EDUCATIE 3 februarie 2012

Îndură frigul, deși nu ar trebui

de Székely Emőke | 563 vizualizări

Deşi şcoala din Barcani a primit recent un microbuz, copiii vin tot pe jos la ore.

Copiii din comuna Bracani sunt nevoiți să îndure frigul pătrunzător pentru un motiv foarte simplu: a ajunge la școală. Dacă acum câțiva ani acest lucru a fost unul obișnuit în multe părți ale țării, în România anului 2012 există microbuze la aproape fiecare școală. Cel puțin teoretic. Asta pentru că și școala din Barcani a primit un astfel de vehicul, dar deocamdată nu se poate folosi dintr-un motiv cel puţin ciudat: nu este înmatriculat.

„În data de 13 ianuarie, Şcoala Generală din comuna Barcani a primit de la Ministerul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului un microbuz şcolar destinat transportului elevilor între domiciliu şi şcoală”, ne-a spus directorul Şcolii din Barcani, Gheorghe Grijan.

În data de 17 ianuarie s-a început întocmirea documentelor pentru înscrierea în circulaţie a microbuzului şcolar. „Când m-am prezentat cu fişa de înmatriculare, serviciul financiar din cadrul primăriei, reprezentat de d-na Simona Stanilă, a refuzat să semneze actele pe motiv că ănmatricularea microbuzului trebuie să se facă pe Primărie şi nu pe şcoală. Vreau să subliniez că în procesul verbal prin care am luat în primire microbuzul se specifică foarte clar că acesta aparţine şcolii. Este şi normal să fie administrat de conducerea şcolii deoarece noi ştim programul elevilor, domiciliul lor şi toate necesităţile şcolii”, ne-a mai declarat Gheorghe Grijan.

Aşa cum e normal, părinţii elevilor sunt foarte indignaţi de ceea ce se întâmplă deoarece există un singur microbuz care transporta copiii între şcoală şi domiciliu, dar care nu are suficiente locuri. Astfel, sunt copii care sunt nevoiţi să vina de la câţiva km departăre pe jos.

„Drept urmare a refuzului serviciului financiar de a semna actele necesare înmatriculării microbuzului am făcut demersuri catre Prefecura Judeţului şi către Serviciul de Înmatriculări Auto din cadrul IJP Covasna”, a mai spus directorul unității de învățământ de la Barcani, Gheorghe Grijan.

De zile bune în județul Covasna este un ger cumplit, temperaturile înregistrate fiind chiar sub -20 de grade Celsius. Așadar vremea nu e tocmai prielnică pentru plimbări de mai mulți kilometri la școală și înapoi. Cei care suferă sunt bineînțeles copiii, aceștia tac și rabdă, în timp ce autoritățile se ceartă pentru un lucru care este de fapt un drept al celor mici: microbuzul care este și nu prea.

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.