EDUCATIE 7 septembrie 2010

Lapte și corn la timp

de Ana Sidon | 660 vizualizări
Dorna a câștigat licitația pe județul Covasna, pentru distribuirea laptelui. Cornul va fi licitat de fiecare localitate în parte Licitațiile pentru distribuire cornului din cadrul programului „Lapte și corn” în județul Covasna vor fi organizate anul acesta local, de fiecare primărie în parte, în timp ce pentru lapte și-au exprimat dorința în acest sens autoritățile locale din zona Întorsura Buzăului, plus două comune, Ghelința și Mereni. Pentru restul, la nivel județean, conducerea Consiliului Județean (CJ) a organizat recent o licitație publică

Dorna a câștigat licitația pe județul Covasna, pentru distribuirea laptelui. Cornul va fi licitat de fiecare localitate în parte

Licitațiile pentru distribuire cornului din cadrul programului „Lapte și corn” în județul Covasna vor fi organizate anul acesta local, de fiecare primărie în parte, în timp ce pentru lapte și-au exprimat dorința în acest sens autoritățile locale din zona Întorsura Buzăului, plus două comune, Ghelința și Mereni.

Pentru restul, la nivel județean, conducerea Consiliului Județean (CJ) a organizat recent o licitație publică ce a fost câștigată de două firme, care au licitat același preț, de 0,49 lei. Ca urmare a unei întârzieri, CJ a selectat în cele din urmă firma Dorna, iar contractul ar urma să fie semnat astăzi. Termenul de depunere a contestațiilor a expirat ieri la ora 15, iar până la ora prânzului nu fusese depusă niciuna, astfel că dacă totul merge conform așteptărilor, elevii și-ar putea primi laptele începând din data de 13 septembrie.

Anul trecut, acest produs a fost distribuit cu mare întârziere, din cauza contestării licitațiilor, iar elevii au stat câteva luni fără lapte.

De programul „Lapte și corn” în județul Covasna beneficiază un număr de 29.000 de elevi.

Sursa foto: obiectivbr.ro

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.