pentru clasa pregătitoare, respectiv pentru perioada 1-14 octombrie 2020 pentru clasa simultană I-III- H.
„În toate aceste situații procesul instructiv- educativ în aceste clase se va desfășura online, conform Scenariului 3”, se arată în comunicatul de presă transmis de IȘJ Covasna.
Totodată, vineri, Inspectoratul a informat despre situația altor unități de învățământ care au întrerupt școala „față în față”. Este vorba despre clasa a VIII‐a de la Școala Gimnazială „Kelemen Didál” din Mereni, clasele a X‐ a E și a IX‐a D de la Liceul Tehnologic „Gábor Áron” din Târgu Secuiesc, grupa mică de la secția română a structurii Grădiniței Program Prelungit „Napsugár” de la Școala Gimnazială „Ady Endre” Sfântu Gheorghe, respectiv clasa a XI-a C, grupa 2, formată din 17 elevi de la Liceul Teoretic „Mikes Kelemen” din Sfântu Gheorghe.
De asemenea, și Grădinița cu Program Normal de la Calnic, Școala Primară „Bedő Albert” Calnic și Școala Gimnazială Specială Olteni sunt sub incidența Scenariului roșu, potrivit unui document aprobat de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.
Unitățile de învățământ din județul Covasna care își desfășoară activitatea în scenariul galben sunt în număr de 63, iar în scenariul verde sunt restul de 231.
După prima săptămână de școală, în județul Covasna au fost 7 școli care au trecut în scenariul roșu, de învățare exclusiv online, după depistarea mai multor cazuri de COVID în rândul profesorilor și elevilor.
Situația este, așa cum o arată datele autorităților, în dinamică.
La nivel național, la data de 12 octombrie, situația era următoarea, potrivit Ministerului Educației:
- 11.996 de unități de învățământ figurează în Scenariul 1 (S1): participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție sanitară.
- 5.143 de unități de învățământ figurează în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (față în față) a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție, respectiv revenirea parțială (prin rotație de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.
- 517 unități de învățământ figurează în Scenariul 3 (S3), care implică participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități/lecții online.
„Menționăm că dintre cele 517 școli aflate în această situație, 214 sunt în acest scenariu ca urmare a cazurilor de COVID-19 înregistrate, în timp ce 303 unități de învățământ apar din cauza ratei de incidență a cazurilor din localitățile în care acestea funcționează ori a infrastructurii școlare supuse unor lucrări de reabilitare”, mai arată Ministerul Educației, care subliniază și faptul că propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora sunt adoptate de Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ, „în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ”.
Sursa foto: Guliver/ Getty Images