EDUCATIE 12 iunie 2023

Criza din învățământ în județul Covasna: cel puțin 65% dintre salariați continuă greva

de David Leonard Bularca | 1114 vizualizări

Profesorii covăsneni vor protesta la București

UPDATE: Greva profesorilor, suspendată la nivel național. În Covasna, cadrele didactice nu vor să renunțe

Articol inițial: Multe zvonuri, puține lucruri certe. Așa arată situația sistemului de învățământ la mai bine de trei săptămâni de când profesorii au decis să intre în grevă generală, nemulțumiți de faptul că Guvernul nu îi ascultă. La nivelul județului Covasna, la fel ca în toată țara, greva continuă. Cel puțin 65% dintre angajații covăsneni din învățământ au decis să nu renunțe la grevă, a spus, pentru redacția noastră, președintele Sindicatului Liber al Învățământului – Covasna, Nagy Gábor.

Deși există zvonuri conform cărora la Școala Gimnazială „Váradi József” și la Școala Gimnazială „Nicolae Colan” elevii sunt așteptați din nou în bănci, de luni, 12 iunie, liderul de sindicat din Covasna spune că nu este nimic concret până acum.

„Este o dilemă, un zvon. Dar nu putem spune acum acest lucru. Este în discuție și sunt, și la nivel național, fel și fel de variante, căci, să fim serioși, trei săptămâni de zile (n. red.: de când a început greva generală), e mult. La Váradi nu s-a declarat nimic. Sunt zvonuri. Și la Colan se discută același lucru. Sunt două școli generale de elită. Până astăzi, eu nu am nimic concret. Oficial vorbind, nu au încheiat greva”, ne-a spus, sâmbătă, într-o discuție telefonică, Nagy Gábor.

De altfel, greva continuă, pentru că cel puțin 65% dintre salariații din învățământ din județ au hotărât acest lucru.

Cu toate acestea, unii au decis să iasă din grevă, pentru că, pe perioada acesteia, nu își primesc salariile.

„La nivel județean, peste tot continuăm greva! 65-70% din angajații din învățământ la nivel județean continuă greva, deci nici măcar nu ne apropiem de 50%. Au ieșit din grevă, ici, colo, din personalul nedidactic, dar nu în totalitate. Vă dați seama, trei săptămâni din salariu...”, a explicat liderul de sindicat din județ.

Un nou protest, de data asta la București

Nagy Gábor ne-a spus și că profesorii vor organiza un nou protest la București, care, cel mai probabil, va avea loc joi și la care vor merge și profesori din Covasna.

„Acum s-a discutat că Bucureștiul va cere mâine (n. red.: duminică) din nou aprobare pentru marș, miting, spre Parlament. Protestul va putea avea loc joi. La nivelul județului, nu vom mai organiza. Vor fi la București. Mâine avem ședință și voi propune să mergem 50 de profesori din județul Covasna la protestul din București, un autocar”, ne-a mai spus Nagy Gábor.

Și vineri a avut loc un protest de amploare al angajaților din învățământ, la București. În jur de 15.000 de oameni au protestat în fața Guvernului României, în Piața Victoriei din Capitală, iar mai apoi au plecat, în marș, spre Cotroceni, acolo unde se află Administrația Prezidențială.

Pozele cu miile de persoane care se îndreptau spre președinție s-au distribuit masiv în mediul online, ca o formă de susținere a angajaților din învățământ.

În tot acest timp, Ministerul Educației a inițiat un proiect de Ordonanță de Urgență (OUG), care a și fost adoptat, duminică, de Guvern prin care se anulează probele de competențe de la Bacalaureatul de anul acesta. Probele vor fi echivalate cu media anilor din liceu la respectivele materii, așa cum s-a întâmplat și în timpul pandemiei.

Și Evaluarea Națională pentru clasa a VI-a a fost anulată, odată cu adoptarea respectivei OUG.

Totodată, a fost prelungită perioada de înscriere la Bacalaureat, până vineri, 16 iunie.

Datele de susținere ale probelor scrise din cadrul Bacalaureatului și Evaluării Naționale pentru clasa a VIII-a rămân, pentru moment, neschimbate.

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.