EDUCATIE 9 noiembrie 2011

CNMV și-a omagiat profesorii [VIDEO]

de Monica Vrânceanu | 1167 vizualizări

Prof. Brândușe Roman a fost distinsă cu o Diplomă de onoare și excelenţă pentru 15 ani la conducerea Colegiului.

Conducerea și profesorii Colegiului Național Mihai Viteazul (CNMV) din  Sfântu-Gheorghe au omagiat-o ieri pe cea care a condus acest liceu vreme de 15 ani – prof. Brândușe Roman. Evenimentul a avut loc în cadrul Zilelor CNMV, care au marcat și patronul spiritual al Colegiului – Sfântul Arhanghel Mihail, cuprinzând totodată și o acțiune inedită de omagiere a mai multor foști profesori care au slujit catedrele de aici.

Surpriză pentru Brânduşe Roman

Brândușe Roman a fost invitată ieri de către foștii săi colegi de la CNMV la acțiunile cuprinse în celebrarea instituției de învățământ, însă fosta directoare nu a știut nimic despre marea surpriză ce i se pregătise. Prin urmare, acțiunea a debutat cu amintirea unora dintre cei mai marcanți profesori pe care i-a avut CNMV, oameni care chiar dacă au trecut în neființă nu vor trece niciodată în uitare – profesorii Viorica Tănase (Limba și literatura română), Gheorghe Măntoiu (Matematică), Stelian Stelescu (Educație fizică și sport), Ioan Rațiu (Matematică) și Cezar Cosma (Chimie). În amintirea acestor profesori au vorbit pe scurt foștii lor colegi, iar directoarea adjunctă a CNMV, Rădița Palela, a fost cea care a moderat evenimentul.

„Recunoștința nu se prescrie niciodată, iar dascălii sunt profesori nu doar ai materiilor, ci și ai sufletelor elevilor, pe care le dăltuiesc. A fi cadru didactic este o alegere dificilă, o provocare permanentă, tocmai datorită formării elevilor (...). Cred că a fost de obligația noastră să ne amintim de acești oameni minunați, care și-au dedicat ani întregi din viață acestei școli”, a spus Rădița Palela.

Laboratoare cu numele profesorilor omagiaţi

Potrivit acesteia, conducerea CNMV a luat decizia ca fiecare laborator și cabinet al Colegiului să poarte numele unuia dintre profesorii omagiați, ca un minim gest de recunoștință ce le poate fi adus acum, după ce au plecat din rândul celor vii.

„Colegii noștri nu pot fi uitați, ba cred că fiecare dintre noi îi vedem mai departe alături de noi – la catedră, în cancelarie, la tablă – așa cum am avut prilejul sau ocazia de a-i întâlni. Acești oameni ne-au transmis și ne-au învățat foarte multe – blândețe, tenacitate, responsabilitate, pasiune, dragoste. Au fost oameni minunați, care în mintea și în sufletul nostru rămân vii”, a spus, la rândul său, fosta directoare Brândușe Roman, cea care, ca și conducător al CNMV vreme de 15 ani, a avut ocazia de a-i cunoaște pe toți cei omagiați.

Diplomă, flori și aplauze pentru 15 ani de conducere

Marea surpriză a conducerii CNMV pentru prof. Brândușe Roman a venit însă abia după omegierea profesorilor trecuți în neființă, când la invitația actualei directoare, Luminița Curceanu, s-a trecut în Cancelaria Colegiului.

„Am pus la cale o sărbătoare pe care am ținut neapărat să o realizăm – în consensul tuturor, sper, pentru a-i mulțumi doamnei Roman pentru cei 15 ani pe care i-a petrecut la conducerea acestei școli”, a spus la rândul său noua directoare a CNMV, Luminița Curceanu.

Într-un cadru festiv, cu flori și șampanie și în aplauzele colegilor profesori, Brândușe Roman a primit din partea profesorilor de la CNMV o Diplomă de onoare și excelență, precum și un superb buchet de trandafiri. Vizibil emoționată, fosta directoare a Colegiului a recunoscut că niciodată nu s-ar fi așteptat la o manifestare atât de specială.

„Este deja prea mult pentru mine, chiar nu m-am așteptat la așa ceva... e prea mult, în sens pozitiv, dar nu-mi dau seama cum de s-au gândit să facă așa ceva pentru mine”, a spus  Brândușe Roman despre surpriza celor care ani de-a rândul i-au fost colegi și pe care, din postura de director, i-a coordonat.

Zilele CNMV vor continua astăzi cu activități dedicate elevilor din ciclul primar – inclusiv proiecții de desene animate, urmând ca joi să aibă loc un concurs de cultură generală pentru cei din ciclul gimnazial și liceal, în vreme ce ziua de vineri este destinată concursurilor sportive și spectacolelor de karaoke.

Distribuie articolul:  
|

EDUCATIE

De acelasi autor

Comentarii: 8

Adaugă comentariu
Baiazid, 17 noiembrie 2011
Eu nu sunt asa de plangacios.Daca tot omagiem un porfesor atunci cred ca blonda din dreapta ar trebui sa arate putina decenta. Ce spuneti am dreptate ?Comentati si dvs D-l Guruianu ca doar suntei om citeste integral
Roxana Naum, 17 noiembrie 2011
O ceremonie foarte emotionanta. O idee foarte buna sa ne amintim de cei care ne-au fost profesori si colegi. Felicitari doamnei director Luminita Curceanu pentru aceasta initiativa minunata.
Camelia Trifan, 11 noiembrie 2011
Am ramas surprins placuta pentru ceea ce a-ti realizat de Zilele Colegiului,damna Roman Branduse a fost un director de exceptie si a realizat f multe proiecte importante benefice colegiului.O spun citeste integral
Gruman Rozalia, 11 noiembrie 2011
Felicitari organizatorilor !!!
Gruman Rozalia, 11 noiembrie 2011
Stima si respect nemarginit,stimata Doamna Roman !
valentin, 10 noiembrie 2011
felicitari pentru ideea. Dumnezeu sa-i ierte pe toti!
Catalina, 10 noiembrie 2011
Superb! Mi-au dat lacrimile, mai ales ca si eu am terminat liceul la CNMV si i-am cunoscut pe toti cei despre care aminteste acest articol, fie ca i-am avut profesori fie ca nu. Doamna Roman nu mi-a citeste integral
Alin, 10 noiembrie 2011
Idee foarte buna :)
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.