EDUCATIE 12 noiembrie 2021

Din 297 de unități de învățământ, 83 vor face cursuri cu prezență fizică de luni în județul Covasna

de David Leonard Bularca | 2992 vizualizări

A crescut numărul școlilor/grădinițelor care de săptămâna viitoare vor putea derula cursuri în format fizic, conform unui document publicat pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Covasna. Din totalul de 297 de unități școlare, 83 îndeplinesc condițiile pentru a derula cursuri în mod clasic, față în față, în săptămâna 15-19 noiembrie a.c.. Restul, rămân în online.

Începând cu această săptămână, nu s-a mai ținut cont de gradul de vaccinare al angajaților de la nivelul  întregii unități de învățământ cu personalitate juridică, ci calculul privind vaccinarea personalului angajat s-a făcut separat, în funcție de fiecare școală/grădiniță arondată.

„De săptămâna viitoare, am permis unităților școlare să facă și separat, pe structuri arondate. Dacă într-o comună, o grădiniță, de exemplu, care are trei angajați depășește rata de 60% de vaccinare, ea poate funcționa, chiar dacă la nivelul întregii unități cu personalitate juridică acest lucru nu este îndeplinit”, a declarat, vineri, Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, în legătură cu raportarea personalului vaccinat din unitățile de învățământ, într-o conferință de presă, conform edupedu.ro.

Lista completă a școlilor și grădinițelor din județul Covasna și tipul activității didactice care va avea loc de luni, fizică sau online, poate fi văzută AICI.

În săptămâna 8-12 noiembrie au putut merge la școală elevii a 14 unități școlare (când rata de vaccinare se calcula la nivelul personalității juridice a unei unități de învățământ).

Testarea elevilor în școli se va face lunea și joia

Ministerul Sănătății a anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, că elevii vor fi testați în școli lunea și joia. Însă autoritățile nu au precizat și de când se va întâmpla acest lucru.

„Testarea elevilor cu teste antigenice rapide din salivă se va realiza în prima și în a 4-a zi lucrătoare a săptămânii. La nivelul fiecărei unități de învățământ se va organiza procesul de testare. Testarea se va efectua în sala de clasă/grupă, de către cadrul medical/persoanele desemnate din cadrul unității de învățământ, la începutul orelor de program”, se arată în comunicatul de presă, conform biziday.ro

Vă reamintim, pe 5 noiembrie ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a anunțat că vor putea începe cursurile fizic doar acele școli/grădinițe în care rata de vaccinare a personalului angajat este de cel puțin 60%.

De asemenea, dacă într-o clasă se confirmă un caz pozitiv de COVID-19, respectiva clasă va intra automat în regim de învățare online. Dacă mai mult de jumătate dintre clasele unei școli se vor afla în situația de a intra în regim exclusiv online, atunci întreaga unitate de învățământ va adopta acest scenariu.

Sursa foto: unsplash.com

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.